Temoi și cocoșul

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Ianuarie 2026
Timp de citire: 3 minute

Viața unui copil din cartierul tătăresc al Techirghiolului era plină de joacă, năzbâtii și lecții învățate pe neașteptate. Temoi, cel mai mic dintre cei doi frați, trăia fiecare zi cu uimire și teamă, mereu prins între curiozitate și dorința de a fi protejat. Fratele său mai mare, Mufit, îi era sprijin și model, dar și principalul „autor” al farselor care îi tulburau liniștea. Din plăcerea de a-l necăji se nășteau întâmplări pe cât de amuzante, pe atât de pline de învățăminte, ce aveau să rămână adânc întipărite în copilăria lui Temoi.

Temoi ne povestește mai jos din amintirile sale.

Mufit, mai mult îl îmbrânci pe Temoi afară din casă, încuie ușa pe dinăuntru și se repezi la fereastra care dădea în curte. Trase perdeaua albă, brodată, și privi afară. Temoi văzu găinile în țarc și se liniști pentru moment. În țarc erau găinile, dar nu și cocoșul! Temoi observă imediat și încercă să fugă spre poartă, însă cocoșul îi tăie calea și îl alergă prin curte.

Mufit își lipise ochii de geam și râdea în hohote. Era farsa lui preferată; de atâtea ori o făcuse: închidea găinile, dar nu și cocoșul. Singura strategie rapidă a lui Temoi era să alerge în zigzag, însă fără succes. Cocoșul îi sări în spate și îl trânti în praful curții. Întins pe pământ, Temoi își roti privirea și se agăță de Lupu. Câinele, timorat, stătea în cușcă și îl privea pe copil cu ochi vinovați; o pățise și el și nu se punea cu cocoșul!

„În aklam, magazia cu saci de porumb, grâu și făină”, gândi Temoi. Cocoșul îl smotocea în continuare. Copilul se încordă și, din două salturi, năvăli în aklam, trânti ușa și se aruncă pe sacii cu făină. Auzi cum cocoșul se izbește de ușă. Temoi realiză că viața nu e numai joacă, bucurie și bomboane, ci e plină și de greutăți și primejdii.

— Aaabi! Abiiii! nene! — strigă disperat.

Îl auzi afară pe Mufit cum prinde cocoșul și privi prin ușa crăpată cum îl zvârle în țarc.

— Hai, ieși de acolo! — îl îndemnă Mufit, abia abținându-se din râs.

Temoi îl iubea pe Mufit ca pe un frate mai mare și protector și tare era mândru de el! Fugi afară, deschise poarta și alergă la Saizer „genghi”, mătușa la care rămânea o bună bucată din zi. Inima îi bătea de parcă voia să-i spargă pieptul; se speriase de moarte! Abia în curtea mătușii se simți în siguranță și izbucni în plâns. Saizer „genghi”, curioasă, îl întrebă:

— Ne boldi? — ce s-a întâmplat?

Temoi revărsa șiroaie de lacrimi pe obrajii arși de soare și pe piept; lacrimile se amestecau cu făina, iar micuțul arăta ca un pui de zebră.