Băi de mare

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Iunie 2021
Timp de citire: 3 minute

Duminică dimineaţă plaja dela Mamaia ia înfăţişarea unui petic de ţărm pe care au fost debarcaţi pasagerii unui vapor naufragiat în partea locului.

Toate clasele sociale sunt reprezentate : boeri, cocoane, lăutari, slujbaşi mari şi mărunţi, cârciumari 'retraşi la pensie cu tejgheaua plină, mahalagioaice venite din Bucureşti înadins ca sâ'şi inaugureze «moda nouă», băeţi de prăvălie, funcţionari comerciali cari profită de îepauzul duminical... Mai ales funcţionari comerciali.

Se zice că un «sezonist» care trecuse dincolo de bară (geamandura n.m.) fără a şti să înoate, văzând că înghite apă cu nemiluita, a început să strige :

— O frânghie!.. . O frânghie ! . . .

(Zăpăcit, bietul om credea că agăţându-se de o frânghie îşi va salva viaţa.) Ţipetele ajungând până la mal , jumătate din tineretul masculin al plajei s'a repezit cu ghetele în apă, întrebându'l în gura mare:

— Cu metru sau cu chilo ?

Atât de mare e puterea obicinuinţei căpătată îh cele şease zile de negustorie pe săptămână.

Plaja Mamaia posedă şi un fotograf ambulant, a cărui ocupaţie principală este să ducă pe două picioare un aparat fotografic cu trei picioare. Operaţia se face la minut». Cine doreşte se'ntoarcă spatele mărei şi să stea un minut smirna, cu ochii sgâiţi la ţiganca ce urlă pe terasa bufetului, acompaniată: de lăutari, are un «suvenir de Constanţa» şi câţiva lei mai puţin în pungă. Lentila aparatului înregistrează, stăpâfiu-său încasează... chiar înjurături.

-Nobila' profesiune, ofensată de brutalitatea insultelor-clişee debitate de indivizi cari au uitat să'şi lase acasă apucăturile din cursul anului, suferă ca un duhovnic. La urma urmei, ce este «fotograful» dacă nu un duhovnic al figurei,? Lui i se încredinţează secretele figurei, reprezentate prin sbârcituri «retuşate» pentruca doamnă să pară mai tânără.

El «confecţionează» pe ascuns, fără ştirea părinţilor,' «pozele» fetiţelor de pension , menite să fie trimese liceenilor melancolici rămaşi în Capitală ca sâ'şi prăjească tălpile pe asfaltul bulevardelor încinse de soare.

Tot el . . . Şi alte multe! Cea mai nostimă păţanie, unică în felul ei, i s'a întâmplat deunăzi, când un tînăr imberb i-a spus timid : ;

— Domnule , te rog, sa mă fotografiezi şi pe mine. . .?

— Cu plăcere. Voiţi fotografiele pe carton sau cărţi poştale ?

— Cum o fi, dar să nu semăn deloc.

— Să nu semănaţi deloc ? !

— Mi- aţi face un mare serviciu...

— Pardon ! -

— O fotografie vreau s'o dau fetei stăpânului meu. N'ai idee cât ne iubim.. Patronul nu ştie . . , Inchipueşte'ţi că tată-său o prinde c,u fotografia mea. . . Dacă mă faci să semăn, când o vedea că sunt eu, la sigur mă dă afară!

Furnica, 11 August 1915