În anii de după Primul Război Mondial, satul tătăresc din Techirghiol era descris ca un așezământ arhaic, răspândit de-a lungul unor văi înguste și dealuri line. Martorii vremii evocau un peisaj auster și profund oriental: „în gurile unor vălcele câteva cumpene, pe dâmburi câteva mori de vânt, şi tocmai în fund, o îngrămădeală mohorâtă de colibe joase şi pământii, care formează adevăratul sat tătăresc, a cărui aşezare începe într'o adâncitură şi se sfârşeşte tocmai sus, pe creasta dealului.”
Citește mai multDin jurnalul unui dobrogean in exil
Citește mai multConstanța
Bandă de tâlhari.
Într-un scurt articol din Constituționalul anului 1898 aflăm câteva pagini din istoria adevărată a Dobrogei și a înființării localităților din această provincie.
Citește mai multZiua de 6 decembrie, când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Nicolae, a fost dintotdeauna încărcată de semnificații în cultura românească. Sfântul, considerat ocrotitor al copiilor, al brutarilor, marinarilor, femeilor nemăritate și al celor nedreptățiți, este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății, cinstit nu doar în tradiția ortodoxă, ci și în multe alte confesiuni.
Citește mai multArticolul de mai jos apărut în publicația „Lupta” în anul 1893 ne dezvăluie, în câteva rânduri, începuturile balneologiei românești la Marea Neagră. Inginerul Râmniceanu, director al Eforiei Spitalelor, organizația care administra spitalele din Muntenia și Moldova, aflat în căutarea unor alternative balneologice noi, cercetează apele lacului noii provincii românești, deja cunoscut ca fiind sărat.
Citește mai multÎntr-un articol anterior l-am menționat pe căpitanul M. D. Ionescu care, în monumentala sa Monografie a Dobrogei, scria:
„Între satele din nou înființate de Tătari în 1864 erau Dunavățul, Beibugeac, Morughiol, Saraiul. Femeile lor purtau încă la această dată inele de argint la nas.”
Citește mai multZiua Națională a României, celebrată la 1 Decembrie, marchează nu doar un moment politic, ci împlinirea unui vis devenit realitate: Unirea Banatului, Crișanei, Maramureșului și Transilvaniei cu România, decisă la Alba Iulia în 1918. A fost clipa în care românii despărțiți de veacuri au hotărât, prin voință comună, să trăiască sub același steag și sub același nume.
Citește mai multDespre o dezvoltare târzie totuși a conștiinței naționale a românilor transilvăneni în contextul celorlalte națiuni europene, o mica istorie. Am căutat un răspuns din datele statistice, pe care nu l-am găsit. Parcursul națiunii române de-a lungul istoriei, rămâne la începuturile sale cufundat într-o nebuloasă de informații și teze contradictorii.
Citește mai multAstăzi am fost surprins să găsesc, în contul de mesagerie privată al familiei mele, o fotografie veche de anul trecut, postată de fiica mea cea mică — o fotografie din Dobrogea bulgărească.
Se pare că fascinația pentru acest pământ bătut de vânturi și ars de soare, la marginea Pontului Euxin, am reușit să o transmit și fiicelor mele, cresute in mijlocul unei alte culturi. Micile noastre excursii prin aceste locuri departe de civilizația turismului estival, dar pline de spiritualitate, de o identitate aparte, sălbatică, primordială, au lăsat urme, impresii adânci și o nostalgie de neșters.
Citește mai multUn alt pasaj din monografia Căpitanului M. D. Ionescu, "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea" ni-i prezintă pe tătari, așa cum erau cunoscuți din informațiile vremii.
În imagine o ilustrație a textului original cu titlul "Locuinţa şi familie de Tătari". Imaginea provine din jurul anului 1900.
Citește mai multDespre plaja aceea neobișnuit de lată, sălbatică, singuratică, cu o atmosferă romantică aparte — parte din vechea "Plajă Nouă", odinioară a Techirghiolului — am mai scris cu diferite ocazii.
Citește mai multConducerea Muzeului de Istorie din Balcic și-a exprimat public nemulțumirea față de ceea ce numește „cultul” creat în jurul Reginei Maria la Castelul din Balcic.
Reprezentanții instituției susțin că, pentru bulgari, Regina Maria este „simbol al unei puteri străine de ocupație”. În același timp, muzeul critică și Centrul Cultural „Castelul” pentru promovarea accentuată a personalității Reginei Maria a României.
Citește mai multCăpitanul M. D. Ionescu, în lucrarea sa Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, ne prezintă, printre altele, o scurtă înregistrare — o imagine a Dobrogei și a societății ei în anul 1769 — sub forma unei relatări a baronului François de Tott (1733–1793), care a avut de îndeplinit misiuni la Poarta Otomană, aliată a Parisului.
Citește mai multAstăzi, „răsfoind” internetul, am nimerit întâmplător peste un fragment dintr-o ședință a Consiliului Local al Techirghiolului. Se discuta acordarea titlului de „Cetățean de onoare al orașului” domnului Prodan Niță, un virtuoz al viorii, fost șef de orchestră al ansamblului turistic Nunta Zamfirei din Eforie Nord.
Citește mai multln anul 1253 calugărul minorit Wilhelm de Rubruquis întreprinde o călătorie «ad partes orientales», la Tătarii, din stepele Ucrainiei, cu scopul de a-i cunoaşte şi a transmite apoi apusenilor relaţii asupra acestor noi barbari cari, cu doisprozece ani mai înainte la 1241, străbătând şi pasurile Carpaţilor, unde înfloriau voevodatele româneşti ale lui Basarab-Ban şi Seneslau, pustiiseră îngrozitor până în inima Ungariei şi până la hotarele germane.
Satul Tătaru, aflat în comuna Comana, județul Constanța, este una dintre vechile așezări dobrogene ale cărei rădăcini se pierd în negura istoriei și a migrațiilor orientale. Conform tradiției locale, satul ar fi fost întemeiat de tătari veniți din Crimeea, care s-au așezat în jurul unei ferme și al unei mori de vânt ridicate de doi bulgari.
Citește mai multÎn căldura molcomă a după-amiezii dobrogene, trecând și pe lângă vestita vale sălbatică Kiragi — cândva cuib de bandiți — ajungem la Vâlcelele, locul care purta odinioară un nume deosebit de melodios: Valala sau Valalî.
Citește mai multDrumul care străbate câmpii aride, ușor ondulate, arse de soare, nu lasă să se întrevadă sălbăticia și primordialitatea locurilor din față, de la capătul de sud al Dobrogei, la granița cu Bulgaria.
În paranteză fie spus, în general, așezările din Dobrogea, pentru o mai bună identificare de-a lungul istoriei lor, poartă trei denumiri: cea otomană (turcească), transcrierea fonetică a acesteia în românește — folosită după preluarea Dobrogei de către România — și numele nou, românesc, actual, propus de învățătorul C. Brătescu în anii ’20. Uneori, localitatea se mai identifică și prin numele ei antic roman sau printr-o denumire atribuită de coloniștii germani.
Citește mai multPrimii coloniști români care au ajuns în Dobrogea, în localitatea Cerna din județul Tulcea și împrejurimi, au avut de înfruntat numeroase greutăți.
„...conflicte cu administrația, cu locuitorii străini, între care au fost trimiși...”
Citește mai mult