Techirghiol 1979

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Aprilie 2026
Timp de citire: 11 minute

O privire inedita asupra Techirghiolului în vremuri înca relativ normale, înaintea marii crize economice din socialism, intr-un reportaj al revistei Flacăra.

În perioada socialismului, Techirghiol era o stațiune balneoclimaterică discretă, în umbra stațiunilor mai mari de pe litoral, dar cu un renume solid pentru tratamentele reumatologice și balneare. În vremuri normale, fără crize economice sau penurii, Techirghiol oferea un echilibru între odihnă și tratament: sanatorii bine organizate, baze de tratament moderne pentru epoca respectivă și o comunitate locală stabilă, dedicată turismului și sănătății. Deși nu atrăgea turiști prin pliante colorate și publicitate agresivă, stațiunea rămânea un loc căutat de cei care apreciau liniștea, eficiența tratamentelor și frumusețea lacului sărat.

Techirghiol — în umbra stațiunilor în floare

Zice un almanah (pentru că poți să dai cu tunul și n-ai să găsești despre Techirghiol nimic recent care să aducă cu un pliant turistic, ceva în culori și cu chemări care să te ațâțe să-i calci intravilanul chiar dacă nu te zoresc din urmă reumatismele):

„Stațiune balneoclimaterică permanentă în județul Constanța. Situată pe malul nord-estic al lacului Techirghiol, într-o văiță înconjurată de mici coline. La 2,5 km de Eforie Nord și 10 km de Constanța. Altitudine: 15–20 m. Climă de litoral maritim. Factori naturali de cură: apa sărată concentrată a lacului, apa mării; nămol sapropelic extras din lac; bioclimat solicitant, de stepă, cu influențe marine. Indicații terapeutice: afecțiuni reumatismale; posttraumatice; neurologice; ginecologice; cardiovasculare; endocrine; metabolice și de nutriție; afecțiuni respiratorii și altele. Instalații de tratament: pentru băi calde, tavane sau bazine cu apă sărată din lac; băi și împachetări calde cu nămol; aerosoli; electroterapie și hidroterapie; săli de gimnastică medicală. Stațiunea dispune de cinci baze de tratament în aer liber cu amenajări pentru aerohelioterapie, ungeri cu nămol rece și băi în apa lacului. Sanatorii balneare pentru adulți și pentru copii. Cazarea — în sanatoriu, pavilioane, vile, masa — la pensiuni...“

Am citat în extenso întrucât Ministerul Turismului — repet — n-a găsit încă de cuviință să prezinte Techirghiolul, iar mai la vale vom înțelege și de ce.

Deocamdată, vom face filmul șederii noastre pentru documentare în stațiunea mamă a stațiunilor litoralului românesc. Iată-ne deci la Techirghiol, marți, 10 iulie, după o jumătate de noapte petrecută în mașină. Este 8.57 (GMT + 1 h) și ne sare smalțul de foame. Motiv pentru care căutăm cu ochii ceva în care eventual ne-am putea diminua elanurile gastronomice.

Descoperim rapid intrarea într-un loc care aduce cu o sală de mese. Și chiar este una dintre cele două săli de mese ale cantinei nr. 1, dar asta am aflat-o mai târziu. Nefiind afișat nici un program, ci numai meniul pe ziua în curs, am conchis că aici s-ar putea mânca oricând. Nimic mai neadevărat.

La „bună-dimineața” noastră, grupul de femei — care tocmai parvenise la concluzia că „vezi colega, dacă n-ai învățat lirhbi de circulație, ai ajuns la mătură” — ne răspunde cu un „bună-ziua” mustind de înțelesuri. Insistăm, mai ales că după noi au sosit și alte întăriri. În sfârșit, cineva pleacă să implore pentru noi mizericordia tovarășei „gramajere” (termen care ne-a fost tradus ulterior prin... bufetieră). Aceasta vine, se uită și pleacă (era fără halat). După care ne trimite un mic dejun pe care îl înghițim urgent și cu mare poftă.

