Techir şi Belghir - legenda orasului Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 22 Ianuarie 2019
Timp de citire: 6 minute

O binecunoscuta legenda despre lacul si orasul Techirghiol incepe cu:

"...se spune că un bătrân tătar olog şi orb pe numele de Tekir, a ajuns odată cu măgarul său din greşeală, în malul acestui lac."

La raspandirea acesteia am contribuit si eu pe internet, inca din anii 2000, unde  cred ca am preluat legenda in forma aceasta dintr-o monografie a Techirghiolului.

Dar o sursa veche a legendei in care, alaturi de personajul Techir apare un magar, nu am mai reusit sa gasesc in ziua de azi. Cea mai veche forma scrisa a legendei lui Techir si a... calului sau, ne-o prezinta cronicarul Ion Adam in lucrarea sa, premiata la acea vreme de Academia Romana,  "Constanta pitoreasca, cu imprejurimirile ei", aparuta in 1908. Titus Cergau o reia si o prezinta cateva decenii mai tarziu in "Legende si povestiri dobrogene",  intr-o noua adaptare. Mai jos, va prezint si eu aceasta legenda in adaptarea mea.

***

Se spunea ca in tineretea lui, Techir a fost un mare pehlivan, unul care nu pierdea nici o partida de tranta pe la iarmaroacele care se tineau de la Varna si Balcic, pana la Medgidia si Babadag, dar si un nelegiut. Si cu mare straduinta, lupte si zgarcenie, isi ajunge visul, acela de a deveni ciorbagiu, mai marele unui sat (functie probabil obtinuta prin bacsis), la Merdevenlipunar, Scarisoara de azi.

Si aici s-a asezat Techir, casatorindu-se. Si-a cumparat doua cadane, iar pe altele doua le fura, pe una din Caraomer (Negru Voda azi) și alta din Mangeapunar (Costinesti). 

Timpul trece, feciorii lui se fac mari, cad in razboiul cu ghiaurii in padurile Ienichi Orman Deli, femeile ii mor si ele una dupa alta, Techir ramanand singur. Si auzind el ca sultanul Mohamed a pus mare pret pentru gasirea stegului lui Omer Pașa, pierdut in luptele unde i-au cazut si fii, porneste in cautarea lui.

Si-a cheltuit toata averea rascolind de zor tarana Dobrogei unde si-a pierdut si sanatatea, ajungand in final sa locuiasca intr-un bordei subred, pe malul ghiolului Tuzla. Numai un singur suflet mai avea in preajma, in grajdul prin care sufla vantul rece al Dobrogei, o gloaba rapciugoasa si costeliva pe numele de Belghir.

Dar se pare ca batranetea l-a facut si mai uman pe Techir care, de cate ori ii da cate o mana de fan calului, il si mangaia ca pe un adevarat prieten, vorbind cu el despre necazurile  batranetii sale si durerile de picioare, care nu-i mai dadeau pace.

Dar intr-o buna zi, iesind cu greu din iarna, iarnile dobrogene erau pedepse aspre pentru cei doi batrani, om si cal, cu picioarele umflate si sufletul amarat, in care isi si vedea sfarsitul, Techir isi aminteste de un vechi cunoscut, hoge la Muratan (Biruinta astazi), care stia de la Allah diferite leacuri pentru bolnavi.

Il inhama pe Belghir la cotiga cu doua roti si pleca sa-si caute vindecarea.

Cand l-a vazut, hogea Geambec l-a salutat cu "– Bine-ai venit, umbră a trecutului negru.", cunoscandu-l prea bine pe Techir si afland ca, acesta venise sa afle de la Allah o cale de ajutor pentru un pacatos precum fusese, a oftat din rarunchi, deschie Coranul si apoi ii spune:

"In Coran scrie că bătrânii şi neputincioşii se pot vindeca cu iubirea copiilor, cu grija nevestelor sau cu adevărata prietenie a celor de mai aproape…"

Techir deznadajduit il roaga sa mai citeasca o data caci el, nu mai are pe nimeni, nici femei, nici copii si nici prieteni.

Hogea Geambec ii raspunde:

"Mai scrie, că pentru a ţi se uşura durerile, să te laşi în voia, în drumul şi în dragostea acelei fiinţe pe care o ai mai aproape."

Techir ii multumeste pentru sfaturile sale si  adaoga mahnit:

"Nefericirea şi bătrânul Belghir sunt singurii mei tovarăşi. Trecutul mi-a fost un vis urât, iar durerile îmi sunt grele pedepse…"

Si pleaca spre casa lasadu-se in voia lui Belghir, adormind in cotiga-i cu doua roti. Si pe cand visa mai frumos de malurile racoroase ale Bosforului, se trezeste in clipocitul apei ghiolului in care-l trasese Belghir pentru a se racori. Se afla cu tot cu cotiga in apa si se pare ca lui Belghir ii placea de minune. 

Iesind cu greu din apa, dar totusi racorit si parca umbland mai usor decat de dimineata, se dezbraca gol si se intinde la soare pentru a se usca, unde adoarme. Se trezeste dupa un timp cu piele rosie si parlita de soare. Nestiind cum sa se ajute, se unge cu namolul negru si racoritor de la malul lacului, simtind imediat efectul binefacator. Intr-un tarziu se spala, se imbraca, il inhama pe Belghir si pornesc amandoi spre casa.

A doua zi insa, isi vede calul iarasi in ghiol si isi zice:

"Dacă bătrânul meu prieten a intrat şi azi în ghiol cu faţa spre mine, înseamnă că mă aşteaptă. Trebuie să fac ca el. De mulţi ani nu m-am simţit atât de bine ca ieri. De multe luni nu m-am odihnit aşa liniştit ca azi-noapte."

Si au repetat asta o vara intreaga si deoarece le mergea la amandoi din ce in ce mai bine si anii urmatori, pana s-au vindecat amandoi.

Iar ciobanii care treceau prin zona si care-l cunosteau pe batranul Techir, minunandu-se tare de schimbarea care s-a petrecut cu el si afland cum s-a insanatosit, au dus vestea mai departe. Si asa au venit si alti betegi care-si cautau tamaduirea  si care s-au scaldat dupa sfaturile lui, cu toata randuiala cu prajitul la soare si ungerea cu namol, iar locul l-au numit Techirghiol, adica ghiolul lui Techir.

***

In imagine, grupul statuar emblematic pentru Techirghiol, Techir si magarul sau.