VETERANII DOBROGENI, 1909

Publicat de Aurel Băjenaru, 19 Februarie 2021
Timp de citire: 12 minute

( "Ne-au asvârlit in sat bulgäresc; nici apä nu ne lasä sä luäm, cäci pun lacäte pe la puturi")

NOTE DIN ESCURSII

Trebuia sä fac drumul de la Hârsova la Cernavoda, pe apä. Porniräm ceva mai târzior, din cauza unor slepuri ce ocupau portul.

De si in susul apei, luntrea plutea lin, când mânatä de miscarea ritmica a lopetilor, când trasa la edec. Am läsat In urmä satul G., plin de lipoveni, am trecut cu obraz curat cotitura Verigei primejdioase ; ne aflam cam in dreptul satului I., asezat pe coama unor dealuri pietroase, când, de-o-datä, sälciile dese si mlädioase ce í'ntoväräsese Dunärea, începurä sä se agite sub bätaia austrului, pornit farä de veste. Valurile bätrânului fluviu mâniat, îsi arätau puterea, fata de coaja de nuca in care ne gäseam. Trebuia, cu ori ce pret, sä tragem la mal, caci altfel ne puteam pomeni, färä voie, îndarät la Hârsova.

Intâmplarea ne opri tocmai in dreptul unor bordeie presärate pe coasta unui deal scormonit de cariere. Dupa ce tragem luntrea pe uscat, spre a o adäposti de furia valurilor, ne índreptäm, cu desagii In spinare, catre cea dintâi locuintä din cale. Un mosneag íncä verde, ne ese înainte, scos din casa de lätratul unui cane, încovrigat înaintea usei.

«Bucuros de oaspeti, mosule?»

«Apoi unde stäm si noi, s'a gäsi un locusor si pentru D v., cä doar nu-ti ramânea afarä pe o vreme ca asta» räspunse stäpânul, In cea mai dulce si curata moldoveneascä.

Repede legaram prietesug, mai ales când aflä cä sunt din Iasi, aproape de tinutul Vasluiului, de unde nevoia' l'a mânat pe pämântul dobrogean. Afarä începu sä toarne cu cofa, dar nu mai aveam nici o grip.. La lumina focului cc pâlpâia in vaträ, dupä cc se satura de pus întrebsi: de unde venim, ce cäutäm, încotro vroiam sä ne ducem, spovedania începu, repetând aproape aidoma, peripetiile veteranului din nuvela «Datorii uitate», a lui Jean Bart. Câte n'a tndurat pânä ce s'a väzut unde este. Mânat din gara, in garä, cu cäruta plina de ce mai rämäsese din vechea gospodärie desfäcutä, pärea cä era un tigan cu saträ.

Din portul Cernavoda, el si továräsii lui, furä luati în primire de niste oameni, cari nu stiau unde sa-i ducä, pentru cä nu era încä hotärît, unde sä le dea pämânt.

Au colindat multe sate, pânä ce i-au asvârlit pe malul Dunärii.

Ei, mosule, ce-a fost s'a trecut ; bine In sfârsit cä te-ai väzut la gospodäria cea nouá !». Dädu din cap cu tristetä, si arata spre «baba» lui, care stätea muta pe un scäunel lângä vaträ, cu mânele subsuoarä...

-- Vai de gospodäria noasträ, fäcu el de la o vreme. Nici leaca cea de grâu, ce am putut-o scoate, nu am unde s. o pun. E in odaia de aläturea, unde aveti sä hodiniti. Ne-au amägit ca ne dau de casä, cä ne cumpara boi, ca ne dau un car. Cum nu t' au dat Domniei tale, asa nu am väzut nici eu , nimic. Ca sä ar, înjug vaca aläturea de mârtoaga de cal, cu care am venit din tara. M'as duce mane înapoi, sä mor In satul meu, dar nu mai pot. Suntem legati de mâini si de picioare cu plata därilor pe pämânt. Deacum, cum va vrea Cel de Sus, cä nu mai e mult pânä departe ; sä apropie funia de par.

