Deasupra Mării Negre - Un zbor cu românii

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 Iulie 2019
Timp de citire: 11 minute

In mijlocul florilor se înalţă o vilă, în care Comandorul Georgescu şi-a stabilit comandamentul. De pe balconul vilei se vede nemărginirea aparentă a Mării Negre, care este adesea furtunoasă. Câţiva paşi ne duc la podul spre şalupă de care se folosesc comandorul şi ofiţerii săi pentru a ajunge la baza hidro-aviatică.

Comandorul Georgescu este bine cunoscut de aviatorii germani. Toţi vorbesc cu admiraţie şi stimă de el. Voinic şi bine făcut, conştient şi hotărât, el este tipul Românului milităros, care impune sburătorilor lui. Comandorul se exprimă foarte bine în nemţeşte, cu cuvinte alese. Deoarece mulţi aviatori ştiu nemţeşte, înţelegerea între ei şi germani, care ocupă o parte din baza hidroaviatică, este mult uşurată.

Adesea ei rămân seara împreună la un pahar de vin românesc. Joacă împreună tenis şi zilnic se'ntâlnesc la serviciu. Câteodată se organizează serbări sportive aviatice româno-germane. Soldaţilor români le plac cântecele germane şi vor să cânte împreună cu camarazii germani. Delà aceiaş bază pornesc avioanele române şi germane în patrulare deasupra mării şi dealungul coastelor. Conlucrarea excelentă s'a transformat prin lupta comună împotriva bolşevismului într'o statornică camaraderie de arme.

 Intrebăm pe Comandor dacă ne este permis să sburăm cu aviatorii români peste Marea Neagră. Fără ezitare, dânsul îşi dă consimţământul. Ne aflăm la comandamentul hidroaviaţiei germane când suntem chemaţi prin căpitanul care conduce escadrila românească.Suntem gata pentru plecare. Aparatele pleacă peste trei sferturi de oră. Comandantul escadrei cere permisiunea să sboare după urmele unui submarin sovietic care cu o zi înainte a fost scufundat de un „ Arado" german. Locoteenentul german, care a comandat avionul, ar dori să cunoască prin intermediul Românilor rezultatele succesului său.

Aviatorii români se echipează, iar cele două hidroavioane "Cant" cumpărate de România delà Italieni, stau gata de plecare la start. Intr'un chip amical ni se procură paraşute şi colac de cauciuc. Paraşuta este asemenea cu cea germană, numai colacul e altfel şi puţin neobişnuit. Căpitanul Bondarenco, „comandantul" Cant-ului cu care voi sbura este de părere să îmbrac vesta lui de piele şi deoarece momentan nu exsistă ochelari buni la îndemână, el nu ezistă să mi-i ofere pe ai lui. Drumul pe care l-a calculat şi însemnat pe hartă, trece peste Marea Neagră spre Crimeia. Ajungem la hidroavion trecând peste o punte de lemn. Cpt. Bondarenco îmi arată intrarea şi-mi împinge un burduf care-i va servi drept scaun în cabină.

După start voi putea deschide cele două ferestruici pentru a avea o privelişte minunată Acum ferestruicile sunt deasupra apei. Dedesuptul lor se află plutitoarele. Comandantul se aşează la manetele lui. Lângă el, adjutantul şef Ionică, însoţitorul permanent al căpitanului. Gradul lui Ionică corespunde cu al unui plotonier de Stat Major german. In spate'e scaunului telegrafistului, Sublt. Novac îşi aranjează instrumentele. Pentru serviciile excepţionale el a fost avansat delà gradul de plotonier major la Sublt., fără ca să fi urmat şcoala de războiu. O asemenea carieră neobişnuită în România caracterizeazăpersonalitatea sa.  Mai târziu l-am cunoscut ca un camarad foarte vesel. Neobosit scria notiţele pentru mine, iar în ochii lui albaştri păstra totdeauna vioiciunea 

Vin pe urmă ceilalţi doi membrii ai echipajului nostru : subofiţerul navigant Şerban şi caporalul mitralior Ciocan. încet alunecă "Cant-ul" nostru pe oglindaapei Deasupra noastră stă soarele de amiază, iar în apă se oglindeşte cerul albastru. Acum se pune în mişcare decolatorul. Motorul dudue tot mai tare. Hidroavionul îşi ia viteză. Apa fierbe din cauza plutitoarelor pe care se reazimă planele. Sublocotenentul Novac îmi oferă locul său de telegrafist. De acolo pot trăi mai bine momentele decolării. Deoarece acest zbor al meu este primul pe un hidroavion, startul oferă o deosebită plăcere : alunecând peste ape simţim rezistenţa ei.

