DUPĂ ȘAPTE ANI - TĂTARII DIN MOȘNENI - PERVELIA

Publicat de Aurel Băjenaru, 3 Februarie 2019
Timp de citire: 9 minute

Publicistul si scriitorul Ion Dumitrescu-Frasin (1900-1951), a sosit ca  invatator  in satul de tatari Pervelia (Mosneni) la 19 ani, unde a organizat prima scoala romanesca, pe care a condus-o timp de 3 ani. Din acest timp ne-a lasat cateva studii de o deosebita valoare despre tatarii dobrogeni, obiceiurile si folclorul lor. In 1929, se reintoarce la Mosneni si fixeaza intr-un nou articol, viata si societatea pe care a regasit-o acolo.

***

Vremea trece si'n mersul ei schimba starea si moravurile societatii. Unii saluta zorile vremurilor mai bune ce vor veni, altii plang pe ruinile celor apuse. Din contrastul trecutului cu viitorul, se naste melancolia prezentului.

Cu aceste gânduri pornesc spre Pervelia, sat al cärui nume, din tätärescul Pir-Veli  - "Veli Bätrânul", s'a schimbat in romanescul Mosneni. Acum sapte ani am plecat din Pervelia, iar acum mä'ntorc in Mosneni. Din Constanta pâna'n sat, vreo 30 de Kilometri, cu masina aproape ca nici nu simti drumul.

Pe sosea intâlnim o multime de automobile: unele de cursä, - cu cälätori, altele de transport, - camioane, incärcate cu cereale sau diferite marfuri. Toate, atat la dus cat si la intors, trec prin Mosneni. Altädatä, prin aceste pärti nu se vedeau automobile orice transporturi se faceau numai cu carutele. Azi, vezi unii Tatari mergând cu masinile de cursä, iar altii  transportându-si cerealele la oras cu camioanele. Prin sat, toatä ziua trec masini spre Mangalia, Constanta, Movila, Topraisar, sau Gherengic (Pecineaga).

Imi vin in minte versurile din Doina" lui Eminescu :

"Si-cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier !"

Astäzi, cu masinile ce toatä ziua vin si se duc prin Mosneni, vor fi pierit sau se vor fi schimbat multe din ale Tatarilor. Cum te apropii de sat, observi o transformare. Odatä, nu vedeai decat case scunde tätäresti, facute din chirpici si acoperite cu pae. In prezent, satul este incä odatä mai mare, fiindcä s'au asezat aici colo nisti veniti de prin judetele Olteniei si Munteniei, cari au construit case in stil românesc, insirate ca un lant  imprejurul vechilor asezäri tätäresti, in partile de räsärit, miazä-noapte si miazäzi. De unde altädata satul erà aproape curat tätäresc, astäzi e locuit si de Români si de Tätari, in parti egale.

Si-au schimbat si Tätarii felul constructiei caselor lor. Au început sa päräseascä acele clädiri de chirpici si invelite cu pae. S'au ridicat si se ridicä multe case in stil românesc, mai mari si cu camere spatioase, invelite cu tiglä sau olanä. Venirea colonistilor români a schimbat mult fata lucrurilor. 

Innainte vreme, imprejurul satului erau câteva mosii de mii de hectare. Unii dintre proprietari träiau in alte pärti, iar pämântul îl arendau la Tatari pe preturi de nimic. Altii, prin administratori, îl dadeau tot lor, cu o dijmä micä. In afara de acestea, statul avea intinse terenuri domeniale, care erau lucrate tot de Tätari, cu arenda micä, desi pämânturile erau foarte bune.

In aceste conditiuni, tatarii luau pämânt de cultura cât pofteau si lucrau unde voiau si cât puteau, plätind arenzi foarte mici. Când lucrurile stäteau astfel, cine se gandea sä cumpere Pamant ? Dece sä'nchidä banii in cumpäräturi, când n'aveau putere sä munceasa atât pamant  cat li se oferea? apoi, Tatarul este cheltuitor si, - mai ales, - nepreväzätor. Din aceste cauze, in acele vremuri, mai nimeni n'a cumpärat pämânt. Cum sä cumpere, când chiar pärintii lor isi vânduserä pämânturile cu pretul de o oaie hectarul ?

Lucrurile s'au schimbat insä. Mosiile au fost expropriate, iar terenurile luate dela marii proprietari, impreunä cu o parte din cele domeniale, au fost  impärtite celor cu drept de improprietärire si colonistilor. O parte dintre Tätari au fost si ei improprietäriti cu cate cinci hectare.  Proprietarii au venit sau si-au orânduit administratori destoinici, si-au procurat inventar viu si mort , si au inceput sä exploateze pe cont propriu parcelele rämase. Tot deodatä, au fost adusi foarte multi colonisti, cari au fost improprietäriti, prin anul 1923, atât in Mosneni (Pervelia), cat si'n satele vecine : Tatlâgeacul-Mare, Tatlâgeacul-Mic si Schitul (Mangeapunar).

Prin expropriere si improprietärire, pämântul s'a pulverizat in mica proprietate si s'a imputinat atat de mult, incat astäzi nu se mai gäseste nici pentru plugärie, nici pentru islaz ; iar Tätarii, pe cari precipitarea evenimentelor i-a prins nepregätiti, nu mai au unde sä munceascä.

Cunosc Tätari cari inainte vreme cultivau 50-80-100 de hectare, iar astäzi nu mai fac plugärie, sau fac prea putin. Dacä-i intrebi de situatia lor, atâta stiu si ei : sä ofteze dupä vremurile apuse si sä-si dea cu pumnii in cap ca' n'au fost preväzätori.

