Un domn Movilă din Galați - mitul "boierului" moldovean Movilă

Publicat de Aurel Băjenaru, 26 Iunie 2025
Timp de citire: 8 minute

Despre cel care este văzut ca „binefăcătorul” ce a întemeiat stațiunea Eforie Sud de la zero, am mai scris. Am prezentat faptele care duc la concluzia că Ioan Movilă a fost, în realitate, doar un speculant de terenuri, care a vândut loturi de teren într-o stațiune inexistentă — una care, timp de decenii (după moartea sa), a existat doar pe hârtie: fără drumuri, fără canalizare, fără apă curentă.

Faptul că este prezentat ca „un boier moldovean, urmaș al marii familii boierești moldave a Movileștilor” pare, de asemenea, a fi un fals întreținut de lunatici obsedați de fabricarea de mituri și icoane naționale.

Așa cum sugerează și titlul articolului meu, analiză a unui fragment a cotidianului Fulgerul din 1890, era vorba despre „un domn Movilă din Galați”, care nu avusese niciodată vreo funcție administrativă până când a fost cooptat într-o camarilă politică. El a fost o slugă politică, plătită cu o funcție administrativă de către Gheorghe Teleman (1838–1913), general și om politic român, un personaj sinistru al epocii sale.

Relatarea din Fulgerul din anul 1890 ne arată relații de subordonare între țărani, lucrători și latifundiari care aduc mai degrabă a sclavagism, oferind o imagine extrem de sumbră a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Conștiința lui Movilă l-a determinat, se pare, să-și piardă postul de director, fiind surghiunit în Dobrogea. După acest episod, se retrage în locul de baștină, la Galați. În 1891 revine totuși în administrație, obținând un post de prefect la Brăila. La scurt timp însă, îl regăsim iar în Dobrogea, în mijlocul mărăcinilor, pe „moșia” cumpărată ieftin de la Mihail Kogălniceanu (a mizat totul pe o carte)— un teren arid, situat între lacul Techirghiol și mare.

Iată articolul mai jos în fragment.

° ° °

Păcătoșenii junimiste
[...]
Relatarea unui fapt izolat sau recent nu ar da o idee suficientă despre starea generală a județului Fălciu. De aceea, înainte de a relua firul cronicii locale, voi examina, pe rând, situația partidelor politice din județ; numirea actualului prefect, maiorul Teleman; caracterul și principiile sale, precum și modul în care domnia sa administrează și aplică legile.

Ca în toată țara, și în județul Fălciu, din aceleași motive, populația este împărțită în mai multe grupări politice. Avem, astfel:

• Grupul Mârza–Kogălniceanu, format din 7–10 persoane, dintre care doar două cu idei liberale, ceilalți fiind legați prin interese personale;
• Colectiviștii, în număr de 10–14, sub conducerea domnilor Roiu și, pe alocuri, Cişman;
• Patru conservatori puri, dintre care trei sunt frații Teleman;
• Trei independenți, foști colectiviști, care la ultimele alegeri s-au ținut deoparte;
• Un număr de 10–15 oportuniști, care se orientează după putere, pentru a-și atinge mai ușor interesele;
• Restul este compus din oameni independenți, cu principii cu adevărat liberale și democratice, care formează o majoritate înclinată spre partidul constituțional.

Acest din urmă grup a susținut, la alegerile din octombrie trecut, principiile și reformele cabinetului Rosetti. În fruntea majorității se aflau deputații Peiu, iar alături de ei – cel puțin până ce și-a găsit „drumul Damascului” ce l-a condus la Prefectură – și domnul Teleman.

Aceasta era situația în momentul căderii guvernului Rosetti; aceasta a rămas și astăzi, în ciuda tuturor eforturilor domnului Teleman. Căci acesta, odinioară cel mai fervent junimist în alegeri, a visat – de când este prefect – să formeze un partid universal în județ. Însă toleranța sa largă nu a reușit să atragă decât prietenii domnului Bogălniceanu și câțiva colectiviști moderați din tabăra lui Cişman. Astfel, situația a rămas neschimbată până în martie anul acesta.

Când a venit guvernul Catargiu, domnul Teleman era prefect de Roman, numit acolo de domnul Ph. Rosetti, la îndemnul miniștrilor conservatori rămași în Cabinet. Pentru ochii lumii, domnul Teleman și-a dat demisia la 29 martie, dar s-a înțeles cu domnul Catargiu să rămână la Roman până după alegerile din colegiile II și III, rămase vacante prin demisia domnului Mortzun și invalidarea lui Veniamin. După aceea, urma să fie transferat la Huși, unde îl chemau propriile interese.