Abia când luăm viteză, ea se diminuează. "Cantul" trasează trei dâre argintii în urma lui. Tot mai mult se întăresc sgomotele motorului. Ne ridicăm deasupra, deodată vedem uscatul, dedesuptul nostru case albe şi acoperişuri albastre, iar în faţă întinderea nesfârşită a mării Simt nevoia să repet numele mării: Marea Neagră ! Sburăm cu Românii deasupra acestei mări despre care am învăţat la şcoală că pe malul sudic al ei stătea un grec, Xenofon şi striga, cu entusiasm: Thalatta! Thalatta! După mii de kilometri cu "Condorul" peste Atlantic, de data aceasta sburăm cu un "Cant" românesc peste Marea Neagră. Soldatul german îşi poate împlini orice dorinţă!

Un val de ceaţă argintie se'ntinde deasupra litoralului românesc de care ne îndepărtăm tot mai mult. Am sburat şi deasupra celor două distrugătoare româneşti care stau păzind la mal. Ce mândrie pe echipaj şi aviatori să întreprindă zilnic asemenea croaziere de partea unui puternic aliat şi-şi îndeplineşte misiuni aviatice demne şi curajoase.

Litoralul se vede acum numai ca o linie luminoasă la orizont Dedesuptul nostru nu mai este decât întinderea mării cu valurile ei nesfârşite. In cenuşiul albăstrui al mării pluteşte umbra "Cant-ului" nostru. Ici colo scânteiază ţâşniturile de apă, delfinii saltă în valurile albe. Ceaţa se îndeseşte. Cedez locul telegrafistului care are de lucru. Ferestruile sunt deschise. Şezând pe burduf privesc marea şi cerul.Orizontul e acoperit de plutitoare.

„E puţin cam monoton" îmi scrie căpitanul pe un bilet Pentru el călătoria deasupra mării nu este binevenită; mai cu plăcere ar zbura deasupra coastei sovietice unde se pot descoperi vase, de avantgardă, de transport, distrugătoare câteodată şi vreun crucişetor. El şi echipajiul său au trecut examenul focului, când au reuşit să se strecoare din focul bateriilor de coastă delà Odessa.Se prea poate ca acest zbor să rămână monoton. Dar există o monotonie care are un farmec deosebit ; nesfârşitul mării şi agitaţia ei încântă ochiul şi trezeşte gânduri, fie că aceste gânduri străbat gândul lung până acasă, fie că actualizează amintiri şi întâmplări de pe Atlantic.

Dar nici sborul nostru nu este monoton, aşa cum se teme căpitanul. Deodată echipajul începe să se agite. Adjutantul şet a descoperit la orizont un hidroavion sovietic. Putem vedea bine inamicul ; un hidroavion de tipul „Consolitated" deci unul din hidroavioanele cele mai moderne sovietice, care nu numai că e mai rapid decât „Cant-ul" nostru dar, şi mai bine înarmat. 

Deobiceiu bolşevicii sbor câte doi şi atunci  se simt atât de curajoşi, încât atacă imediat. De îndată însă ce primesc foc, se întorc tot aşa de repede Solitarul "Consolitated" însă nu-şi schimbă cursa din cauza noastră Căpitanul Bondarenco a împărţit misiunile de foc. Din mitralierele româneşti porneşte focul, iar trazoarele ne arată că s'a ţintit bine. Totuşi, sovieticii ezită să dea o luptă cu Românii. Printr'o curbă puternică — în ce priveşte mobilitatea "Cant-ul" e superior hidroavionului sovietic — căpitanul Bondarenco întoarce aparatul ca să poată urmări inamicul Frigurile luptei au cuprins echipajul nostru. Din nou "Consolitated" intră sub focul mitralierelor româneşti. Inamicul îşi ia viteză mai mare şi dispare.

