Voievozii vlahilor, slavii

Publicat de Aurel Băjenaru, 19 August 2024
Timp de citire: 6 minute

Preaslăvind voievozii ei "descălecători", România se închină la "Dumnezei" falși, închipuiți.

Voevozi românilor ca și boierimea inițială, au fost de origine sârbă. Triburile sârbe și croate au preluat controlul în teritoriul locuit de Vlahi și de Slavi, iar în nevoia de expansiune și de căutarea de noi spații vitale, au "descalaecat" și în viitoarele Țări Românești.

La "risipirea" Vlahilor de pe teritoriul lor dintre Sava și Dunăre, locul etnogenezei romanești despre care a scris cronicarul Kekaumenos, ("Și aceștia, fugind de acolo, s-au împrăștiat în tot Epirul și toată Macedonia, iar cei mai mulți dintre ei s-au așezat în Elada." - Kekaumenos, Strategikon, 1078) , înainte de sfârșitul primului mileniu, s-a populat și Transilvania cu o parte din acești Vlahi. Cronicarul ungar Magister P. îi semnalează aici la venirea Ungurilor:

"Pe care pământ locuesc Slavi, Bulgari și Vlachi .../și păstorii Romanilor..." "Trecerea Dunării și Descălecatul în Țara Românească" a avut loc în 1290, Radul Negru, "mare herțeg pre Amlași și pre Făgăraș cu mulțime de noroade Rumâni, Papistași, Săși și dă tot felul de oameni au dăscalicat la Argeș" fiind întemeietorul. Dar acest "herțeg" despre care nimeni nu știe ce era, purta un titlu din Herțegovina, din Morlachia. Titlul herceg în latină, este o formă slavă a germanului herzog (termenul german pentru un duce; sârbo-croat: vojvoda).

Morlachia care se traduce ca "Valahia Neagră", cunoscută și sub denumirile de Morlacchia, Morlakija sau Maurovlachia, reprezintă un termen istoric ce desemnează un grup distinct în Balcani, cu prezență majoritară în Croația, Bosnia și Herțegovina. Morlacii, inițial vorbitori de limbă romană, au trecut printr-un proces de slavizare în timp, integrându-se astăzi în comunitățile de sârbi din sudul Balcanilor. La 1450 existau atât de mulți vlahi în acest areal bosniac încât principele Nicolae de Ujlak se intitula ”rege al Bosniei și Valahiei”.

Faptul că vlahii din Balcanii de astăzi erau șerbi de care dispuneau nobilii slavi este documentat în hrisoave sârbești.

Cel mai vechi hrisov sirbesc, pästrat pînă astăzi, în care se face mențiune despre vlahi, a fost dat de marele jupan Ștefan Nemanja prin anii 1198-1199. Acest suveran, după ce a refăcut statul sirbesc, adaugindu-i ținuturi noi, s-a retras în Athos, unde a restaurat mănăstirea Hilandarului, care fusese dărâmată, până în temelii. Pe seama ei cere de la împăratul bizantin citeva sate de parici, pe care le vă dărui ctitoriei din Hilandar, impreung cu patru prisăci și cu muntele Bogaka din principatul sgu...textul hrisovului urmează, astfel : "Iar dintre vlahi judetia lui Radu și George și de toți 170 de vlahi". Ceva mai jos autorul hrisovului revine la vlahi și stabilește : "Iar dacă, ar fugi cineva din oamenii mănăstirii sau dintre vlahi la marele jupan sau sub altcineva, să, fie restituiți, daca însă, ar veni intre oamenii mănăstirii dintre ai marelui jupan, să, se intoarcä iarăși."

Dou'a hrisoave acordate de regele Ștefan Uros I, unul la 1253 bisericii Sf. Născătoare de Dumnezeu din Stagno (Stona), peninsula binecunoscută, iar celalalt, intre anii 1254-1264, de reconfirmare pe seama mănăstirii Sf. Petru de lângă Lim, ctitoria lui Miroslav, menționează, și donațiuni de vlahi (36 familii), alaturi de sate, vii, alți oameni și munți. Proprietățile dăruite erau situate în Zachlumia (hlumska zemlja), pe cursul de jos al Narentei, în peninsula și pe litoralul învecinat. Alte sate erau în jupa Brskovo, pe cursul riului Tara și Lim, și în ținuturile Hvostno și Drikovina (1InO, Ipec). Apoi se adaugă pășuni în Brskovo și se înșiră numele tuturor vlahilor bisericii". Cuprinsul ambelor documente este aproape identic, cu deosebirea că în al doilea se descriu mai detaliat hotarul proprietăților donate. (Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, 1924/1959, SILVIU DRAGOMIR)

Dicționarul explicativ al limbii romane sta de asemenea mărturie pentru acest "descălecat" al voievozilor sârbi.
rumân = denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali.
sinonime: clăcăș iobag vecin șerb
etimologie:
limba latină romanus

Rumân, din punct de vedere lingvistic a fost un exonim. Națiunea română s-a definit prin asta de-a lungul timpului, ca și aromânii din Balcani.

Iată însă că în Evul Mediu acesta devine, paradoxal și un endonim social. Voievozii și bojarii romanilor i-au desemnat pe supușii lor clăcași sau șerbi, "rumâni", de ce oare? Pentru că ei nu erau "rumâni", ei nu erau urmașii romanilor de odinioară, ei nu se identificau cu aceștia, ei erau "voievozi" și "bojari".

Voievod era un lider militar sau un titlu de conducător slav. Alte ortografii includ Wojwode/Vojvode, Wojwoda/Vojvoda, Voiwod, воевода/wojewoda și войвода/wojwoda, derivate din slava войвода/wojwoda. Termenul provine de la două rădăcini: вой(на), „război/luptă” și водя (slavonă bisericească), „conducător”, împreună deci „conducător de război” sau „conducător de război”. Numele de voievodat este derivat de la voievod. Numele provine din Vojvodina, o regiune a Serbiei iar numele „Herțegovina” îi corespunde. Domnitorii valahi, că și domnitorii moldoveni, purtau titlurile de voievod („duce”) sau/și hospodar („domn, stăpân”); Ulterior, aceștia românizandu-se, cronicarii lor îi numeau în română folosind termenul Domn (din latinescul dominus).

Chiar și la peste 65 de ani de la "descălecat", Axinte Uricariul cronicarul, arată că mama lui Mircea cel Bătrân era de fapt sârboiaică, fiica despotului Lazăr al Serbiei. Legăturile de netăgăduit cu societata sârbă se oglindesc și în moștenirea acestuia. Ctitoria lui Mircea, Mânăstirea Cozia fost clădită de meşteri de pe valea Moraviei, din Serbia, după modelul bisericii sârbeşti de la Kruševac, între anii 1386-1388.

Cruzimile la care se dedau bojarii acestor voievozi față de supușii lor și lipsa de empatie documentată de diferiți conicari sau călători prin Țările Române se poate pune ca binenteleasa pe seama non-apartenenței la acest popor. Sute de ani "rumânii" au fost ținuți în condiții execrabile, fiind necesară o lege la 1894 care-i silea să-și părăsească bordeiele de sub pământ.

Vezi și:

https://techirghiol.com/mentalitatea-de-iobag