Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Ianuarie 2019
Timp de citire: 8 minute

Pământul străvechi al Dobrogei, deschis civilizaţiei de îndrăzneţii colonişti greci, cari încă din secolul al şaptelea dinainte de Christ au împodobit ţărmul bătrânului Pont cu o cunună de oraşe elenice [1], a fost răspântia prin care din timpuri imemoriale, barbarii Nordului, alunecau sprinteni înspre Sudul plin de lumină.

Dar în această fâşie de pământ, cuprinsă între apele măreţului Istru şi coasta mării Euxene, erau băştinaşi, încă din vremea fermecătorului povestitor, Herodot, străbunii noştri, Geţii nemuritori. 

Gurile Danubiului au oglindit în apele  lor oastea, numeroasă ca frunza şi iarba, a împăratului Dariu; ele au văzut şi pe nemuritorul Miltiade. In vremurile critice, prin faţa acestui ţărm al Mării Negre, a alunecat pe luciul apelor lason şi ceata Argonauţilor în căutarea lânei de aur, şi pe aici pela Tomis, s'a înapoiat fioroasa Medea, care prin crima ei fratricidă a 'dat un nume Capitalei de azi a Dobrogei.

Mai târziu, ochiul ager al Romanilor a descoperit importanţa acestei provincii, graniţă naturală menită să păzească cucererile din interior, iar avilele legionarilor tenaci au disputat-o dârj şi continuu lăcomiei barbare.  Numeroasele inscripţii, ruinele frecvente, ştirile istoricilor ne stau ca o mărturie de sângele latin vărsat aci pentru afirmarea stăpânirii Cezarilor a toate biruitori. Aci a găsit de cuviinţă tata Traian să veşnicească printr'un grandios trofeu birunţa câştigată cu atâta trudă asupra încăpăţânatului Dac.

Apele Dunării erau brăzdate de flotele romane cari făceau poliţia fluviului, iar în interiorul ţării, castre numeroase statorniceau aci, odată cu autoritatea Romei, cultura şi spiritul latin. Aici în Tomis şi-a cântat durerea şi nostalgia lui nefericitul Ovidiu, poetul exilat a doua oară de furia barbarilor moderni cari i-au furat statuia [2]. 

Aici în Dobrogea era graniţa cea mai orientală a Latinităţii. Patrimoniul acesta, când imperiul roman a căzut strivit de propria lui greutate şi mărire a revenit ca o moştenire legitimă Bizanţului, nouei capitale a lumii, care a ştiut în decurs de un mileniu să-l revendice şi să-l apere, cât timp pe tronul din cetatea lui Constantin s'au perindat împăraţi vrednici [3]. 

Când aceştia fură răpuşi, Dobrogea, pământul lui Dobrotici, ajunse în stăpânirea voevodului Mircea [4], acel Dunăre ‎Împărat al povestei, care, ca şi străbunii săi, a avut intuiţia justă, că „ţara până la Mare" este anexa naturală a şesului muntean şi cel mai de seamă debuşeu al ei. 

Dar, ca o repetiţie a istoriei, Scythia Minor, acum ţara lui Mircea, strănepotul- Geţilor lui Herodos,  a stârnit din nou lăcomia noilor Persani — a Turcilor — cari o iau în stăpânire şi o ţin secole dearăndul [5]. Insă minunea s'a întâmplat din nou:Dobrogea — în urma războiului glorios din 1877—8 — a revenit, ca o compensaţie (primită la început cu amărăciune) legitimilor ei moştenitori, Românilor. 

De cincizeci de ani se exercita acolo autoritatea Statului crescut din ţara lui Mircea cel Bătrân; de cincizeci de ani s'a reîntronat acolo viaţa românească, legea şi spiritul românesc al urmaşilor acelor Geţi nemuritori şi al legionarilor neînfricaţi. 

Ciclul istoriei s'a împlinit. Şi în provincia, care atâta vreme n'a cunoscut decât haosul barbariei sau al indolenţei, s'a sălăşluit definitiv rostul temeinic de viaţă şi rănduială al adevăraţilor pioneri ai culturei latine în Orient. 

Pe câmpiile unde odinioară roiau barbarii de care atât de amarnic se plânge Ovidiu, s'au statornicit acum, pe lângă coloniştii care au cucerit-o cu sângele lor, Mocanii harnici din Ardeal, cari, printr'un atavic instinct clasic sânt atraşi spre plaiurile inundate de lumini mediteraneene, cât şi Macedonenii isteţi, care astfel în sfârşit, au putut să se alipească la sânul patriei celei mari.