Căpitanul porneşte pe drumul ordonat „Curând ajungem la locul unde a fost atacat submarinul sovietic" îmi scrie el şi într'adevăr peste puţin se pot vedea clar picături mari de ulei, care plutesc în valuri multicolore. Aci, scrie căpitanul pe bilet, a avut loc lupta. Facem câteva curbe şi căutăm rămăşiţele pe care între timp fundul mării ar fi trebuit să le împingă sus.Totuşi, numai petele de ulei rămân singurele semne.

Biletele pe care mi le-a scris căpitanul şi locotenentul în timpul sborului, zugrăvesc detaliile primului meu sbor cu Românii peste Marea Neagră.. „Vas părăsit" scrie pe unul; el aminteşte de un vas de salvare pe care l-au văzut navigând cu un martor mut al unei tragedii pe care nici un om nu o cunoaşte „Acum ar fi trebuit să cercetăm coasta Crimeei. Dar ceaţa ne împiedică" spune notiţa următoare, într'adevăr, ceaţa este un impediment.

Ea se ridică din apă şi se stratifică deasupra; numai dedesuptul nostru apa este clară. A trebuit să sburăm câţiva kilometri mai departe de obiectivulpropus. Abia acum vedem prin fereastra delà cârmă capul Chirson răsărind prin spărturile cenuşii ale ceţei. Munţii Crimeei încep şi ei să se vadă înconjuraţi de strălucirea soarelui.

Câtva timp sborul nostru a urmat linia litoralului inamic. Insfârşit, la o curbă, îmi scrie locotenentul: Ne intoarcem şi-mi zâmbi. Inamici nu am mai văzut. Misiunea noastră era împlinită şi vânătorii sovietici cu care trebuia să dăm lupta, fiind alarmaţi de hidroavionul sovietic, nu au apărut.

Eram încă în apropierea coastelor sovietice, când motorul începe să bâzâe. Vântul devine mai puternic şi câteva secunde eram o minge. Soarta noastră depindea de motorul nostru care îşi reveni curând, bâzâitul lui rămânând tot timpul sborului uniform şi fără cusur Mă aşezai apoi în partea dinapoia „Cant-ului* nostru, în locul telegrafistului şi când Slt. Novac voia să comunice ceva mă lăsa pe mine ca să aşez saltarul la "emisie" sau "recepţie". El îmi arată cum se mânueşte mitraliera Browning, care are o rapiditate de tragere remarcabilă. Pentru satisfacţia noastră, trase câteva focuriîn aer.

Spre apus, acolo unde trebue că se află teritorul românesc, soarele cobora tot mai adânc. încet ne înconjura amurgul O roşeaţă se'ntinde dealungul mării şi colorează ceaţa Acum trebuia să avem nu numai grija combustibilului, ci şi lungimea zilei, căci noaptea coboară aci peste uscat şi mare deodată şi razele amurgului dispar. La sud de baza noastră hidroaviatică atingem ţărmul. Uare porumbeii călători, pe care-i aveam cu noi într'un coteţ şi pe care aviatorii români îi întrebuinţează în cazul defectării aparatelor de radio, simt apropierea de pământul patriei? Ei stau liniştiţi şi par foarte mulţumiţi.

Toate numele localităţilor care se vedeau de pe bord şi le scrisese sublocotenentul. Printre ele erau şi localităţi balneare celebre depe malul Mării Negre Acum stau în umbră. Deasupra uneia se înalţă un balon captiv.Contururile coastei par cu toată roşeaţă amurgului aspre şi tăcute. Odată cu noaptea pare că se ridică pe cer, gata de apărare ca'ntodeauna.

Făcurăm câteva curbe deasupra bazei noastre şi amerizarăm. "Cant-ul" atinse marea cu siguranţă, spuma se ridică în sus. Hidroavionul nostru aluneca pe valuri mişcate de vânt uşor. Nu avem sub noi nici apă, nici pământul încă, dar "Cant-ul" nostiu se simte în elementul său sigur. Se îndreaptă spre locul său. Se mai ridică odată, stopează însfârşit şi se găseşte la malul mărei.

Coborâm pe uscat. Aici erau aviatorii germani şi români. Ei ne ajutară să scoatem paraşutele şi colacii de salvare. Eram din nou la baza noastră comună.

Ludwig von Danwitz

Cele Trei Crisuri, septembrie 1941

In imagine un Heinkel He 114 in baza nautica de la Constanta, 1942