Cetatea Ismail

Publicat de Aurel Băjenaru, 3 Iulie 2019
Timp de citire: 4 minute

Bizantinii se serveau de aceste cetăţi, întrebuinţându-le ca turnuri de apărare în contra Barbarilor din Nord, carî oricând le puteau ataca.

Comerţul era în floare şi se exercita în deplină libertate şi siguranţă. Tyras sau Cetate-Albă se mai numea şi Aspron sau Asprocastron, iar Chilia, Lycostomo, deoarece apele Dunării se varsă în faţa cetăţii ca într'o gură de lup.

Numele cetăţii Chilia vine probabil din faptul că prin împrejurimile ei erau foarte multe chilii în cari se adăposteau călugări bizantini, iar nu delà vechiul nume roman —Achileea — deşi delà prima vedere s'ar asemăna. Această vestită cetate are onoare să găşduiască între zidurile ei pe un bătrân Patriarch ţarigrădean din vestita familie a Comnenilor, exilat sau mazilit, care îşi găseşte sfârşitul chiar între zidurile cetăţii.

La Asprocastron era un Episcopat ortodox care ţinea de Mitropolia Kievului, ceiace dovedeşte că nici religia nu era lăsată în părăsire. Pe la 1330, moare, chinuit şi persecutat de Tătarii de aici, cari alcătuiau un mic Principat sub Prinţul Dimitrie, Sft. Ioan Cel Nou, negustor din Trapezunt sau Trebitonda, care se creştinase şi venise să se ocupe cu negustoria pe aici.

Acest Prinţ Dimitrie, stăpâneşte până la 1368 şi are deseori legături comerciale cu Braşovul şi alte oraşe industriale de unde îşi procura arme. Acest Prinţ cedează CetateaAlbă, Genovezilor, cari de mult intenţionau să pună stăpânire pe cetăţile delà Dunăre. In documentele nouilor stăpânitori, CetateaAlbâ e cunoscută sub numele de Moncastro sau Moncastron. Slavonii o numeau Bialogrod sau Belgorod, iar Nemţii, Weissenburg. 

Stăpânirea Genovezilor se întinde mai apoi şi asupra celorlalte două cetăţi Dunărene : Ismail şi Chilia, cărora le ridică ziduri de peatră. Sub cârmuirea Genovezilor, cari erau nişte negustori de treabă, bogaţi şi experimentaţi, cetăţile înfloresc vădit.

Arta Genovei le dă un aspect nou. Vin arhitecţi, pictori, muzicanţi şi alţi artişti, cari se străduiesc a da un aer de civilizaţie vechilor cetăţi barbare. Ba mai mult încă, Genovezii bat chiar în Cetatea-Albă, monede de aur, numite „Galbeni monoastrenzi.

Genovezii îşi continuă opera lor măreaţă şi aduc mereu numeroase mărfuri delà Caffa (un centru comercial tătăresc) foarte însemnat din Crimeea). Astfel aduc piper, ovăs, tămâie, scorţişoară, şofran, ţesături, stofă aurită numită „camhă" şi stofă de mătase numită "tebencă". Toate mărfurile erau caracterizate cu un singur nume : mărfuri tătăreşii.

Genovezii stăpânesc astfel tot litoralul Mării Negre şi la diferite ocazii se urcă cu corăbiile până la Galaţi. La 1387 se găseşte un tratat între ei şi Ivancu, un fiu al Principelui slav — Dobriţa — care trăia prin Dobrogea. Comerţul se extinde : se exportă piei de animale şi lemne. Banii cari circulau erau zloţii, banii ungureşti şi tătărăşti, grivne şi groşi ruseşti sau poloni.

Penetraţia Românilor în cetăţi se face pe încetul şi abea prin secolul al XIV se pomenesc de Români prin cetăţile Dunărene, cari se ocupă cu negoţul, imitând pe Genovezi. Toate producţiile Basarabiei : cereale, turme de oi şi cai, lomne, erau exploatate de Genovezii de prin părţile delà Dunăre. In stepele Bugeacului se întâlneau prea puţini oameni, însă turme de oi erau nenumărate.

Iată dar de unde porneşte tendinţa Românilor de a pune mâna pe aceste remarcabile porţi comerciale, cari erau ca nişte ferestre la Mare, pe unde se putea privi în Orientul întreg. Şi vom vedea că aceste porturi comerciale vor fi ocupate de Români, deşi aceasta se face cu mari jertfe şi în timp.

I0RD IFR. BUCA 

Cultura Poporului, 29 Iunie 1924

In imagine Cetatea Alba, 1933.