O parte dintre Tätari, atrasi de mirajul unei vieti mai bune in Turcia, si-au vandut pe preturi de nimic gospodariile si putinele pämanturi ce mai aveau si au plecat spre Asia-Mica ; dar in Turcia n'au putut trai si au venit inapoi. Astäzi,-desi nu mai au nimic, ei preferä sa traiasca tot pe acest pamant ospitalier si sa inchida ochii unde au vazut lumina zilei si au copilarit.

Raporturile intre Tatari si noii colonisti nu sunt tocmai bune ; dar fata de cele cateva vechi familii romanesti, sunt mai mult decat  prietenesti. Curios este faptul ca vechii Romani bästinasi nu se'mpacä mai deloc cu colonistii' si toate prieteniile si vorbele bune le pastreazä pentru Tatari, nu pentru conationalii lor. La islaz, colonistii isi au cireada lor, iar vechíi Romani bästinasi îsi tin vitele lor cu ale Tatarilor, intr-alta cireada.

Cauza acestor manifestäri ar fi  invinuirea ce se aduce colonistilor ca sunt cam atinsi de boala cleptomaniei.

Tatarii povestesc o anecdotä. Se zice ca'ntr'o  searä un hoge trecea pe langa casa unui Roman colonist. Romanul luase plugul din curte si se muncea sa-l care'n casa. Cand l-a intrebat hogea, de ce face lucrul acesta, el ar fi raspuns

- Trebue sa ma culc cu capul pe el, caci altfel nu-l mai väd !

Insa nu aceleasi idei au despre vechii Romani bastinasi. Inainte vreme, Tätarii îsi lásau seara pe ogor plugul, rarita sau  grapa, iar dimineata le gäseau la locul tor. astäzi nu mai lasä nimeni nimic la camp.

Daca altadata nu vedeai inprejmuiri in jurul caselor, acum mai toti si-au facut sau îsi fac. Tätarii au inceput sä-si insuseasca spiritul de proprietate pe care nu-l aveau. Acum, influentati de colonistii cari sunt foarte economi si cumparä pamant ori unde gasesc, au inceput si ei sa cumpere.

Tineretul de astazi stie si carte. Scoala romaneasca, infiintatá  de mine pentru prima oara in anul 1919, a dat in urma multi absolventi Tätari, dintre cari astazi unii îsi fac serviciul militar prin Bucuresti, Constanta sau alte orase, de unde vin cu diferite apucäturi si idei. Parte din ei au obtinut gradul de caporal sau sergent in 'armatä  si  cunosc diferite pärti ale tarii romanesti, cand altadata Tätarii nu stiau decat Dobrogea. Acesti tineri beau vin si'n multe privinte nu mai merg pe carärile batute de batrani. Astazi tineretul, in special flacaii, 'nu mai poarta nici fes, nici salvari. au imprumutat pantalonii si paläria sau caciula, incat  dela departare nu stii daca sunt Români sau Tatari. Asemenea, am, avut ocazie sä vad vreo douà fete care, in locul salvarilor si rochiei lungi pänä la pämânt, purtau rochite scurte pänä la genunchi, asemenea Româncelor de pe la orase, care se tin dupä moda.

Trece timpul, se schimba lumea !

Dacä'n alte timpuri nu se pomenea ca o fata sa-si faca neamul de rusine innainte de casatorie, astazi sunt cazuri când fetele si flacaii gustä din fructul oprit färä binecuvântarea hogii, iar barbatii mai -sar gardurile pe la femeile mai frumusele ale vecinilor. 

Asemenea, divorturile s'au cam inmultit.

Numai batrânii nu se'mpaca deloc cu aceste schimbäri. Ei vad totul si-i doare sufletul când se gândesc la alte vremuri. Batrânii insä se duc. Unul câte unul, inchid ochii pentru vecinicie. Cei ramasi înca îsi poarta batrânetele, sprijiniti in câte-o cârjä, cu ochii dusi par'ca'n alte zari.

Stau de vorba cu hogea. Bätrânul, cu picioarele incrucisate sub el, ofteaza si-mi spune:

- Ei, domnule, d-ta care n'ai avut de lucru si-ai scris atâtea despre noi, spune drept: ne mai cunosti acum? Ce fel era odata si cum este astazi? Dar mai tarziu, ce-o mai fi?

Imi vorbeste bätrânul hoge despre vremurile de aur ale Tätarilor, despre Timur-Lenk al lor, despre Crimeea, despre vechea viata patriarhalä din Dobrogea, despre viata si obiceiurile de astäzi......o lacrima i se prelinge pe obraz.

Ma uit la el si par'c'aud cântecul lebedei.

Intr-un tarziu imi iau ramas bun dela dânsul si pornesc spre gazdä. Desi seara, e tot cald, caci e'n miezul verii; Nici o adiere de vânt, iar luna dä mult farmec linistii din prejur.

In depärtare s'aude un cântec monoton tätäresc. Dupä obiceiul lor, s'au strâns intr-un loc un grup de fläcäi si cântä. Din altä parte: räspunde un grup de fete.

Pe lângä mine trece un car incárcat. In vârful lui un Român cântä si el ;

Ce mai lunä de iubit,

Dar cu mândra-s invräjbit ;

Cine-ar sta ca sä ne'mpace,

Ce mai pomana si-ar face !

I. Dumitrescu.Frasin, 1929