Câteva gânduri despre originea poporului român 2

Publicat de Aurel Băjenaru, 26 Februarie 2024
Timp de citire: 4 minute

De când m-am lovit de tot felul de mistificații ale istoriografiei romanești, am încercat să-mi găsesc singur răspunsurile, cine suntem și de unde venim.

După cum scriam și în articolul anterior, eu personal am ajuns la concluzia că suntem urmașii romanilor, un amestec de popoare, legionarii Romei, că au fost macedoneni, germani, sirieni, daci, traci etc. care încheiau căsătorii în teritoriile unde erau lăsați la vatra, erau cei care se intelegeau in latina. Obsesia că noi am fi urmașii dacilor a pornit de la ultranationalistul Eminescu care a inventat copleșitor istoria românilor.

"Este un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumei: Roma. Este un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreț, și a fi descendentul unui popor plin de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi rușine niciodată."

"Totul trebuie dacizat oarecum de acum înainte." (Mihai Eminescu, 1881)

De ce a făcut Eminescu asta? Nu pot decât să presupun din tot ce am citit despre el. Era vorba de complexul lui personal față de familia din care descindea, de tatăl sau, un tip de ciocoi nou, un Dinu Păturică.

Tatăl Georg Eminovici, un țăran sarac din Monarhia Habsburgică, din satul Călinești lângă Ițcani la granița cu România, dar cu ceva carte, își găsește de lucru la cate un boier moldovean că "vataf de moșie", le căștiga încrederea, își cumpără cu banii economisiți și un titlu nobiliar moldoven, ia în căsătorie fata boierului și iaca devine român get beget. Eminescu își detesta tatăl. Așa că, el personal și-a făurit un alt nume și un alt popor.

Tot de la "istoricul" Eminescu avem și trăsnaia cu "Imperiul româno-bulgar" și inventata dinastie a Asanestilor, pe care o infirmă Paisie de la Hilandar în Istoria Slavo-Bulgară, dar și istoriografia recunoscută internațional.

Revenind la "romanii" noștri din fostul imperiu roman, viitor bizantin, aceștia au trebuit să îndure migrația slavilor care năvăleau numeroși din câmpia Panonică. Slavii au schimbat radical înfățișarea Europei centrale și de sud est. Unii istorici îi descriau că "un popor liber, format din mulţi bărbaţi blânzi şi binevoitori cu oaspeţîi.Au mulţi regi care nu se înţeleg între ei, asta şi pentru că împăratul[bizantin] întreţinea vrajba între aceştia". sau "Prizonierii sunt ţinuţi că sclavi o perioadă, după care sunt eliberaţi. Aşezările lor sunt situate pe lângă râuri şi sunt foarte apropiate, având în preajmă păduri, mlaştini şi stufării care să le apere. Lucrurile de trebuinţă le ţîn ascunse în pământ. Nu au credinţă, sunt lipsiţi de cuvânt şi nu-şi ţîn promisiunile. Ei nu luptă în rânduială, ci folosesc năvălirile repezi şi loviturile pe furiş."

Pe vremea lor romanii s-au organizat în obști sătești, numite de istorici Romanii populare și de popoarele vecine Vlahii, denumire prin care acestea le deosebeau de Sclaveniile slavilor, și care au lăsat toponimele că Vlahia, Vlașina, Vlahina, Blatnița, Vlăsia, Vlașcă, Romania Planina, Stari Vlah, Montana, și altele asemănătoare.

Unitatea viitorilor români la începuturi, a fost menținută datorită păstorilor. Trecând cu turmele lor peste Carpaţi şi Balcani şi pe largile câmpii dunărene, românii din etapa pastorală au ţinut permanent legătura unii cu alţîi, au răspândit şi păstrat aceeaşi limbă şi aceleaşi căi.

Acestea repet, sunt câteva gânduri, notițe pe care mi le-am făcut personal întru lămurirea originilor noastre. Probabil că adevărul este undeva la jumătate, dar amănuntele ar trebui aduse de istorici mai onești și mai bine pregătiți, lipsiți de păcatul naționalismului, istorici de care să nu ne fie rușine pe plan internațional.