De când am poposit la bätrânul veteran - sunt vre-o cinci sase ani de atunci mai in fiecare vara trebue sá colind când o bucatä din Dobrogea. Credeam la început cä numai întâmplarea mi-a scos înainte pe unul din acei oameni. vesnic tânguitori, cari nu se mai multumesc cu nimic. Dar ori unde ma întorceam, auzeam acelas plâns. Nu era inconstienta dorint. «Vrem pämânt», exprimatä chiar de acei care posed. cate 10 - 15 hectare, ci jäluirea nenorocitului pribeag, asvârlit In lumi sträine, färä sprijin, fära îndrumare, läsat singur sä se lupte cu o climä deosebitä de cea obisnuitä lui, cu un pämânt, dacä nu sterp, dar productiv numai In anumite conditiuni de lucru, sä înfrunte indiferenta sau läcomia unei administratiuni nemiloase ca si ciuda ori ura elementului antochton, cäruia i-a «räpit» pämântul ce i se cuvenea. In libertatea de care ar fi trebuit sä se bucure, doria sclavia stäpânului, îi pärea rau dupä vrem`ea când muncea pentru altii, caci macar «aveai la cine întinde mâna când erai la aman».

E plinä Dobrogea de tânguirea dreaptä, a acestor nenorociti. Ea se poate auzi pe malul Dunärii, ca si între dealurile pietroase, la miazä noapte ca si la miazä-zi.

Mä gäseam, anul acesta, in linistea si singurätatea unui deal din judetul Tulcea, cäutând un colt umbros, unde sä mä odihnesc putin. Abea aciuat in o groapä, din care se säpase piaträ si apäru înaintea mea, ca din pämânt, o umbra de roman istovit, cu o cäciulä turcäneascä in cap, macar ca erà luna lui Cuptor. Purtà in spate o sarcinä de vreascuri, adunate pe furis in o mare zi de särbätoare. Erà un insurätel, venit cu socrul sau veteran, tocmai din Strehaia, lângä Baia-de-Aramä. Dupa ce trecù spaima întâlnirii prea neastcptate, explicabilä si la unul si la altul, veni rândul satisfacerei curiozitätii si apoi a destäinuirilor. Aceeasi tânguire auzitä de la vasluianul din Constanta fu repetatä si de olteanul din Tulcea.

«Calicie curata, Domnule, nu altceva. Doi ani de-a rândul seceta ne-a dat gata. Cele cate-va fire de secara scoase din pämântul de cremene, trebue sä-le päzesc de perceptorul ce nu ne lasä In pace. Plätim aproape 200 lei pe an pentru pämântul ce ni l-au dat. Lui socrumeu, dragä Doamne, i se cuvine 8 hectare, dar i-au dat numai 6. Ci-cä unul e pentru imas, unde o fi nu stim, iar altul e pädure. Celelalte 6, iatä ce fel de pämânt e. Tarlaua noasträ e colea. Abea ai sgâriat pämântul cu plugul sï dai de bolovani de piaträ. Ne-au dat boi. Au adus toate stârpiciunile, si le-au impartit pe sprânceanä. Lui socru-meu, i-a perit un bou la lunä.

Ne-au fägäduit înlesniri de casä, dar träim in bordeie, mai räu decât lingurarii. Ne-au asvârlit in sat bulgäresc; nici apä nu ne lasä sä luäm, cäci pun lacäte pe la puturi, ne mânä sä aducem apä de baut tocmai de la dereaua cea de colo, arätându-mi albia unui pâräias departe cale de 4-5 km. de sat. Am strâns mânä dela mânä si ne-am dus cati-va la Bucuresti, ca sä cerem dreptate. Cum ne-am dus, asa ne-am întors. Primarul si cu jandarmii pun tara la cale. Ba am auzit cä säptämâna trecutä a fost prin partea locului un ministru. Pe la noi nu s'a oprit ci a trecut ca fulgerul cu «tomobilú», ca sä ajungä la vremea mesei la Babadag. In tara (in Romania n.r.), la o nevoie cum e aceia din äst an puteam gäsì de lucru, ba la sosea, ba la gara, ori la stäpân. Aici stäm cu mâinele in san, caci nu ne putem apucà de nimic. Am voit sä ma duc la carierä, sä învät a scoate pi aträ ; nu m'au primit; mi-au dat räspuns cä au talieni si sârbi deajuns. Unii si'au dat pämântul la bulgari, muncind cu ziva pentru stäpânii lor cei noi altii au fäcut ce au fäcut ,si au vândut ce mai aveau si peste noapte au fugit. La urma urmei voiu face ,si eu ca dânsii, mäcar cä ,stiu cä nu scap de datorie Ia, päcate pe capul nostru, si osândä dela Dumnezeu». Dupä asemenea vorbe, spuse In mijlocul naturei îngäduitoare, unui strain dela care nu puteà asteptà nici o îndreptare, deci cu acea curätenie de suflet adusä de imprejuräri, mai încäpeau cuvinte de mângâiere, de linistire, de sperantä într'un viitor mai bun ? Si nu erà exagerarea ori durerea unuia, lovit de soartä.

