La o şcoală tătărească din Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 9 Octombrie 2022
Timp de citire: 7 minute

Geambec hogea era şi invătător la şcoala confesională.

Un om mai mult batrân, adus putin de spate şi cu picioarele încovoiate. Vorbea putin şi rar, mai mult din şiretenie, ca să creadă altii că meditează adânc. ln fiecare toamnă, oamenii se strângeau şi-l ,,tocmeau" la şcoală, cu îndatorirea să-i dea pentru fiecare copil atâtea băniti de orz; dar cei din sat nu ştiau că Geambec hogea mai făcea şi o cerere la revizoratul şcolar, care-i încredinţa postul de limba turcă şi de unde mai primea salariul lunar ca învătător suplinitor plătit de stat.

La şcoala românească, urmau copiii numai câte o jumătate de zi : clasele mari de dimineată, cele mici după amiază ; iar Geambec hogea îi învăţa pe tătăruşi la cea confesională în timpul liber, adică pe cei mici de dimineată şi pe cei mari după amiază.

Hogea avea o metodă destui de activă după părerea lui.

In clasă, se afla o masă ce servea drept catedră şi pe care se afla o farfurioară, în loc de scrumelnită. Geambec hogea s'aşeza pe scaun, îşi răsucea tigara, trimitea vreun copil să-i aducă un tăciune dela sobă, o aprindea şi pufăia tacticos, svârlind în sus cu măestrie nişte rotogoale de fum, pe care le urmăreau cu admiratie zecile de ochi crucişi ai copiilor. In mâna dreaptă, tinea o nuia groasă, - perpenticular pe masă, ca s'o vadă toti.

Incepea lectia. Copiii mai mici erau dati pe seama celor mari să-i învete alfabetul arab. O gălăgie de nu se mai auzea nimic. Hogea sta neclintit la masa lui, -pufăind liniştit. După câtva timp, chema la el câte un tânc ce venea cu ochii speriaţi.

• ,,Ceteşte !".

Copilul începea ; dar· se încurca în descifrarea caracterelor arabe şi dascălul punea nuiaua în functiune. Dacă vreunul nu ştia mai deloc, îi spunea să se descalte şi Geambec hogea îl bătea la tălpi de tipa copilul ca broasca în gura şarpelui. Ori că da la palmă, ori că bătea la tălpi, de câte ori croia cu nuiaua, hogea însotea loviturile şi cu strigătul: ,,Kiopec" (câine). Atunci în clasă nu se auzea decat ,,Kiopec!" pac! ,,Kiopec!" pac!

Lectiile cu îcepătorii tineau astfel un an sau doi, după inteligenta fiecăruia; până c-ând copiii deprindeau caracterele arabe. Apoi, erau trecuti la Coran ; dar nu toti odată, ci cu rândul, pe măsura ce hogea credea de cuviinţă.

Cu prilejul acesta, se îndeplineşte o adevărată ceremonie. Toată şcoala, băieti şi fete, pornesc în rând, doi câte doi, spre casa celui ce trece pentru prima oară la cartea sfântă a lor. Pe drum, intonează în cor un cântec religios. Ajunşi acolo, continuă putin, apoi se aşează jos, având in mijloc pe colegul sărbătorit. Unul dintre elevii mai mari recită o rugăciune. După terminarea ei, se scoală toti în picioare iar părintii celui ce trece la Coran, aduc nişte tăvi în care' se află "bacşişul": una este plină cu plăcinte mici numite „catlama" destinate lui Geambec hogea, altele cu floricele de porumb şi gogoşi de făină prăjite în uleiu, numite „ulcum", pentru băieti şi fete.

ln urmă, toti copiii pleacă spte şcoală în ordine doi câte doi, cântând aceeaşi melodie ca şi la venire şi având în mijlocul lor pe cel sărbătorit care îşi duce coranul intr'o batistă "cevre". Ajunşi la uşa şcolii, se opresc şi se aşează în semicerc; iar hogea, în mijlocul lor, recită o rugăciune, după care intră cu toţii în clasă. Acolo, copiii se aşează în bănci şi hogea la masa lui. Cel sărbătorit vine la dascăl, ii sărută mâna şi-i dă batista „cevre" in care a tinut înfăşurată cartea, precum şi ceva bani. După aceea, un băiat mai mare împarte tuturor şcolarilor floricelele de porumb şi gogoşile „ulcum" care sunt înfulecate acolo pe loc, în timp ce hogea îmbucă şi el vârtos din plăcintele „catlama".

Cu elevii înaintati cari au trecut la cartea sfântă. Geambec are altă metodă. Elevul cel mai bun cântă un verset, într'o melodie cu modulatii triste şi lungi. Ceilalti, după el. In acelaşi timp, unii se joacă pe sub bănci, ori sparg seminte de dovleac şi aruncă pe jos cojile care se aştern într'un strat albicios. Fetele stau în băncile din fată, iar băetii în cele din fund. Printre eJ, se afla şi Timur, copilul lui Ciorabai, ajuns cu vremea in vârstă de şcoală.

Odata, Timur s'a aplecat jos, a venit în patru labe pe sub bänci până mai in fată şi a ciupit de picioare pe Mediné, o fată mai frumuşică. Deodată, tipăt şi sgomot intre fete. I-au spus lui Geambec. Hogea a luat pe Timur de urechi, l-a scos de sub bănci, a pus pe altul să-l ia în spinare şi l-a bătut cu varga la spate. Văzând că tipă copilul prea tare, l-a dat afară din clasă şi i-a poruncit să stea în genunchi intr'un colt al sălii.

După câtva timp, iarăşi tipete şi sgomote printre fete.

Alta, Cadrie, plângea. O ciupise Nail, feciorul lui Becbau. Hogea l-a scos şi pe acesta de sub bănci, i-a dat o răfuială ca şi lui Timur şi l-a trimis în sală să-i tină tovărăşie. Cu capul în deschizătura uşii, a tipat la amândoi :

• ,,Câinilor! De acuma a-ti luat-o pe urmele lui Ciorabai şi Becbau ?". N'a trecut mult şi s'au auzit nişte sgomote înfundate: sdup, sdup, sdup ! Se mira şi Geambec hogea: ce să fie? Când a deschis uşa şi a privit în sală, ce să vadă? Timur şi Nail făceau nişte tumbe ca la circ, cu mâinile la pământ, cu picioarele pe pereti şi corpul în echilibru. Hogea ii privea mirat, dar ei-îşi vedeau de treabă. Deodată, Geambec hogea a tipat la ei şi i·a apucat de urechi, dându-le ordin să se descalte.

S'auzea ritmic: .,Kiopec !" pac I „Kiopec!'' pac! l-a batut la tălpi până când le-a văzut băşicate.

Timur şi Nail au stat în urmă câteva zile acasă. Părintii le ungeau tălpile cu seu ca să se vindece. Nimeni iasă n'a cerut socoteală lui Geambec hogea, nici n'a reclamat undeva.

ION DUMITRESCU FRASIN

(Fragment dintr'un roman in manuscris.)

Gânduri dela mare, martie-aprilie 1939