Voia să fie marinar!

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Mai 2023
Timp de citire: 3 minute

Alaltăieri, doi ofițeri au arestat pe stradă și au condus în comenduirea pieții pe d-ra Jeana Carp din str. Valea Albă, care umbla prin oraș în uniformă de marinar.

La cercetări numita a declarat că dorește să se facă marinar și că a înaintat chiar o cerere M.S. Regelui, solicitând un post pe unul din vasele S.M.R. (Serviciul Maritim Român).

Dobrogea jună - Anul XXX No 99 - 7 iunie 1934

° ° °

Îmi amintesc cu un zâmbet de "Virgil" din Techirghiol care era cunoscut pentru febleța sa, să umble în uniforme de ofițer de marină. Locuia câteva străzi mai departe. Oare a ajuns ... amiral? În ceea ce privește libertățile personale în anii '30, se pare că nu erau ani propice pentru visători.

° ° °

Citind în fugă micul articol de mai sus, zâmbim poate ușor sau nici măcar, îl catalogăm ca pe un mic fapt divers din negura timpului.

În realitate, ne spune mult despre o societate profund nedreaptă. O societate patriarhală, șovină, discriminatorie în ceea ce privește femeia. Asta în ceea ce privește "femeia obișnuită", căci "osul regal" avea voie și dreptul la orice excentricitate și extravaganță:

(Principesa Ileana la bordul yachtului Isprava, în largul coastei de la Balcic în 1929. Este prima femeie din România care, după cursurile școlii navale, susține în 1928 examenul de absolvire de "căpitan de cursă lungă", obținând brevetul necesar pentru a naviga cu yachtul personal "Isprava", o ambaractiune cu motor și vele de 12 tone.)

https://techirghiol.com/barca-cu-vele

În 1938 Constituția și Legea electorală recunosc dreptul de vot femeilor care au împlinit vârsta de 30 de ani, știutoare de carte, dar în condiții de dictatură, acest drept nu a fost practic exercitat.

Pana in 1929-1932 cand situatia femeilor din Romania s-a mai ameliorat prin Legea din 1929 a contractelor de muncă si "Legea pentru ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate" 1932, femeile nu puteau încheia acte fără acceptul soțului sau al justiției, nu puteau să își gestioneze propriile venituri, își pierdeau naționalitatea dacă se căsătoreau cu un bărbat străin, nu puteau urmări un bărbat pentru pensie alimentară, nu puteau să fie tutore, trebuiau să locuiască în domiciliul stabilit de soț.

Ca atare femeia a fost tratată in continuare, decenii de-a rândul, ca supusă a bărbatului, a societății, aspecte demult uitate poate, sau trecute cu vederea, în aprecierea numai unui aparent timp glamouros interbelic.