Vlahii, romanii de odinioară relocați în Dacia Aureliana, se reîntorc în Dacia Traiană.
Trecerea Dunării, cu excepția câtorva evenimente majore cum a fost preluarea teritoriilor bulgărești de către Bizanț la sfârșitul secolului al X-lea cand vlahii au fost împrăștiați în cele patru vânturi migrând masiv, s-a petrecut probabil mult timp ca fenomen constant între secolele IX - XIV.
Autorul bizantin Kekaumenos, în lucrarea sa militară scrisă în jurul anului 1078, confirmă faptul că vorbind despre Vlahi, vorbim despre romanii relocați din vechea Dacie în Dacia Aureliana, dar îi numește daci și besi pentru a-i discredita, a-i pune la nivelul unor barbari.
Mai jos este vorba de "fuga" vlahilor din fața bizantinilor răzbunători la sfârșitul secolului X, despre împrăștierea lor în Balcani și, după cum vom vedea mai jos în Letopisețul Cantacuzinesc, în "Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii creștini (1290–1690)", trecerea Dunării spre viitoarele Țări Valahe .
Acesta este și momentul documentat în care s-au despărțit vlahii, cei care s-au risipit în Balcani, aromânii de astăzi și vlahii care au apucat calea de miazănoapte, spre nord, noi românii.
Aromânii, nici ei, nici astăzi nu-și cunosc adevărata proveniență. Încă mai visează să vină cineva să le descopere o ascendență nobilă, vanități deșarte de când lumea, să fie arătați ca urmașii lui Filip al Macedoniei și ai lui Alexandru cel Mare, dar asta este adevărul, sunt urmașii romanilor, "Romanioi".
° ° °
"Vă sfătuiesc deci pe voi şi pe urmaşii voştri următoarele, deoarece poporul blachilor este cu totul necredincios [...], deoarece n-a păstrat niciodată credinţa față de cineva, nici faţă de împărații mai de mult ai romeilor. Loviți cu război de către împăratul Traian şi înfrânți deplin, au fost supuşi de acesta, iar regele lor, numit Decebal, a fost ucis şi capul i-a fost înfipt într-o suliţă în mijlocul oraşului romeilor. Căci aceştia sunt aşa-numiți daci, [zişi] şi besi. Şi locuiau mai întâi lângă râul Dunărea şi Saos, râu pe care acum îl numim Sava, unde locuiesc mai de curând sârbii în locurile întărite [de natură) şi greu accesibile. Bizuindu-se pe acestea s-au prefăcut că (nutresc) prietenie și că sînt supuși față de împărații mai demult ai romeilor și ieșind din întăriturile (lor) prădau ținuturile romeilor. De aceea (romeii) mâniindu-se au pornit, cum am spus, împotriva lor și i-au zdrobit. Și aceștia, fugind de acolo, s-au împrăștiat în tot Epirul și toată Macedonia, iar cei mai mulți dintre ei s-au așezat în Elada." (Kekaumenos, Strategikon, 1078)
° ° °
În "Cronica vremurilor trecute", cunoscuta ca și "Cronica lui Nestor" scrisă în jurul anului 1113 în Kiev, autorul slav ne confirmă migrarea slavilor la Dunăre și relațiile care se stabilesc între ei și Vlahi.
° ° °
„Mulți ani în urmă, Slavii se stabiliră la Dunăre, unde este acum țara Ungurilor și a Bulgarilor. De aici, Slavii se răspândiră pe pământ și și-au primit nume după țările unde s-au așezat. Astfel veniră și se așezară unii pe malurile Moravei și se numiră Moravi, alțîi se numiră Cehi. Și de asemeni se numără printre Slavi: Croații cei Albi și Sârbii și Carintienii. Iar când Volochii atacară pe Slavii de la Dunăre și se stabiliră între ei și-i asupriră, acești Slavi plecară și se stabiliră pe Vistula și se numiră Leși.” ( Cronica lui Nestor)
° ° °
Autorul kievean relatează și despre sosirea ungurilor în câmpia Panoniei în anul 898, de unde-i alungă pe Vlahi și pe slavi care trăiau împreună.
