Techirghiol — primul copil al coloniștilor, Oituz

Publicat de Aurel Băjenaru, 18 Iulie 2026
Timp de citire: 5 minute

Din Techirghiol

BOTEZ — Filiala locală a societăței demobilizaților »Fiii apărători ai Patriei“ a botezat Duminică 7 Iunie a. c. pe copilul colonistului Alexe Lungu din această comună, primul copil în Techirghiol născut din părinți coloniști. Pruncului i s-a dat numele atât prin botez cât și în actele stărei civile, „Oituz“, aceasta în amintirea glorioasei localități unde tatăl său a luptat în timpul războiului.

Ceremonia botezului a avut loc în biserica din localitate, în prezența tuturor membrilor societăței demobilizaților și a unui mare număr de cetățeni. Cu această ocaziune e nimerit să relevăm lăudabila activitate a acestei societăți care dela înființarea ei și până astăzi, a sprijinit în limitele puterilor toate acțiunile frumoase ce s’au desfășurat în localitate. Ar fi destul să cităm actul botezului și donațiunea numai de mobilier făcută școalei primare, pentru a pune în lumină frumoasa ei activitate.

Dacia, 12 iunie 1925

°°°

Fragmentul de mai sus surprinde momentul în care comunitatea coloniștilor din Techirghiol începea să se stabilească definitiv. El trebuie citit în contextul reformei agrare și al politicii de colonizare din Dobrogea după Primul Război Mondial.

Coloniștii erau, în mare parte, foști combatanți ai armatei române din Primul Război Mondial, demobilizați după 1918. Mulți proveneau din județe precum Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Muscel, Argeș sau din Moldova și fuseseră împroprietăriți în Dobrogea în urma reformei agrare din 1921.

Statul urmărea două obiective, să respecte promisiunea făcută de regele Ferdinand soldaților că vor primi pământ după război si să consolideze populația românească într-o regiune cu populație etnic foarte diversă.

În Techirghiol existau atunci comunități de tătari, turci, bulgari, greci și români, iar instalarea veteranilor a schimbat treptat structura demografică a localității.

Majoritatea au ajuns între 1922 și 1925. În acești ani au fost împărțite loturile agricole și locurile de casă. Practic, în jurul satului existent, spre vest, s-a format un cartier al coloniștilor, cartier cunoscut si astazi dupa acest nume.

La început condițiile erau grele: case puține sau inexistente; lipsa fântânilor și a drumurilor; terenuri care trebuiau desțelenite; credite insuficiente pentru gospodării.

Mulți au locuit o perioadă în bordeie sau case provizorii până și-au ridicat propriile locuințe.

Articolul din Dacia arată că veteranii erau organizați într-o filială locală a societății „Fiii Apărători ai Patriei”, una dintre numeroasele asociații ale foștilor combatanți din România interbelică.

Rolul ei era, apărarea drepturilor veteranilor; ajutorarea familiilor foștilor soldați, organizarea de manifestări patriotice, sprijinirea școlii și bisericii, consolidarea comunității coloniștilor.

Faptul că societatea organizează botezul primului copil născut din părinți coloniști este simbolic: veteranilor nu li se recunoștea doar meritul militar, ci și rolul de întemeietori ai unei noi comunități.

Numele „Oituz”

Numele copilului, Oituz Lungu, nu este întâmplător.

Pasul Oituz a fost unul dintre principalele teatre de luptă din vara anului 1917. Armata română a respins acolo ofensiva Puterilor Centrale, iar luptele de la Oituz, alături de cele de la Mărăști și Mărășești, au devenit simboluri ale rezistenței românești.

Abia acum, după zeci de ani, înțeleg de ce excursia din anii școlii generale, dedicată mănăstirilor din nordul Moldovei, a cuprins și un popas la locurile de pelerinaj ale națiunii române, locuri legate si de Techirghiol. Pe câmpurile marilor bătălii au fost ridicate, spre veșnica cinstire a eroilor, mausoleele de la Oituz, Mărăști și Mărășești.

Îmi amintesc și astăzi acele monumente impunătoare, înălțate din piatră cioplită, locuri în care domneau liniștea, reculegerea și respectul profund pentru jertfa celor care au luptat acolo. Erau spații încărcate de o tăcere solemnă și de o puternică energie a memoriei eroice.

Prin alegerea acestui nume, Alexe Lungu a transformat experiența de pe front într-o parte a identității familiei sale.

Acest tip de relatări este caracteristic perioadei interbelice, când presa locală urmărea cu interes evoluția coloniilor de veterani din Dobrogea.

În imagine este surprins Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, ridicat la Techirghiol în memoria celor care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă.

Post scriptum

După publicarea acestui articol, am aflat că astăzi, la Techirghiol, trăiește strănepotul colonistului Alexe Lungu. El poartă același nume – Oituz Lungu – fără să fi știut până acum decât că tatăl său, Vasile Lungu, a dorit să-i dea numele bunicului. Astfel, o tradiție de familie, păstrată fără ca semnificația ei să mai fie cunoscută, își recapătă locul meritat în memoria urmașilor. Povestea numelui Oituz, născută din amintirea unei mari bătălii și a unui veteran al Primului Război Mondial, poate merge mai departe și către generațiile viitoare.