Cine a avut ocazia sä treacä prin mai multe sate cu veterani, a putut constata adevärul in toatä urâta lui goliciune. «Mahalaua» veteranilor se recunoaste usor, färä multa cäutare. Bordeie tupilate, cu un ochiu de fereasträ cat pumnul, intr'o ogradä neîngräditä, in care stau asvârlite, pare cä lo-a adunat apa, un cosar pe jumätate isprävit. o cárutä cu trei roti, rästurnatä, cate-va cioate, un contrast isbitor cu gospodäriile întemeiate ale sträinilor,cu casele í'ncäpätoare,cu grajdurile pentru vite.

In satul B., zäresc in ograda unui veteran o casä lutuitä si acoperitä cu tigle. Intreb cine e norocosul, care a început sa-si zideascä o locuintä mai omeneascä. Un bätrân dé prin Dorohoi, servitor la scoalä, imi deslusi cä e modelul de casa, ce era sä se zideascä pentru veterani, dar cä a ramas de doi ani neisprävitä.: De frica sä nu-l puie la dare, gospodarul sta in vechiul bordei, rämânând casa ca o curiozitate, arätatä cu degetul de bulgarii ce compun populatia satului. Ori unde te-ai întoarce, casa veteranului e de recunoscut.

Treceam prin satul O. In mijiocul cäsutelor curätele ale locuitorilor bästinasi, zäresc o cocioabä aplecatä pe o coastä. «Mare lucru, zic tovaräsului meu, ca aceastä locuintä sä nu fie a unui roman pribeag ». Un vecin îmi lämureste.ca e a unui veteran ce a fugit din sat, cu tot ce mai aveà. Si asa ori- încotro îmi îndreptam pasii.

E pe greu de deslusit care a fost scopul adunärii pe pämântul dobrogean a unui numär mare de veterani. Daca a fost numai dorinta umanitarä de a mai alinà ultimele zile ale bätrânilor ostasi, s'a gresit calea. Dupa socotelile ce mi-a fäcut o persoanä in mäsurä sä stie suma totalä cheltuitä pânä acum in chestia veteranilor sumä care nu pare a fi ajuns In întregime pânä la ei, s'ar fi putut ajutà cu jumätate din ea sub forma de mica pensiune, pe toti cei ce au fost adusi in Dobrogea ; de sigur si lor le ar fi priit mai bine sä rämânä locului, prin satele unde odihnesc ciolanele pärintilor lor, decât sä-si mute calicia în locuri sträine

Se zice însä ca scopul a fost sä mai märeascä numärul românilor, mai ales prin satele dobrogene, pe unde sträinii erau mai compacti. In cazul acesta, s'a fäcut.o gresealä si mai mare, caci s'a nesocotit una din legile biologice, care putin se schimbä si and e vorba de om.

E dovedit cä o fiintä luatä din mediul ei obisIiuit, cere un timp îndelung, de multe ori chiar vieti de generatii pânä sä se adapteze la mediul nou, deosebit de cel dintâiu. In primul rand se cer elemente viguroase in deplinä putere, care sä poatä luptà cu bun rezultat contra noilor nevoi. Aducându-se elemente istovite, aproape de încheierea vietii, asvarlite într'o populatiune ostilä, färä nici o îndrumare serioasä, pe un pämânt si într'o clima care diferä mult de acele obisnuite, läsându-le și in säräcie, au fost date pradä unei peiri sigure, cheltuindu-se si banii de geaba.

In ori-ce caz, starea acelor nenorociti ostasi, din a cäror sânge s'a plämädit România libera, nu e de loc de invidiat. E un contrast dureros între solutia la care s'a ajuns pentru ei, zidul de armatä ce a cucerit Plevna între räsplata, laudele si statuele ridicate marilor capitani ce stäteau la adäpostul depärtärii sau conducätorilor de cabinet, la care, nici nu ajungeà mirosul fumului de praf, ce înädusa respiratia celor multi. Drept si omenesc ar fi, nici nu mai pomenesc si de mandria simtului de nationalitate, ca soarta veteranilor dobrogeni sa fie, mai bine cunoscutä de cei in drept, spre a putea sä li se aducä macar alinarea ultimelor lor zile.

DR. I. SIMIONESCU

Profesor la Universitatea din Iasi

Noua Revistă Română : Pentru politică, literatură, ştiinţă şi artă, 8 noiembrie 1909