Vecinii lacomi şi neînţelegători ne contestă mereu această stăpânire legitimă. Ei nu vor să înveţe nimic dela verdictele fatale ale istoriei. Victime naive ale machinaţiei politicei moscovite, veşnic râvnitoare spre Bizanţ, megieşii noştri dela Miazăzi şi-au băgat în cap că Dobrogea trebue să fie a lor. Dar viitorul se va însărcina să-i vindece de această boală. 

Osutăşaptezeci de mii de bulgari, cari au năpădit în provincia străveche românească, graţie indolenţei turceşti, acum o sută de ani, nu constitue şi nu poate să constituie  nicicând un drept istoric. Lucrul e la mintea omului. Şi apoi noi avem în Bulgaria mai mulţi români, decât sunt bulgari în Dobrogea. Ce ar fi, ca din pricina asta, să ne arogăm şi noi un drept asupra Bulgariei? 

La urma urmei putem să le oferim un schimb: în ţara lui Mircea mai va fi loc pentru două-trei sute de mii de români pe care vitregia vremurilor i-a silit azi să rabde intoleranţa urmăririlor lui Asparuch[6]. 

Insă celor cari, cu toate acestea, se încăpăţinează necontenit să ne ceară pământul— sfânt pentru noi — al Dobrogei, le vom răspunde prin cuvintele laconice ale compatriotului acelor vrednici navigatori ce au întemeiat Tomis, Callatis şi Dionysopolis [7], spunându-le: „veniţi de o luaţi"[8].

Societatea de Mâine, 1 Noiembrie 1928

***

[1]  Histria cetate greceasca, a fost întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anului 650 î.Hr. și a fost cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României.
"Acela a fost un moment de triumf al raţiunii şi al frumuseţii, în spaţiul egeean şi în alte cateva puncte pe care le puteau atinge corăbiile greceşti, în timp ce mari părţi din lume mai scoteau strigatele barbariei." (Geo Bogza)

[2]  In 1916 in primul razboi mondial, soldatii bulgari care au navalit in Constanta, au smuls statuia lui Ovidiu de pe soclu, tragand-o spre port pentru a transporta-o in Bulgaria. La interventia soldatilor nemti care nu se ddedau la astfel de barbarii, au renuntat la planul lor.

"… soldaţii bulgari legară statuia lui Ovidiu cu frînghii şi o trîntiră jos de pe soclu, smucind-o cu atelajele de bivoli ale artileriei lor grele. Pe cînd îşi tîrau în triumf victima spre mare, au intervenit germanii, ruşinaţi de isprava tovarăşilor lor de arme şi au ridicat din nou pe Ovidiu pe piedestalul lui de glorie seculară." (Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918)

[3]   La 29 mai 1453, după trei zile de asediu, Constantinopolul cădea cucerit de armata otomană sub sultanul Mohamed al II-lea care,  pune capăt Imperiului Bizantin, schimbând deopotrivă numele oraşului în Istanbul şi istoria creştinismului.

[4]  Mircea cel Bătrân a alipit Țării Românești Dobrogea în 1388/9. După moartea lui Mircea, în 1418, fiul său Mihail I, reîncepe luptele cu turcii, pierzându-și viața într-o luptă în 1420.În anul acela, sultanul Mehmed I cucerește Dobrogea, Țara Românească rămânând doar cu Delta Dunării, dar nu pentru mult timp.

[5]  Mult timp inaintea cuceririi otomane, Sarı Saltuk (Baba) ostas si invatat, erou legendar musulman  împreună cu 700 de ostaşi din Horasan, vin în Dobrogea pentru răspândirea religiei islamice. Prezenţa turcilor la Babadag este atestată documentar în anul 1262 când exista o colonie de circa 10.000-12.000 de turci, conduşi de dervişul Baba Sari Saltuk.

[6]Asparuch -Cneaz al bulgarilor considerat primul intemeietor al Imperiului Bulgar.

[7] Dionysopolis - numele foste cetatati grecesti pe care s-a intemeiat mai tarziu Balcic, oras si Cadrilater, astazi in Bulgaria.

[8]  ... si au venit (bulgarii) si au luat-o,  cel putin Cadrilaterul. La 7 septembrie 1940, in doua zi de "activitate" a regelui Mihai (la cea de a doua  incoronare) si a Primului Ministru Antonescu, in plin razboi mondial, se semneaza la Craiova actul de cedare a Cadrilaterului Bulgariei.

In imagine grupul de tumuli (morminte scitice) de la marginea de sud-vest a Techirghiolului (Movila lui Nitescu).