La țărm dobrogean

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Noembrie 2022
Timp de citire: 2 minute

Am petrecut cândva zile, săptămâni, luni la țărmul mării, pe plaje singuratice, fară să mă satur de orizontul îndepărtat, culorile, în fiecare zi surprinzătoare și căldura moleșitoare a soarelui dobrogean.

Mă întrebam, oare cum pot să trăiască alti oameni "în mijlocul pământului", departe de mare...?!

Acum știu. Eu o port tot timpul cu mine... în suflet.

LA ŢARM dobrogean

...

„Pentru mine, rezum farmecul pe care îl exercită marea, spunînd că ea nu încetează să-mi arate ochilor, posbilul...

Cîte ore n’am petrecut privind fără s’o văd sau s’o observ, fără niciun cuvînt în mine. In curînd îmi fac despre ea o ideie universală: fiecare val îmi pare o viată întreagă. In curand nu mai văd decît ceeace ochiul simte naiv şi căruia nu-i pot spune pe nume.

Cum să părăseşti o asemenea privelişte? Cine poate să scape prestigiului inerţiei vii a massei de ape ? Ea se joacă cu transparenta şi reflexele, cu repaosul şi mişcarea, cu pacea şi neliniştea; orîndueste şi desfăşoară înaintea omului, în figuri fluide, legea şi hazardul, dezordinea şi rînduiala; oferă calea sau barează drumul“. E nemărginit, fireşte, farmecul şi atractia pe care o exercită marea asupra spiritului, plutitor ca unda cea pură. La ţărmul ei ochiul se înfrăteşte cu valul şi mintea schiţează baroc, frînturi de gînduri ameţitoare, iar din întinderea calmă şi infinită se strecoară în suflet acea neînvinsă emotie a finalităţii: „cum să părăseşti această privelişte?" Intre om şi mare Iegătura râmîne indisolubilă şi se resolvă în spirit."

...

Valerian Petrescu Pontice 9 nov. 1939

În imagine plaja singuratică "de la Conductă", dintre Eforie Nord și Sud în vara lui 1980. Una dintre plajele care mi-au fost platformă de visare și de evadare din universul socialist monoton, gri, lipsit de perspective, în ultimele mele veri în Romania.