1001 de nopti

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Martie 2020
Timp de citire: 9 minute

Alaturi de "Basmele romanilor", au fost cartile copilariei mele. Am invatat sa citesc cu adevarat chinuindu-ma sa descifrez si sa inteleg aceste povestiri orientale. Povestile aceastea se potriveau de fapt intru totul in basmul oriental pe care-l traiam la Techirghiol in acele vremuri, cand inca mai treceau pe strada femei in salvari colorati purtand conduri ascutiti la varf, bluze colorate si baticuri cu salbe de bani pe frunte, batrani musulmani in salvari otomani cu turul jos si cu brau, cu un fes rosu pe cap si cu minaretul delicat din piatra alba alaturi, din care dupa vremea pranzului, se auzeau  chemarile la ruga tanguite ale muezinului.

Nici nu-mi inchipuiam ca in alta parte (a Romaniei) ar fi altfel si ca viata noastra acolo era totusi ceva deosebit. Prietenii de joaca tatari cu numele lor,pentru altii ciudate poate, care se ptriveau tot atat de bine in aceste basme, cu muzica otomana de la nuntile lor, cu alaiurile de botez musulman in straiele acelea religioase de sarbatoare, toate acestea tineau oarecum de... 1001 de nopti.

Avand inca in amintire acele carti ferfenitite de atata citit si rascitit, am incercat sa le inteleg si astazi, privindu-le acum cu ochiul critic al  cititorului, candva avid de basme, ajuns la varsta maturitatii. Am reapreciat astfel lecturile prin prisma ideologiei pe care o transmit, lumea orientala a barbatului care priveste neincrezator femeia, plin de prejudecatile sexiste de secole care, au dus candva la ridicarea niqabului, valul oriental cu care femeile primilor beduini ai desertului peninsulei Arabiei se fereau de furtunile de nisip, la rangul de obiect vestimentar obligatoriu in societatile patriarhale orientale si mai tarziu musulmane.

Primele povesti de genul acesta se pare ca au fost traduse din cultura indiana in persana, candva in anii 500 dupa Cristos si completate cu povesti persane. Cartea persana "1000 de Basme" (Hazār Afsān), precusorul colectiei arabe, nu s-a mai pastrat decat ca nume, fiind pomenita in doua surse arabe din secolul X.

Probabil in secolul VIII, cateva decade dupa raspandirea Islamului in Persia, apare si traducerea din persana in araba, "Alf Layla" ( O mie de nopti), colectia fiind astfel si "islamizata", adica adaptata cu formule si citate islamice.

In romaneste, aceste povestiri au purtat initial numele de "Halima", dupa traducerile europene care au tradus versiunea greceasca a basmelor arabe, termenul capatand in romaneste si puterea de substantiv care defineste o situatie incurcata, plina de peripetii. Unul dintre primii traducatori a fost Ioan Barac:

"Ioan Barac s’a născut la 1776 in Alamor, Transilvania. Şi-a inceput invăţătura in Aiud, şi şi-a desăvirşit-o in Cluj. A fost invăţător, avocat, şi translator magistrual. A murit in 1848. [...] Adevăratul merit al lui Ioan Barac e acela, că dinsul cel dintăi, s’a ocupat, cu dinadinsul dimpreună cu Vasile Aron, de literatura poporană scriind in spiritul poporului cărţi potrivite cu inţelegerea lui." (Nota din versiunea revazuta de Emil Garleanu in 1908).

Iata ce ne spune si Ioan Barac despre aceasta colectie:

"Aceste „O mie şi una de nopţi“ sint un chip al descrierii norodului arabicesc, prin care se arata vicleşugul muerilor lor, ipocrisisul  popilor lor, firea judecătorilor lor, şi mişelia robilor lor, şi toate acele vechi ale noroadelor lor:"

Spre a judeca cartea aceasta, „O mie şi una de nopţi“ , a zis aşa un procopsit călător englezesc: „Mai intăi ar fi fost a fi mărturie a lucrărilor, ce aduc mai inainte asupra celor ce inţeleg lucrul bine. Mai de multe ori am văzut pre arabianii in pustie, inprejurul focului şezind şi ascultind povestirile acestea cu aşa rivnă, incit ei işi uitau cu totul de ostenelile şi de necazurile lor, cari cu puţin mai ’nainte ii ingreuiau“ .

"Puţine cărţi se află in lumea scrisorilor, care s’ar afla mai vechi sau mai lăţite decit aceasta: "O mie şi una de nopţi". Or’cine cum a socotit, cum că de unde şi-au luat izvodul, dar s’au aflat cumcă se trag din cele ce sau pomenit mai vrednice izvoade ale literaturii asiaticeşti, că s’au lăţit in ţara turcească, in Arabia, in Persida, in Hindostan, şi in Hina, pănă in mijlocul nemărgenitei pustiei Africe, in cari locuri era mai atita de cunoscută ca şi insuşi Coranul, adică cartea legii lor."

