Unirea Principatelor Române

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Ianuarie 2019
Timp de citire: 4 minute

Iata cateva ganduri de la românii de "dincolo" la 50 de ani de la Unirea Principatelor Române. Ei macar sperau si credeau in "Marea Unire". Ce nazuinte mai au românii astazi la 160 de ani de la aceasta unire? Sunt ei "isbăviţi  de  păcatul  neputinţei"?

***

La  24  Ianuarie  v.   s'au   împlinit  50  de  ani,  de  când   dincolo   de  Carpaţi  răsuna,   într'un   glas   de   însufleţire   şi   de   sărbătoare,   hora   unirei.  Abià  acum,  după  o jumătate  de  veac,  când  lira  poeţilor   şi   visătorilor   politici   încearcă  să  ne  sălăsluiască  în  suflete  credinţa  altor  uniri,  ce  mai  sunt  de  îndeplinit  în  sânul  poporului  nostru,  înţelegem  pe  deplin  însem­nătatea  acelui  act  măreţ  pe  care  l-au   săvârşit   tinerii  entuziaşti   de  acum  50  de  ani.  

Un  neam,  care  a  dat  dovadă  că  e în  stare  să  trăiască  clipe   de  înălţare  şi  de  întinerire  sufletească,   cum  a  fost  cea  a  primei  Uniri,  are dreptul  să nădăjduiască  într'un  viitor mare, care-i   va   cere   întreaga   lui  putere  de  viaţă  pentru   a  putea   fi  o  podoabă  a  omenirii  şi  a  naturii  ce   1-a  creat.  La   1859,  ideile  naţionale,  răsărite   aici   în   Ardeal,  şi  ideile  de  premenire  ale  civilizaţiei  din  apus  au  ajutat  neamul  nostru  să  serbeze  cea dintâi Unire.  Prin  ea s'a pus numai o piatră de temelie  României  de mâne, care are lipsă  de  muncă  conştientă   şi  de  multe  jertfe  pentru  a  astupa  toate  prăpăstiile,  cari  îi  mai  ameninţă  viitorul.

A dura puntea  de unire între  egoismul  claselor   stăpânitoare   şi   ţărănimea   lui   Moş   Ion  Roată   va   fi  poate   cea   mai  mare  operă  a  zilelor  noastre.  Generaţia  tânără  de  astăzi, ca  şi  cea  de  acum  50  de  ani,  luptă  din  răs­puteri   ca   să   dea   întrupare   acestei   a  doua   Uniri,  tot  aşa  de  grea  şi  de  însemnată  ca  şi  cea  dintâiu.  Ideile  democratice   din   apus   şi naţionalismul  larg  din  vremile noastre  de sigur vor  serba  în  România,  mai  curând  decât   ne   aşteptăm,   şi  aceasta  a  doua  Unire.   Glasul nemulţumiţilor  si  potrivnicilor  de  astăzi   vor   rămânea,  ca  si  cele  de-acum   o  jumătate   de  veac,  nişte  tânguiri  ale  bolnavilor  ce  nu  vor  să  înţeleagă  premenirea   şi  întinerirea   vieţii.  

Si  binefacerile  acestei  întineriri  le  vor  simţi  toţi  ceice  se  'nchină  Stăpânului  acestei   lumi   în  aceeaşi   limbă,  pentru  a-i  isbăvi  de  păcatul  neputinţei   din  trecut.  Cultura  românească  îşi  va  îndrepta  sborul  spre  înălţimi,  de  unde  va  fi  zărită  şi  recunoscută  de  popoarele  pămân­tului,  cari  au  ţinut-o  încătuşată  atâta  vreme  în  lăcaşurile  întunerecului.  Sufletul  românesc,  ca  un  Făt-Frumos   din  poveşti,  vrăjit  în  cine  mai  ştie  ce animale   târîtoare   si   aruncat   în   robie,  se  va  renaşte  în  toată frumuseţea   lui, în  toată  vigoarea  lui,  pentru  a-şi  cuceri  locul  de  cinste  ce  i  se  cuvine  în  istoria  omenirii.  

Noi,  ceice  ne  numărăm   zilele  sub  sceptrul  altor  împărăţii,  vom  fi  mândri,  când  România  va  ajunge  să prăznuiască  şi această sărbătoare. în  rugăciunile  noastre  de  seara  şi  de  dimi­neaţa  să  cerem  celui  Atotputernic  să  ne  ţină  în  viaţă   până  când  va  sosi  şi  această   zi  de  făgăduinţă. 

Iar  noi,  aici  acasă,  prin  fapte  şi  prin  muncă  stăruitoare  să  ne  dăm  silinţa  a săvârşi  aceeaşi  unire  între  domni  şi  ţărani,  pentru  a  ne  face  vrednici   de  cinstea  şi  de  dragostea  României  de  mâne.  

Aşa  să  ne  ajute   Dumnezeu! 

Oct.  C. Tăslăuanu, Luceafărul Febr. 1909 (Sibiu,  Austro-Ungaria)

***

In imagine harta Romaniei in 1909, la 50 de ani de la Unirea Principatelor Romane.