În toată această perioadă, domnul Teleman a fost prefect în două județe: la Roman (titular) și la Huși, unde era reprezentat printr-un director adus de dânsul – un domn Movilă din Galați – care nu avusese niciodată vreo funcție administrativă până atunci.

Mai mult, dânsul își numise propriul polițai din Roman, pe domnul Răducănescu, ca sub-prefect al plășii Prut-Mijloc – un om cu vechi antecedente și reputație discutabilă.

Această atenție specială se explică prin faptul că întreaga familie Teleman își stabilise reședința în această plasă. La Huși, administrația a adunat primarii megieși, a mobilizat călărașii și a scos întreaga populație la muncă forțată pentru a astupa o gârlă de pe moșia viitorului prefect. Lucrarea – pretinsă de interes public – era în realitate extrem de îndoielnică, fiind combinată cu ridicarea unui pod de interes pur privat.

Țăranii au lucrat fără niciun plan aprobat și fără autorizație de la Minister, așa cum cere art. 1 al legii drumurilor. Astfel, s-au risipit timp, materiale și sănătatea oamenilor, care au lucrat în apă, în condiții insalubre.

După încheierea alegerilor la Roman și finalizarea anchetei dispuse de Cameră, domnul Teleman s-a întors la Huși, unde și-a așteptat decretul de numire. Așteptarea a fost lungă și însoțită de numeroase zvonuri. După aproape o lună, s-a răspândit vestea că altcineva va fi numit prefect. Temându-se, domnul Teleman a plecat de urgență la București și s-a întors după trei zile cu numirea semnată.

La acel moment, domnul Teleman le mărturisea cunoscuților că, deși la alegeri se angajase să nu mai slujească niciodată sub Catargiu, a fost nevoit să accepte numirea, dat fiind că și actualul și fostul guvern erau conservatori „la urma urmei”.

Interimatul directorului Movilă i-a adus domnului Teleman câteva avantaje materiale. Totuși, primul act oficial al noului prefect a fost acela de a-l înlătura pe Movilă, cerând mutarea acestuia în Dobrogea. ("cel dântâiu act al noului perefect a fost de a aduce pe d-nu Movilă să -și ceară mutarea în Dobrogea")

Motivul acestei rupturi a fost un incident caracteristic: pe când domnul Teleman se afla încă la Roman, un cioban de pe moșia sa din Fălciu a fugit la părinții săi, tocmai la Roman. Prins imediat de administrație, ciobanul a fost pus în lanțuri și escortat cu călărașii până la Huși, pentru a fi „predat” proprietarului (adică, domnul Teleman). Ordinul de arestare, în mod abuziv, fusese semnat nu de prefect, ci de directorul din Vaslui, la cererea Romanului – o concesie făcută de dragul aparențelor.

La Huși, sosirea prizonierului a provocat indignare. La interogatoriul luat de domnul Movilă, s-a aflat că băiatul nu avusese nicio vină, nu se sustrăsese niciunor obligații și nu avea plângeri la activ. În schimb, fusese bătut la Roman de subprefectul Bosie (nepotul lui Teleman) și chiar de polițai. A fost purtat cu lanțul de gât timp de 12 zile, prin ploaie și frig.

Domnul Movilă, dovedind bun-simț și o conștiință curată, a eliberat ciobanul și a adus fapta la cunoștința justiției.

Despre acest caz, de-a dreptul incredibil, s-a scris și în ziarele din Roman – cu deosebire în cele guvernamentale, care însă au încercat să-l denatureze. Realitatea poate fi dovedită prin actele prefecturilor din Roman, Vaslui și Fălciu, precum și prin mărturiile martorilor, ale căror nume sunt bine cunoscute.

Cele două fapte – forțarea țăranilor să astupe gârlele moșiei și corecția aplicată ciobanului – trădează deja una dintre trăsăturile esențiale ale caracterului domnului Teleman.
[...]
Fulgerul, 15 februarie 1890

Fragmentul a fost technoredactat cu ortografia, gramatica si lexicul modern.

° ° °

În imagine "monumentul" închinat lui Ioan Movilă din Carmen Silva, astăzi Eforie Sud.