° ° °
"În anul 6406 (898). Ungurii trecură pe lângă Kiev, peste muntele care și astăzi se numește Ugor Koie și au ajuns la Nipru și-și întinseră corturile, căci erau nomazi, cum sunt Polovcii. Venind din Răsărit ei mergeau grăbiți prin munții cei înalți, care s-au numit ungurești și începură să se lupte cu Volochii și cu Slavii care trăiau acolo. Căci acolo erau stabiliți mai înainte Slavii, iar Volochii supuseseră țara Slavilor. În urmă însă Ungurii goniră pe Volochi și luară în stăpânire această țară și se așezară cu Slavii împreună pe care și-i supuseră și de atunci țara se chiamă Ungaria.” (Istoria anilor trecuți sau Cronica lui Nestor)
° ° °
° ° °
Istoriia Țării Rumănești de cînd au discălecat pravoslavnicii creștini
Însă dintâi izvodindu-să de Rumânii carii s-au dăspărțit de Romani și au pribegit spre mieazănoapte (spre nord n.m.). Deci trecând apa Dunării, au dăscalicat la Turnul Severinului, alții în Țara Ungurească pre apa Oltului și pre apa Moreșului și pre apa Tisii, ajungând și pînă la Mareamoruș. Iar cei ce au discălicat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalile munților pînă în apa Oltului, alții s-au pogorît pă Dunăre în jos și așa umplîndu-să tot locul dă ei au venit pînă în marginea Nicopoli. Atuncea s-au ales dintr-înșii boerii care au fost dă neam mare și puseră banoveți, un neam ce le zicea Basarabi să le fiie loc (sic) cap, adică mari bani și așăzară întîi să le fie scaunul la Turnu Severinului. Al doilea scaun s-au pus la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorît la Craiova.
Și așa fiind multă vreme au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar cînd au fost cursul anilor dă la Adam 6798 (1290 n.m.) fiind în Țara Ungurească un voivod ce l-au chemat Radul Negru Voivod, mare herțeg pre Amlași și pre Făgăraș rădicatu-s-au dă acolo cu toată casa lui și cu mulțime de noroade Rumâni, Papistași, Sași și dă tot felul de oameni. Pogorîndu-să pre apa Dîmboviții, început-au a face țară nouă, întîi au făcut orașul ce-i zic Cîmpu-Lung. Acolo au făcut o biserică mare și frumoasă și înnaltă. De acolo au dăscalicat la Argeș și iar au făcut oraș mare și ș-au pus scaunul de domnie făcînd curți dă pieatră și case domnești și o biserică mare și frumoasă, iar noroadele ce pogorîse cu dînsul, unii s-au tins pe supt podgorie, ajungînd pînă în apa Sireatului și pînă la Brăila, iar alții s-au tins în jos peste tot locul de au făcut orașe și sate pînă în marginea Dunării și pînă în Olt. Atuncea și Băsărăbeștii, cu toată boerimea ce era mai dinnainte peste Olt, s-au sculat cu toții dă au venit la Radul Vodă închinîndu-i-să să-i fie supt porunca lui și numai el să fie peste toți stăpînitor. Și de atuncea s-au numit de-i zic Țara-Rumânească, iar titulușul domnului s-au făcut precum arată mai jos. (sic)
(text cu litere neprintabile grecești)
Aceste să tîlcuesc pe limba rumănească : întru Hs D-zeu cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hs și singur biruitor Iw Radul Voevod, cu mila lui D-zeu Domn a toată Țara Rumănească dintru ungarie dăscălicat și dă la Amlaș și Făgăraș herțeg. Acesta este titulușul a tuturor domnilor de atuncea, începîndu-să pînă acuma precum adevărat să vede că este scris la toate hrisoavele țării. Și într-acest chip tocmitu-s-au Radul Vodă țara cu bună pace că încă nu era dă Turci împresurată. Și au domnit pînă la moarte îngropîndu-l la biserica lui din Argeș, domnind ani 24.
Letopiseţul Cantacuzinesc
GHEORGHE I. BRĂTIANU
TRADIȚIA ISTORICĂ
DESPRE' ÎNTEMEIEREA
STATELOR ROMÂNEȘTI
° ° °
Despre descălecarea lui Radul (nume slav însemnând bucurie) cel Negru scriu diferite cronici, una este a lui Ottokar of Styria care scrie despre eliberarea lui Otto of Bavaria din pripoană valahă la 1307, numind țara "Wallachen Lant".
Într-o altă cronică, Nicolo Luccari scria în anul 1352 urmatoarele: „Negro Voeuoda di natione Ungaro, padre di Vlaico, nel 1310 s’era impadronito di quella parte di Valachia” (Negru Vodă, de naţiune ungară, tatăl lui Vlaicu, cucerise la 1310 acea parte din Valahia).
Pentru o înțelegere definitivă a teoriei mele despre "Originea Românilor" trebuie să așteptați următorul articol (cheia etnogenezei românești), "Vlahii", cum a apărut poporul vlah. Nu-mi propun o istorie a Vlahilor, căci ceea ce era definitoriu pentru nașterea Țărilor Românești, Valahia și Moldo-Valahia, am încheiat aici cu acest articol. Este vorba de înțelegerea fenomenului de naștere a unui popor despre care și astăzi mulți istorici spun că nu se știe de unde a apărut și care a dus la nașterea celor două țări valahe.
° ° °
Imaginea este realizată de "inteligența artificială" după text.