Consumăm însă timpul și pentru un dialog cu volubilul nostru comesean. De la dumnealui aflăm că se numește Nicolae Marțian, că stă de o săptămână la vila Arad, camera 7, și că de fel e din Târgu Ocna, că este căsătorit și are doi copii. Zice că a venit la tratament fiindcă, în urmă cu zece ani, o grindă metalică i-a rupt ambele picioare și că de atunci s-a tot operat și s-a tot tratat, că altfel, deși merge excelent, nu și-ar mai încăpea în piele de durere. A venit aici fără trimitere, situație pentru care nici nu l-au primit la sanatoriu prin ochi cu planificați. S-a aranjat însă destul de bine, are experiență și mai are și ochi comerciali, pentru că și dânsul este gestionar la „Bodega drumeților” din Târgu Ocna, deși mai înainte a lucrat chiar în educație, ca să știm.

Opinia dumisale e că la Techirghiol e bine și frumos și că degeaba ridică unii pretenții.

Sfârșitul mesei a fost începutul altor discuții. Dumnealor, că de ce nu avem bonuri, noi că dorim să plătim peșin valoarea consumului. Dumnealor, că acolo mănâncă doar o jetiștii cu cartele, noi că unde scrie asta pe ușa pe care intrasem. Suntem invitați în biroul responsabilului, prilej cu care ne deconspirăm. Aflând ce și cum, dumnealor Ion Zahiu și Ali Hasan, cei doi responsabili (!), ne asigură că ei sunt vinovații, că, sigur, trebuia scris și pe la intrarea folosită de noi că așa-i o cantină în care nu se intră decât după un program anume.

După care tot dumnealor, cei doi responsabili (?), se întreacă în a ne oferi informații. Într-adevăr, aici se mănâncă pe bază de cartelă. De altfel, și personalul de serviciu al cantinei mănâncă tot aici. De unde mănâncă? Din neprezentări (porțiile persoanelor care nu se prezintă la masă — n.r.). Acum sunt sosiri în plin. Azi trebuia să avem la masă 1.300. N-au venit decât 825, dar apar și zilele acestea.

Plecăm, observăm că toată suflarea personalului sclipea în halatele albe apărute, vorba cântecului „spune-mi unde, d-nu, și cum”. Socotim: azi, la cantina nr. 1 din Techirghiol vor fi cel puțin 450 de neprezentări. Multiplicate cu 18,72 se obțin 8.424 lei. După care am înțeles și noi de ce sunt necesari tocmai doi responsabili de cantină.

De la tovarășul Constantin Rizea, de 11 ani primarul Techirghiolului, aflăm noutăți: sanatoriul balnear are 850 locuri, iar sanatoriul pentru copii — 260. Ambele funcționează tot timpul anului, oferind condiții de tratament și de odihnă excelente. Localitatea are o populație stabilă de 10.025 oameni; în medie, pe sezon, mai vin încă 12.000, iar în lunile de iarnă alți 6.000 de doritori de a-și scoate articulațiile de pe post de barometre apelează la serviciile Techirghiolului. Mai precis, la dotările aparținătoare Ministerului Sănătății, pentru că celelalte sunt departe de actualele exigente.

„Este mai mult o stațiune a pensionarilor”, spune primarul; baza de cazare este depășită, din camere ori ce ai face nu dispare mirosul de vechi, de igrasie. Nu găsești o cameră confort unu să cauți cu lumina. Cred că și acestei stațiuni trebuie să i se acorde atenția cuvenită. De zece ani Ministerul Turismului n-a construit nimic în stațiunea mamă a stațiunilor noastre. Este un caz absolut singular în marea conurbație a litoralului românesc.

Ceea ce e de neadmis: în fiecare an cheltuim cel puțin trei milioane de lei pentru mici reparații, pentru mici renovări, pentru mici amenajări. Cu cele 30 de milioane cheltuite astfel în ultimul deceniu sunt convins că am fi putut ridica două hoteluri moderne.

La restaurantul „Zori de zi”, ospătarul Anton Ghițoiu ne asigură că toată echipa este din București, inclusiv nemai pomenita formație de café-concert condusă de maestrul Năsturică. Datorită acestora, se pot petrece la „Zori de zi” seri de neuitat.

