Cafeneaua turcească chantantă - Constanta, 1882

Publicat de Aurel Băjenaru, 26 Decembrie 2020
Timp de citire: 2 minute

Şi fiind că vorbesc de musica turcescă, sä ve povestesc cumcă acesta am auzitu-o şi în Constanţa. În o seră ni-am propus mai mulţi prietini să ne delectăm odată si la acesta musică.

Acesta am si făcut, cercetănd aşă numitele cafenele chantante turceşci, de cari erau mai multe. In o cafenea eră societatea concertantă, compusă din 3 persoăne. Una avea un instrument ce semänă cu o violă mică, iara, altul cu un instrument ce semnâ cu ghitara, ier a treia eră o căntăreţă., nu pre farmecătăre, ce căntă cu gura şi se acompaniă cu un instrument ce semänă cu tamboleta italienescă, da-rah. Aceste societăţi se vede că infăţişeză la Turci aceea ce sunt lăutarii nosti seu Volkssăngerii nemţeşci. Am ascultat mai multe piese, insä tăte mergeau numai după un calapod.

Mai mult am compătimit pe bieta căntăreţă, ce eră imbrăcată fărte curios şi mai făcea din cănd în când si câte o săritură cancanică, care scotea nişte sonuri vaetătăre şi disarmonice, şi pe ici căle nici nu le putea sui aşă sus cum ar fi voit. De multe ori mi se părea a ausi pe cutare cantor de prin unele biserici de ale năstre cântănd câte o pricesnă fără nici o regulă musicală, după glasul şi regula gurei. Am constatat, cumcă, musica turcescă, poăte şi la alte neamuri orientale, poărtă timbrul unui spirit melancolic, jalnic, molatic şi nearmonios, ici colo se mai vi-reşce căte o intorsăturä mai plăcută. Musica lor este oglinda vieţii şi a influinţei ce eserciteză asupra lor clima, modul de vieţă şi tete inştituţiunile lor religiăse şi morale. Melodiile lor sănt în genere jalnice.

Dr. A. D. Alexi

Familia, 1882