Vicus Amlaidina (Techirghiol-Urluchioi)

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 Februarie 2021
Timp de citire: 4 minute

Dupa cum scriam intr-o postare anterioara, cautand sandalele lui Ovidiu (si) la Techirghiol, mai in gluma, mai in serios, am cautat urmele vechiului Techirghiol din antichitatea romana, din perioada de etnogeneza a poporului romän.

Din mostenirea romana, toata Dobrogea era presarata de pietre militare latinesti. Astfel se cunosc numele vechi a 35 de localitati, unde s-au pus inscriptiile, ori despre care se vorbeste in inscriptii (daca cuprindem si pe acelea care sunt insemnate numai cu numele de vicus, locus): Tropaeum Traiani, Civitas Ausdec..., Vicus Novus, Salsovia, Vicus..., Capidava, Callatis, Asbolodina, Sardes, ViCLI3 Cereris, Vicus Pars.. Al.., Vicus C.. Cos.. G.., Vicus Clementinus ori Clementianus, Histrus, vicus Quintionis, Pagus Oc.., Tomi, Vicus Turris Muca, Vicus Hi., Cius, Vicus Vero.. rittiani, Axiupolis, Carsium, Troesmis, Noviodunum,Villa Siampudi ori Villa Bessi Ampudi, Vicus Buridava ori Vicus Buteridava, Arrubium, Vicus Sc.., Ulmetum, locus..., Aegissus, Vicus I Urb,., Vicus U.. si ... Vicus Amlaidina (Techirghiol-Urluchioi).

Referitor la Techirghiol, pe langa piatra de frontispiciu al templului elen descoperita aici de arheologul Grigore Florescu in anii '30, apartinand probabil localitatii elene a carei necropola se intindea de-a lungul drumului din actualul oras spre Urluchioi, o alta marturie este o piatra funerara localizata pe aceste locuri.

Urluchioi cu numele antic de Amlaidina, catunul aflat candva la "coada lacului" Techirghiol, la sud‑vest de actualul oras, desfiintat in 1926, este locul care ne prezinta una dintre marturiile formarii poporului roman, una dintre dovezile de romanizare si contopire a "barbarilor" din Scythia Minor cu ocupantii romani.

Stela funerara de la Amlaidina are in partea superioara daltuita o frumoasa si romantica simbolica, reprezentarea "Eroului cavaler" (calare cu mantia fluturand in vant, in mana dreapta cu o lance, iar in stanga tinand un scut) si o figura feminina cu mana ridicata, sotia care-si ia ramas bun de la sot, prezentindu-ne urmatorul epitaf:

D(is) M(anibus)
Aur(elio) Daleni ex vico A[m]‑
[l]aidina et q(uondam) prae‑
torianorum,
Aurelia Uthis
[u]xor eius titu‑
lum de suo m(erenti) [p(onendum)] c(uravit).

In traducere:
"Zeilor Mani! Lui Aurelius Daleni, din satul Amlaidina si care odinioara a facut parte dintre pretorieni, Aurelia Uthis, sotia sa, a ingrijit sa se puna dupa merit, din averea ei, aceasta inscriptie".

Primele randuri care dau o oarecare ambiguitate conjugarii numelui sau roman (soldatii aflati in garda pretoriana purtau intotdeauna nume romane) "D(is) M(anibus) Aur(elii) Daleni („Zeilor Mani ai lui Aurelius Dalenus”), ne dau deja indicii in privinza datarii stelei in epoca imperiala prin epigraful uzitat, D M ( "Dis Manibus").

Despre aceasta descoperire A.D.Xenopol, A. Philippide, V. Parvan, samd., nume de seama dintre filologi, istorici si arheologi mentioneaza de comun acord numele satului Amlaidina ca de origine traca (cu siguranta ca thrace putem considera numele compuse cu -dava, -para, -bria, -dina) aflat zona Techirghiol-Urluchioi, iar pe pretorianul Aurelius Dalenus prin originea sa, dar si prin numele sotiei, il caracterizeaza ca bastinas traco-get romanizat.

"Având în vedere gentiliciul Aurelius, inscripția poate data din secolul al III‑lea; lipsa praenomen‑ului pledează pentru aceeaşi datare. Defunctul era, la origine, un peregrin traco‑get (vezi toponimul Amlaidina, precum şi numele soției sale)." CRONICA EPIGRAFICĂ A ROMÂNIEI (XXXVIII, 2018), CONSTANTIN C. PETOLESCU

Limba latina in inscriptionarea pietrei funerare, pentru o familie de bastinasi, vorbeste de asemenea despre gradul de romanizare al locuitorilor Amlaidinei si a Scythiei Minor, dupa doua secole de apartenenta la imperiu, o provincie romana par excellence.

Sandalele lui Ovidiu se pare ca nu au lasat aici nici o urma dar...

Imaginea este o fictiune grafica cu lacul Techirghiol ca motiv, in apropiere de fostul Vicus Amlaidina, pe locul in care poate si-a avut salasul si ofiterul get romanizat Aurelius si unde ar fi putut merge la baie. Ca orice militar roman, Dalenus ar fi trebuit sa stie sa inoate, chiar si in plina montura de razboi, iar lacul actual care era deja in aceea vreme in formare, nisipul inchizand fostul golf maritim spre est, era probabil tot asa de imbietor ca si astazi, in zilele toride ale verii.