" Această carte se numeşte in limba arabicească, după cea persana, aşa: „Alef leilet veleilet“ , adică „O mie şi una de nopţi", in limba persască s’a numit dinţii aşa: „Hesar afsaneh“ şi in cea arabicească: „Alef hirafet“ : ce se zice: „O mie şi una de poveşti“ . Această carte la Greci s’a numit: „Halima“ .

Pentru cine (totusi) nu cunoaste substratul, cartea incepe cu povestea regelui persan Şahriar care, dupa ce a descoperit infidelitatea primei sotii si a executat-o, a declarat toate femeile ca fiind infidele. El se casatorea cu virgine, doar pentru a le executa in dimineata urmatoare nuntii. Seherezada, fiica vizirului cel mare, s-a oferit sa fie urmatoarea mireasa, pentru a opri uciderea aceasta de fete tinere. In noaptea nuntii, Seherezada ii spune regelui o poveste, doar ca nu o termina. Astfel, regele o lasa in viata ca sa poata afla finalul povestii... si tot asa, urmeaza nenumarate nopti in care acestia fac si trei copii, in final sultanul iertand-o pe Seherezada de destinul groaznic al celorlalte sotii  si doar amanat din cauza povestilor.

* * *

Povestea celui de-al treilea bătrîn, — cel cu măgăriţa

„Ia aminte, duhule, că iapa aceasta e nevasta mea. intr’ una din zile am plecat in călătorie, şi nu m’am intors acasă un an intreg. Intorcindu-mă, pe neştiute, acasă, mi-am găsit nevasta in pat cu’n arap, ce-mi era rob mie, stringindu-se amindoi, in braţe, cu nespusă dragoste.

Cum m’a zărit, dinsa a sărit spre mine, intimpinindu-mă cu un pahar plin cu apă, de-asupra căruia mormăia nişte cuvinte, apoi m’a stropit zicindu-mi: 

„Lasă-ţi făptura ce ai, şi te prefă in caine!“ Şi indată m’am pomenit că-s caine, şi m’au şi dat afară din casă. Ieşind, am fugit spre o măcelărie, unde căutam oase. Iar măcelarul văzindu-mă m’a luat in casa lui. Dar fata măcelarului, văzindu-mă, şi-a acoperit faţa, şi zise tatălui său: 

„Pentru ce-ai  adus om. străin in casa noastră?“ 

„Unde este  omul acela ?“ intrebă tatăl ei. Şi ea răspunse:

„Cainele acesta-i om, că l-a fermecat să fie astfel femeia lui. Iar eu pot să-l izbăvesc de aşa urgie“ .

 Auzind aceste tatăl ei i-a spus: „Pentru Dumnezeu, de poţi, fă-o, pentru mulţumirea sufletului tău.“ 

Aşa, s’a sculat fata măcelarului, a luat un pahar cu apă, a rostit citeva cuvinte, apoi m’a stropit, zicind: „Cu voia Celui prea inalt, i-aţi făptura ce-ai avut-o intăi, şi părăseşte-o pe aceasta.“ Şi numaidecit m’am făcut cum fusesem.

Deci m’am apropiat de fata aceea şi, sărutindu-i minile, i-am zis să-mi facă un bine, şi să vrăjească şi dinsa pre nevasta mea, ca să-şi plătească la fel, răul ce imi făcuse. Fata, mi-a dat atunci din apa aceea, şi m’a invăţat: — „De vei găsi-o dormind, stropeşte-o cu apă aceasta, şi spune numele dobitocului in care vrei s’o prefaci, şi numaidecit se va preface.“

Eu am luat apa şi m’am dus acasă la nevastă-mea, şi, găsind-o dormind, am stropit-o şi i-am strigat: „Lasă-ţi făptura omenească şi te schimbă’ntr’o măgăriţă.“ Şi indată s’a prefăcut cum i-am zis, şi măgăriţa ceea, e aceasta dinaintea ta, stăpinitor al duhurilor“ . Atunci duhul se intoarse către măgăriţă şi o intrebă: „Aşa este?“ Iar măgăriţa incepu să dee din cap, arătind că aşa era. 

Aceasta e povestea mea, a zis bătrinul cel din urmă“ . Iar istorisirea plăcind mult duhului, acesta se cutremura de mulţumire, şi dărui omului şi a treia parte din singele lui. Atunci.... “ Şeheresadi văzu ivindu-se zorii şi tăcu.

Iar sora sa, Dinarsadi, ii zise: „ — Ah! sora mea, ce dulci ţi-s cuvintele, şi bune, şi minunate, că par’că-ţi răcoresc sufletul.“ Şeherazadi răspunse atunci: „ — Ce-i povestea aceasta, pe lingă ceea ce ţi-o voiu povesti noaptea viitoare, dacă Sultanul va vrea să-mi mai lase viaţa“ . Şi regele işi zise:“ Pe Dumnezeul meu, n’o s’o omor, pănă nu voi şti sfirşitul minunatei ei poveşti“ . Apoi porni spre divanul lui. Şi, după ce orindui toate, fiecare lucru cum trebuia, Şahriar se duse in palatul său.