Bulgarii în Transilvania

Publicat de Aurel Băjenaru, 29 Februarie 2024
Timp de citire: 6 minute

Primul regat bulgar ajunge până în Transilvania.
Împreună cu bulgarii vor ajunge și slavii și vlahii, ne spune despre ei Magister P.
Mai jos este vorba despre hanul bulgar Krum, cel despre care istoricul Johann Christian Engel afirmă că i-a deportat pe românii de la sud de Dunare, pe teritoriile nord-dunărene la începutul secolului al IX-lea.

° ° ° ... Din timpul când hoardele lui Asparuch s'au așezat în nord-estul Bulgariei de azi (679), nu avem nici o știre sigură despre vechea Dacie din nordul Dunării. ... Când în 803 pe tronul țarilor bulgari se urcă teribilul Krum, el începu să mărească imperiul în toate direcțiile, cu o rapiditate uluitoare, supunând, între alte seminții, pe Slavii din Valea Timocului și pe cei din șesul muntean și din Banat, care trăiau aici amestecați cu Românii.

„Puțin după aceasta se văzură constrânși să recunoască suveranitatea lor (a Bulgarilor) și cei din Valea Crișului, în șesul oriental al Ungariei actuale“

Istoriografia modernă susține că Krum a cuprins o bună parte din teritoriul Daciei Traiane. Iar câtă vreme a trăit Krum, n'a putut fi vorba de abandonarea posesiunilor nord- dunărene, ci mai curând de lărgirea acelora spre Ardealul bogat în saline.

...

Rugaminteá regelui francilor Arnulf către țarul Laudamur, sa nu le mai vanda sare Moravilor.

In Annales Fuldenses cetim la anul 892:

"Missos iam suos înde ad Bulgaros et ad regem eorum Laudamur (Vladimir 888—893) ad renovandam pristinam pacem cum muneribus mense Septembri transmisit (sc. Arnulf) et ne coemtio salis inde Moravansis daretur, exposcit".

Dl Decei se întreabă: „De unde provenia sarea aceasta pe care Bulgarii erau rugați să nu o mai vândă de aici înainte Moravilor nordici, când este știut că în Bulgaria de azi, sud-dunăreană, nu există saline, afară de tuzlele de mare, și că Bulgaria impoartă și azi sare dela noi? Schafarik, interpretând această informație, crede că provenia din salinile din nordul Ardealului, Roesler nu admite această părere, obosindu-se să convingă că sarea pe care o puteau vindeBulgarii era sare marină din Bulgaria“.

Domnului Decei nu i-a scăpat absurditatea explicației lui Roesler. dar cum nici părerea lui Schafariknu-i convenia, a recurs la următoarea formulă transacțională:

„Insă ținând seamă de faptul incontestabil că Bulgarii se învecinau cu Moravii la Tisa de jos, în care se varsă Murășul purtător de sare — și cea mai strălucită dovadă a acestui comerț cu sare pe Mureș, apoi pe Tisa în sus și în jos, până unde se varsă în Dunăre, este numele localității Salankemen(Piatra sării. într'un loc unde nu există sare) lângă Ozalân Kemen (= cea veche) tocmai în punctul unde Tisa se unește cu Dunărea însă pe țărmul sudic — în această regiune trebuie căutat locul unde vindeau Bulgarii sare Moravilor. Această constatare nu implică, numai decât, și o stăpânire bulgară asupra Ardealului; sarea puteau foarte bine să o scoată locuitorii băștinași ai ținuturilor de unde se extrăgea acest indispensabil articol încă de pe vremea Romanilor; astfel Bulgarii nu erau decât niște intermediari“.

întrebăm însă pe Dl Decei: Ce folos ar fi avut Regele Arnulf, dacă Bulgarii i-ar fi ascultat rugăminteași n'ar mai fi vândut, ca intermediari, sare „de transit", Moravilor, când aceștia își puteau câștiga indispensabilul articol direct dela locuitorii băștinași, care-l extrăgeau din străvechile saline ale Ardealului ?

Dacă cineva admite că sarea de care vorbesc Analele dela Fulda era de proveniență ardeleană, trebuie să recunoască că salinele din Transilvania,sau cel puțin drumurile care duceau la acelea din spre apus și miază-noapte erau sub stăpânirea Bulgarilor. Dl Decei socotește drept fapt incontestabil că Moravii se învecinau cu Bulgarii la Tisa de jos, ceeace implică în sine recunoașterea, că ei (Moravii) aveau acces la acest fluviu și pe cursul lui în sus până la împreunarea cu Someșul.

Vom dovedi, că Moravii nu aveau nevoie să coboare pe Tisa în jos până în sudul Banatului, putând ei să-și procure sarea trebuincioasă mult mai aproape, la Solnoc și Sătmar, unde se desfăcea și se vindea acest articol provenit din salinele din jurul Dejului, încă din epoca anterioară venirii Ungurilor.

Se știe că salinele dela Dej și din Ocna Dejului au fost exploatate încă din vremea Romanilor. Județul Someș, a cărui capitală e orașul Dej, e numit în documentele medievale ungurești Solnocul interior, tocmai fiindcă acesta a luat ființă în legătură cu cetatea regală Szolnok, de pe țărmul Tisei, unde se descărca sarea transportată din interiorul comitatului.

Numirea ungurească de Szolnok derivă din slavonescul Solnic = localitate cu sare, adecă loc pentru descărcarea sării, căci nu sunt nici urme de saline prin împrejurimi. Aceasta dovedește că sarea era adusă aici încă din epoca anterioară venirii Ungurilor, care au moștenit delà Slavi numirea localității.

(Satu Mare -> Târg de sare

Târg'de sare înseamnă la originile sale și Sătmar, care derivă, după cea mai mare probabilitate, din Satmarkt- Zoutmarkt, care înseamnă piață, târg de sare, în graiul vechilor Germani, întemeietori ai orașului (sat-sout = sare în dialectul olandez delà gurile Rhinului). Etimologia Sătmar > Satu mare nu e acceptabilă și pentru faptul că localnicii români numesc orașul Săcmar.

Că sarea delà Dej era transportată și desfăcută spre vânzare la Sătmar și Solnoc o adeveresc cele mai vechi documente provenite din cancelaria regală ungară în legătură cu exploatarea salinelor de pe teritoriul județului Someș de azi.

° ° °

Extracte dintr-o publicație a lui Victor Motonga din anul 1940, Stăpânit-au Bulgarii asupra ținuturilor românești din nordul Dunării în timpul primului lor imperiu (679-1018) ?

° ° °