La masă așezat se află un bărbat cu o fetiță. Opinia dumnealui despre stațiune? Se numește Ioan Avram, are 29 de ani și este profesor la școala generală din Șugag, Sebeș-Alba. A venit pentru Elena-Carmen, 1,8 ani, dar le-au luat și pe mama și pe bunica. Toți patru stau de 10 zile la o casă particulară (la nr. 15, pe strada Eminescu), au plătit 600 de lei cazarea și 1.360 de lei masa, iar concluzia ar fi următoarea: „Dacă știam cum îi nu veneam, caldă nu-i, n-au nici pahare… apă.”

Ajunși din urmă, se pare că telefoanele au funcționat cu promptitudine, se știe cine sunt și ce dorim, dovadă că aici, instant, tovarășa Adelina Păunovici, șefa complexului Techirghiol, ne găsește și vrea — după cum susține zâmbind — să ne ajute. Este o brunetă distinsă, are 41 de ani și de 11 ani slujește turismul, așa că îi acceptăm propunerea. În subordinea dumisale se găsesc 39 de vile, 3 cantine cu circuit închis, 1 autoservire și 2 restaurante.

Înainte de a părăsi „Zori de zi”, rugăm să ni se prezinte condica de reclamații și registrul unic de control. În condică, ultima sesizare este datată 30 iulie 1978 (!), ceea ce înseamnă că este foarte bine păstrată. Din registru, transcriem concluziile controlului oamenilor muncii efectuat la 3 iulie a.c.:

„Lipsesc vinul la sticlele de 1 litru, apa minerală, specialitățile din carne de vită și de porc, iar țigările nu aveau afișate prețurile...”

Transportul în comun?

În drum spre pavilionul băilor oprim la capătul liniilor de autobuze și privim. Petre Nicolae și Ioana Mihai, ofițerul și taxatoarea de pe 31-CT-8209, stau la discuții deși au dispoziție „să întoarcă și să plece imediat”, iar Panait Paraschiva, taxatoare de pe 31-CT-2050, de cum ne observă strigă: „Mihai, dă-i drumul!”, deși autobuzul lor trebuia să fie pe traseu de 15 minute. Cel puțin așa susținea graficul. Mai cunoaștem niște cazuri…

Din nou pe strada principală. Dacă acum am putea dori să mâncăm la bufetul anexă „Nufărul”, ce am putea lua? Responsabila Bechir Beinaș ne arată ce are în galantar pentru 15 mese: 4 șnițele, 19 conserve de stavrid, 500 g cașcaval, 630 g telemea și 4 buchete de pătrunjel. Indiferența responsabilei este evidentă, întrucât cine se aprovizionează abia prididește cu vânzarea: Cretu Catinca și Dajdie Victoria de la „Predeal” vând în jur de 60 kg pateuri pe zi; Minea Ioan are înghețată pentru cea mai călduroasă zi; Geafar Muterem de la magazinul alimentar nr. 36 depășește planul de vânzări, este bine aprovizionat, deși mai dorește spirtoase la sticle de 1/4 și 1/2 litru, cafea boabe și Nescafé; Pavel Pavlicu, șeful-adjunct al autoservirii, a comandat pentru ziua în curs 22 de feluri de mâncare și până la ora 15:00 aproape că le-a și terminat; Ion Pisică, bucătarul de la restaurantul „Rodna”, este asaltat literal de comenzile consumatorilor, dar este în măsură să-i mulțumească pe toți, până și Maria Bedivan de la „difuzarea presei”, se minunează și pe drept că nu există ziar sau revistă care să-i lipsească.

Sunt bineînțeles și cazuri în care, cu toate insistențele, unitățile nu au primit ceea ce au cerut. Exemplu: Aurelia Ciortan de la unitatea 518 „articole de plajă” a tot scris — însă inutil — să i se trimită colaci de salvare, sticle de termos și chiar termosuri de mic litraj și filme foto; Catz Beno, șeful serviciului financiar de la Oficiul farmaceutic, spunea că lipsesc cam demult până și banalele flori de tei și mușețel.

Ceea ce, recunoașteți, nu-i puțin lucru pentru o stațiune a pensionarilor. De unde rezultă că primarul avea dreptate:

„Techirghiolului trebuie să i se acorde mai multă atenție. El și-a făcut faima meritată și ar avea destule argumente ca să redevină o stațiune de interes internațional.”

MIRCEA BUNEA Flacăra, 19 iulie 1979