ELEGIE

Publicat de Aurel Băjenaru, 17 Februarie 2020
Timp de citire: 2 minute

Aceste rânduri, dacă te miră, că nu eu

Le-am scris, ci altă mână . . . Sunt bolnav şi mi-e greu

Aici, în tări străine, bolnav şi părăsit,

Nesigur chiar de traiul atât de chinuit.

Cum crezi că sufăr greul vietii sbuciumate

Alăturea cu Getii şi neamuri sauromate ?

Neîndurat e cerul, cu apa nu-s deprins,

Şi - nu ştiu cum - nu-mi place de tot acest întins.

Nu-i bună locuinta, cu hrana nu mă'mpac,

Şi nu e niciun medic să-i afle boalei leac.

N' am un prieten, unul, să vină fără veste,

Urâtul să-mi înşele spunându-mi vre-o poveste.

Zac istovit la margini de tări şi de popoare . . .

In mintea mea bolnavă un chip iubit apare:

Din orice amintire mi te arăti, sotie,

Şi inima într'una ti-e credincioasă tie;

Cu tine stau de vorbă şi mi te chem în şoapte;

Nu-i ziuă cand la tine să nu visez, nu-i noapte.

[...]

PUBLIUS OVIDIUS NASO

Tomis, 16 d.Hr.