La Marea Noastră

Publicat de Aurel Băjenaru, 27 Noembrie 2022
Timp de citire: 5 minute

In viata mea, am facut mereu altceva de cât ceea ce a dorit sufletul meu.

Aşa s'a intâmplat ca in iulie, pe o caldura tropicala, in loc d'a- mi lua drumul spre localitaţile muntoase din tara , am plecat la Constanţa . In tren , era aproape sa murim de arsura, care pârlise Baraganul.

Prigoriile ţipau ca şi noi de sete . Apa din fântânile garilor fiarta şi tulbure, nu era de baut . Pana la Tomis, mi s'a parut c'am mers un veac. In gara , când am coborat, era mai rau ca la Babilon. S'auzeau toate limbile, afara d'a noastra , aceasta poate fiindca ea nu fusese nici pe vremea Turnului Babel.

— Casă ! Zisei eu unui hamal, pe data ce coborâi din tren.

— Casă ?..— surase el. — Mai lesne se gaseste in stradă , aruncată de inbogatitii de rasboi, o hârtie d'o mie de lei , de cât o camera la Constanţa, in Sezon , raspunse el şi mă lasă in drum.

Lumea furnica -- şi furnica la toate partile pe ulite, apoi fiecare şi cata rudele, prietenii, cunoştinţele. Eu pe cine sa urmez? Unde sa ma duc ? La hoteluri?.Plin si ... cine putea cheltui 400 de lei pe zi ? La particulari nimic pe nici o strada. Şi noaptea se lasa intinzând aripele ei posomorâte peste oraş, iar Marea Noastră, cânta poemul eternei mişcari, eternei primeniri a omenirii , in timp ce luna rásarise oprindu - se, ca un disc auriu , d'asupra moscheei , dânsa neintelegand sa faca deosebiri de clase , de credinte, de fericitii și nefericiții acestui pamant!

Și nici el, bine,-- bine de batran ce e, nu'şi mai a duce aminte ce i-a venit ca sa se 'nvârteasca pe axa lui atâtea veacuri şi cât are sa mai tina osia asta , al carei scartait de prabuşire , cum sa'l auda şi sa'l Inteleaga pulberea asta de pe el, numita omenire, când ea d'abia are vreme : de zavistii, de specula, de risipă şi de depravare ?

Stam aşa dusa pe gânduri şi ma uitam in piata Ovidiu , piața centrala, unde,ca şi'n Capitala tarii, joaca tot : şi primarie, şi biserici, şi vile, şi oteluri aşezate fiecare fara de nici un plan, ba parca in adins , ca sa probam streinilor , cari ne viziteaza , ca n'avem nici un simt estetic , -când parca auzi un glas , care ma chiemà. Ma uit la jurul meu şi nimeni , ninieni altul de cât bronzul poetului Ovidiu , care şi -a ispasit pacatul unei iubiri sincere, s'a stins p'acest taram, o dinioara atâta de salbatic , atâta de pustiu , pentru ca mai târziu , Nemurirea sa'i astearna pe frunte cununa de glorie. Ascult şi iar aud ca ma striga . D'acuma bine, desluşit , mi inteleg numele.

Pasii incet, incet, ma tårai alunecând , ca o soparla, aproape de soclu s'ascultai... Ascultai porunca veacurilor trecute, a veacurilor viitoare, a stelelor cari cadeau taind, c'un fir de aur , bolta cerului şi -a Marei Noastre, care gemea şi se tânguia, in portul larg şi curat ; mai apoi, toate täcura !.. Luna s'ascunse sub un nor plumburiu , lasând doar In jurul lui o tivitura de aur, Incolo besna şi tacere, tacere adânca si neguri pustii peste vechea Tomis. Marea gemea, gemea si peste ea se sbateau valuri cu straluciri de Jeuri şi de opale . Feeria nopții ma'nvaluise ; parca acum patrunsesem misterele ei.

E pace de mormânt ; pe turla bisericel, adormise chiar şi cucuvaia !...

De o data in aer s'aud acorduri sublime de lira şi glasul ce'mi spune:

— Ascultă , poetă, la versu - mi ce acum rasuna in pieptu - mi intocmai ca cel ce ai vrea şi a fauri .

Facut- ati o tara bogata mare şi mare ; dar cârma e rupta, carmacii nebuni! Cadea-vor aicea mii plagi şi mai grele ca cele cazute in vechiul Egipt . Risipa e'n toate, şi furturi şi lene, minciuna şi jaf . Peste voi stapâni au ajuns hoţii. Laptele şi mierea, ce curge aicea, le mananca ei.

Luxul şi desfrâul rau va roade viata... Ascultă . Asculta !

Ştiu .. Tu plângi poeta, caci vezi România data pe mâini slabe, la cârmaci nebuni. O isbesc de stânca.... Sfarâmata moare de proprii el fii. Moare. Asculta ! .. Ascultă !...

Imi ridical fruntea spre nemuritorul poet al Tristelor, care atât de sincer imi graise , o lacrima imi aluneca pe cutele rochiei, cautatura mi - o indreptai spre Marea Noastră şi in revarsatul zorilor ingenunchiand (pe lespezile reci, zisei , intre ruinele Constantei, ceea ce plângând zise leremia pe ruinele lerusalimului : Da- ne, Doamne , o turmă ş'un păstor !..

Smara

Dobrogea jună - 27 august 1921.

° ° °

Cu pseudonimul "Smara" publica aici Smaranda Gheorghiu (1857-1944) scriitoare, publicistă, militantă activă în mișcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăți culturale, considerată educatoare a poporului. O pasionata calatoare, tinand si nenumarate conferinte despre calatoriile sale. Este cunoscută și sub numele de Maica Smara, poreclă primită de la Veronica Micle. Din versurile sale pentru copii, unele au intrat chiar în tradiția orală, precum “Vine vine primăvara / Se așterne-n toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”…