Techirghiolul copilariei mele

Publicat de Aurel Băjenaru, 27 Iunie 2020
Timp de citire: 2 minute

Daca ar fi sa-l descriu,Techirghiolul copilariei mele ar arata ca in fotografia de mai sus, cel putin asa cum am eu in amintire strada aceasta la lac, parca neschimbata de aproape o suta de ani. De fapt, aici este vorba de atmosfera patriarhala, de liniste,  de siesta estivala pe care o degaja aceasta bucata de bulevard, atunci, ca si acum.

Coltul strazii incepea cu "Alimentara", in care gaseai o gramada de minunatii, dar la care am si stat candva peste noapte pe cartoane la coada, sa tinem locul parintilor nostri pentru ratia de ulei si zahar lunara. Cred ca asta se petrecea in vara anului 1973. Nu mai vorbesc de jumatatea anilor '80 in care nu prea se mai gasea nimic.

Memoria nu ma ajuta intru totul insa, urma undeva "tutungeria", magazinul in care gaseai si reviste socialiste de toate culorile si in care podeaua de lemn mirosea specific a petrol. Apoi mgazinul de "Articole de plaja", un mic paradis pentru copii si undeva in continuare, binenteles cofetaria, care exista si astazi, aproape neschimbata in acelasi loc si de asemenea farmacia. Intrarea la "Gradina de Vara", era ascunsa printre aceste cladiri, dar cu panourile cu postere de reclama la vedere, cinematograf care ne-a umplut de vraja multe nopti de vara. Tin minte ca si astazi, revarsarea de oameni, care la sfarsitul filmului, se indreptau in noapte spre case, pe strazile intunecoase dar care miroseau feeric a flori de tei.

Urma undeva magazinul de tesaturi cu mirosul acela specific, care si astazi in unele magazine moderne imi trezeste amintiri olfactive legate de acele timpuri.

Coltul urmator al acestui segment de bulevard era, pana in urma cu cativa ani, ocupat de restaurantul "Zori de Zi" cu gradina de vara  de care leg atatea amintiri frumoase si unul dintre obiectivele vechi, dintre cele mai reprezentative pentru statiunea balneara de altadata.

Aceasta strada din downtown dadea candva farmecul orasului si stabilea caracterul lui. Din pacate jumatate din ea a fost deja demolata facand loc extinderii complexului monahal. Poate ca macar restul sa ramana in picioare,  sa bucure in continuare prin atmosfera patriarhala pe care o degaja, viitoarele generatii de turisti si locuitori.

In alte parti, fiecare casa veche e tratata cu respectul cuvenit si ca atare renovata si ingrijita, dand astfel farmec si caracter oraselor Europei  vechi. Noi avem foarte putin si, dam si la acest putin cu piciorul.