Cernavoda

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Iulie 2020
Timp de citire: 3 minute

Printr'un amestec de terenuri si insule, se vede sus de tot, o trasatura de fire, care pare ca atarna in vazduh. Apropierea demasca stalpii de piatra infipti in Dunare, pe cari 'se razima acea inseilatura aeriana, inegrind pe albastru.

Un capat al marelui pod, impunator prin proportii, dar, ca toate podurile moderne, prea putin material ca sa robiasca privirile, se razima pe insula Borcea. De aci el urmeaza printr'un viaduct: de acolo un nou pod porneste, pazit de dorobantii de bronz. Iar alti dorobanti de bronz au paza la piciorul care apasa stapanitor, fagaduind trainicie si civilizatie, pe stanca Dobrogei cucerite.

De la debarcader, un drum prafos (e praf galben, praf negru, unde trece trenul, si nisip, cu care se niveleaza in jurul cladirilor), duce spre targusorul Cernavoda, pe care edilitatea locala il numeste, cu o pompa care pare cam veche si foarte putin la local ei, "urbe". Lasand la o parte insa neajunsurile, care vor fi neaparat, in curand drese ale acestui drum, Cernavoda, cata este, multumeste in doua chipuri sufletul.

Intaiu fiindca aici am facut ispravă. Iata fabrica de langa debarcader. Iata cazarmile de vanatori de artilerie' (acestea abea terminate -arum). Iata agenda de navigatie, inaintea careia trec vagoanele si-si asteapta randul marfurile.Iata stradele, bine croite si destul de curate, iata o biserica frumusica, o primarie, o administratie a padurilor din acest ocol'', un numar de casute placute in care locuesc functionarii, ofiterii nostri, iata cateva oteluri, de piatra si de lemn. Printre pestritii bastinasi se misca vioi purtatorii uniformelor noastre, cu bonetele si tunicile lor verzi si cafenii. Copii ce se intorc ,de la scoala fugarind gastile albe ce zburatacesc prin aerul de seara, strigand de bucurie, vorbesc romaneste, si tot In romaneste se face haz de alti copii in jurul carutei grosolane in care a 'sosit in piata, acoperita cu strujeni, un urat Tatar infasurat in carpe.

Dar, cu toate acestea noutati de cladiri, de porturi, de limba, cat de mult 's'a pastrat caracterul oriental, turcesc al Cernavodei, care in ciuda numelui ei slav, era un cuib de Turcime! In strada Comerciala, cu firmele straine, se insira cafenele, cu scaune afara pentru onoratul public care sta la taifas. Intr'una sed in jurul unei mese rotunde trei adolescenti mahomedani cu fesuri, camesi colorate, saluri la cingatoare si papuci: 'unul are o frumoasa fata de Tiganca visatoare. Aiurea, un batran singur, cu cialmaua peste fruntea zbarcita, cu ochii ascunsi sub ochelarii 'dati peste urechi, cu nasul coroiat si o barba scurta pe barbia scoasa inainte, gandeste la multe de toate si mai ales la nimic, sbrbind in gand cafeaua pe care nu este de unde s'o plateasca.

De pe drumul de la gara vin, leganandu-se agale pe solduri, o grupa de Turci somnorosi. Turcoaice cu salul in spate; care inlocueste aici hobotul alb din care sa rasara numai scanteele ochilor, trec repede cu ochii in pamant, ca niste calugarite, prin stradite dominate de un minaret.

Cand urcam iarasi pe soseaua ce duce la gara de langa pod, in cazarmele de jos rasuna goarnele de seara si sub cerul cuprins de intuneric se ridica fruntea mandra a podului peste care trece civilizatia, fructificand in calea ei fulgeratoare.

N. Iorga, 1928

In imagine sacagiu turc din Cernavoda, 1917.