Turcii din Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 22 Noembrie 2025
Timp de citire: 3 minute

Căpitanul M. D. Ionescu, în lucrarea sa Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, ne prezintă, printre altele, o scurtă înregistrare — o imagine a Dobrogei și a societății ei în anul 1769 — sub forma unei relatări a baronului François de Tott (1733–1793), care a avut de îndeplinit misiuni la Poarta Otomană, aliată a Parisului.

Tott și-a publicat, în 1784, la Amsterdam, memoriile de călătorie, sub titlul Mémoires sur les Turcs et les Tartares.

În imagine: Constanța în jurul anului 1900.

°°°

Baronul de Tott în călătoria sa prin Dobrogia , venind din Tătaria, arată că acestă provincie devenise un adevĕrat cuib de tâlharĭ. Mai ales, că pe aci trecea drumul cel mare de la Bazargic-Medgidie-Bahadag- Isaccea, care ducea în Moldova, Polonia, Rusia şi Terile Tătăresci. Baronul de Tott însuşi a fost atacat de o bandă de tâlharĭ.

De alt-fel hoţii, numiţi haiduci, eraŭ puşi sub adăpostul legilor, întru cât nu eraŭ prinşi în flagrant delict, de óre-ce legiuitorul arab trebuia să prevadă acest lucru la o naţiune ce trăiesce prin jafurĭ.

O alt-fel de protecţiune de care se bucuraŭ hoţii, era intr'un mod indirect din partea administraţiei; aşa, dacă o crimă se comitea într'un sat, Cadiul (1) nu se preocupa de a descoperi pe făptuitor, ci locuitorii erau obligați a plăti o sumă pentru rescumpărare, așa că multe crime eraŭ ascunse de locuitori de téma cadiuluĭ, care era mai periculos de cât cea mai nemilósă bandă de hoți.

Criminalii chiar, pot scăpa de pedépsa legii, atunci când rudele celui mort cer gratierea făptuitorului, afacere in care gàdele adese-ori face pe mediatorul. Intre multele casuri citate de Baronul de Tott, voiŭ arăta numai unul; din el reiese modul de aplicare al legilor la Turci şi beneficiile, pe care le trăgeaŭ judecătorii din asemenea casurĭ.

Un turc ucisese pe tatăl său, pentru a-ĭ mosceni o avere destul de mare; faptul era bine constatat şi sentinţa dată. Un amic al parintucideluĭ intervine pe lângă judecător şi acesta ii arată, că mijlocul de a scăpa pe omorîtor de pedépsă, consta in a aduce martori cari să depună, că adevăratul omorîtor nu este fiul, ci prietenul intervenitor, și astfel sentinţa se schimbă, rămânând a se condamna la morte amicul omorîtorului. Parint-ucidele intervine şi cere gratiarea omoritorului tatălui său, şi aşa amêndoĭ scăpară, iar crima rămase nepedepsită.

Principiul legislațiunii arabe este, că ori-cine trebue judecat după depunerile martorilor; ast-fel: o persónă reclamată că datoréză alteia o sumă óre-care de banĭ, dacă pretinsul creditor aduce martori suficienți în afacere, cel d'întêi române bun dator cu suma pentru care e chemat la judecată. Din asemenea afaceri, judecătorul câştiga 10%.

Sub raportul justiţieĭ, Ovreiĭ și Creștinii erau puşi sub autoritatea şefilor lor, cari aŭ păstrat un fel de jurisdicție eclesiastică, fără a fi scutiți prin acesta a fi chemați înaintea tribunalelor mahometane în materie civilă.

1) Cadiul era şeful tribunalului numit Mehkeme; ca semn de distincțiune purta turbanul verde.

°°°