Din Istros - o poveste cu talc

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 Aprilie 2019
Timp de citire: 7 minute

Sunt multe sute de ani, de cand in Dobrogea inflorea oraşul Istros. Alţii să spue daca pe ruinele Istrului s-a ridicat Tomis, căruia i-a urmat Constanţa, sau dacă Istros era mai in spre Sulina, adecă la vechile guri ale Dunării. Sigur este, că Istros era un oraş mare, bogat şi puternic. Acolo mişunau Greci şi Romani, barbari şi persieni, toate noroadele se incrucişau la acest targ al Dunării. Cu uliţe stramte aşternute cu bolovani mari, cu temple măreţe, avand forul agoraua sa, Istros trăia vieaţa vechilor colonii greco-feniciene.

In istros pe la inceputul veacului al IV, painea cea mai bună o dospeau doi Romani din Dacia Traiană, Caiu şi Iuliu, fii lui Urs Vaslaşul. Cum ajunseseră aceşti doi Romano-Daci in Istros se ştia de tot targul; ceeace nu ştia insă nimeni, era cum şi de ce aluatul painei lor era mai bun decat al Grecilor brutari. Se şoptea că aduseseră taina frămantatului din Dacia; alţii spuneau că toată taina lor consistă in aceea că măcinau singuri făina şi că graul lor era mai curat decat al celorlalţi brutari.

Atata ştiau toţi, că la fii lui Urs Vaslaşul ese painea cea bună, şi fiii lui Urs se imbogăţeau, de vedeai cu ochii. Erau şi oameni de treabă băeţii Vaslaşului. Casa lor era casă ; la ei nu vedeai in adevăr festine, la ei nu auziai de bacanale. Se şoptea chiar, că erau creştini, doar numai regula cu care asistau la toate procesiunile zeilor strămoşeşti, eleganţa cu care Agripina soţia lui Iuliu impodobea brutăria la toate sărbătorile păgane, inchidea gura pismaşilor.

Era pe seară, Agripina sta de vorbă cu Astra, cumnata-sa, soţia lui Iuliu. Amandouă lucrează in gherghefuri şi rad cu poftă de glumele, ce ucenicii fac cu vanzătoarele ce trec cu coşuri cu fructe din Bizanţ, cu alune din Moesia, cu faguri de miere din Dacia. Dar deodată uşa din dosul prăvăliei se deschide şi luliu intră bufnind. Ţine in mană un sac de piele plin cu noile monede istrosiene.

— De unde atatea parale? intrebă Astra.

— Mi le-a intors din Axiopolis (Cernavoda astazi n.r.), unde le trimisesem granarului : sunt false.

— Cum se poate? strigă uimire.

— Iată aşa se poate. Şi ce este mai ciudat, este că drahmele astea le am delaDemetrios, marele preot al lui Joe.

Iuliu le povesteşte, cum cu cateva săptămani inainte a primit dela Demetrios plata painei pe un an trecut, cum a trimis banii la Axiopolis. Acolo s-au dovedit calpi, arhonţii au aflat şi au dat de urma omului, care umple oraşul de bani calpi, de marele preot al lui Joe.Targul urlă, lumea cere osanda lui Demetrios, dar Demetrios se apără. El ţipă, că este victima creştinilor, cari au inceput, să mişune şi in Istros.

— Astra sare ca muşcată de un şarpe: Dar asta este o minciună, ţipă ea.

— Aşa cred şi eu, spune Iuliu.

— Dar nu e mai puţin adevărat, că acest lucru strică zeilor, adaogă Agripina. Ai face bine să-ţi retragi plangerea.

— Nu e cu putinţă, Agripino, pe langă plangerea mea s-a alipit sute de altele.

— Ce vor zice zeii!

— Zeii tăi nu vor zice nimic, dragă Agripino, pentru simplu cuvant că ei nu există.

— Iar incepi, Astra cu Isus al tău. Dar lasă-ne in pace. Noi avem zeii noştri moşteniţi dela strămoşi şi nu permitem nimănui să-i insulte.

— Dar ce sunt zeii vinovaţi de mişelia iui Demetrios? Incearcă a răspunde brutarul.

Dar Agripina, ca o Ateniană ce era, nu-i dă răgaz. Nu incetează a se văicări, că creştinii aruncă invinuiri lui Demetrios pentru a lovi in zeii strămoşeşti. In zadar Iuliu ii spune, că s-a găsit la Demetrios tiparniţa şi alte monede nepuse in circulaţie; in zadar insuşi Caiu, bărbatul ei ii arata că Demetrios este un talhar. Agripina roşie la faţă, strigă, blastămă pe creştini şi asurzeşte pe cei ce vin in brutărie.

— Creştinii au falsificat banii. Ei au dus tiparniţa in casa lui Demetrios. Joe va pedepsi oraşul, dacă nu se osandesc barfitorii marelui preot!

— Aşa ţipa Agripina ateniană, şi cumpărătorii es din brutărie zăpăciţi. Oamenii marelui preot incep a se mişca. 

Doar Astra, din cand in cand, işi aruncă privirea disperată spre Agripina. Dar Grecoaica incepe: ≫Ţi-am spus, că creştinii fac propagandă. Ţi-am spus să nu crezi vorbelor lor. lată cum ne-au sărăcit≪. Şi Agripina continuă. Ea nu crede in zei, dar nu vrea religia unor barbari din Asia; Grecii şi Romanii trebue să se inchine Iul Jupiter, căci aşa fac din vechime, religia asta le-a dat mărire, nu le trebue altă religie.

In zadar Astra, fica unui sutaş creştin din Dacia, incearca a-i tine piept, tipetele grecoaicei au aprins orasul. In piata poporul cerea liberarea lui Demetrios si pedepsirea creştinilor. Cete de sicari ai marelui preot, alargă pe uliţă şi cer moarte creştinilor.In Istros nu-s mulţi creştini, Iuliu şi Astra sunt intre cei mai de seamă. In Istros nu este decat un singur preot creştin, octogenarul Maximian, călugărul care manca numai zarzavaturi şi impărţea milostenii săracilor.

Dar furia mulţimii turbate nu are margini. Hamalii din port şi sicarii lui Demetrios l-au adus in faţa tribunalului, şi au silit pe judecători a-l osandi la moarte.

Trei zile Istros a trăit vieaţa unui oraş de zavergii. Sangele lui Maximian a udat forul, dar murind, octogenarul a vorbit: ≫O ! Mă osandiţi pe mine, bărbaţi Istrizeni. Dar eu vă ert pe voi, căci nu voi sunteţi vinovaţi de fapta voastră. Acestea  sunt ultimele svarcoliri ale spiritelor rele. Dar adevăratul Dumnezeu, căruia il slujesc le va sdrobi..,≪

— Ucideţi-l. La moarte, strigă multimea beată de sange. Maximian a căzut sub loviturile călaului. 

Demetrios a jertfit idolilor in pace in ziua aceia. Dar peste zece ani Danubiul a mutat cursul şi Istros a rămas pustiu.

T.

Gazeta Transilvaniei,  16/29 Maiu 1910

Interesant este ca autorul povestii nu avea cum sa cunoasca in 1910 cetatea Histria (Istria, Istros Ἴστρος sau Istropolis),  care a fost numai ipotetic indentificata in 1868 de catre arheologul francez Ernest Desjardins, dar cercetarile propriu-zise pentru descoperirea si scoaterea la lumina a orasului antic au fost initiate abia in 1914 de catre Vasile Parvan.