Limesul și limbile romanice

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 Martie 2024
Timp de citire: 4 minute

Căutând calea adevărată a devenirii poporului român, am ajuns la o concluzie surprinzătoare.

Popoarele de astăzi formate pe teritoriile fostului imperiu roman unde lumea romana a fost separată de "barbari", de autohtoni printr-o graniță precum limesul, nu au dezvoltat mai tărziu o limbă romanică. Deci în cadrul imperiului roman, acolo unde un popor a fost separat în doua populații distincte, barbari și vorbitori de limba latină, la retragerea imperiului, chiar și după multe sute de ani, poporul "reunit" a continuat să vorbească dialectele inițiale, "barbarii" asimilând vorbitorii de latină (vulgară).

Este cazul Marii Britanii cu o ocupație romană de 400 de ani și Valul lui Adrian extins mai apoi de Valul lui Antoniu. Britanicii nu au dezvoltat o limbă latină.

Germania de astăzi a fost ocupată 500 de ani. Granița imperiului situata pe Rin, Mosel și Dunăre a separat Germania de west și sud de "Germania Magna", de "Barbaricum" sute de ani fară ca germanii de astăzi să vorbească o limbă de factură latină.

In ceea ce priveste România de astăzi, cu o ocupație de 170 de ani a unui relativ mic teritoriu în mijlocul fostei Dacii, cu un limes imens de 900 de km, oare cum puteau cei ramași, retrași în codri, dezolta o limbă latină, când vorbitorii adevărați de latină au părăsit "țara" , dincolo de Dunăre în jurul anului 270?!

Când împăratul Aurelian a hotărât mutarea Daciei romane la sud de Dunăre deoarece era tot mai costisitor apărarea ei în mijlocul unei mări de barbari și de noi năvălitori migranți care se împingeau unii pe alții la jefuirea bogățiilor romanilor, atunci s-au mutat toți cei care vorbeau latina, care țineau de cercul de cultură al limbii și de tot ce reprezenta imperiul siguranță, bunăstare, religie și cultură.

Acei "romani" relocati la sud de Dunare au fost baza etnogenezei românești, a poporului și limbii române, care rămâne un proces complex totuși în urma remigratiei și asimilării tuturor celor ramași în munți, ... , probabil începând cu secolul VII, împinși de bulgari înapoi la nord de Dunăre.

În această teorie a formării limbilor romanice, numai acolo unde nu a existat un limes, sare totuși în ochi Grecia de astăzi, parte integrală a imperiului roman în antichitate fară nici un limes între granițele sale și pastrandu-și totuși limba, într-o variantă modernă.

Numai că grecii au alcătuit un popor aparte, cu o cultură pe care romanii au venerat-o și au căutat să o imite în toate amănuntele. Limba greacă era limba celor culți din imperiu care-i puteau cita pe filozofii și învățații antici în original. Limba greacă a servit că "lingua franca" în imperiul roman, limbă comerciala și limba comună în provinciile estice și în Italia, ajungandu-se până la grecizarea sudului Italiei de astăzi.

După cum spunea Horațiu , "Graecia capta ferum victorem cepit" ("Grecia captivă și-a capturat nepoliticos cuceritorul" ).

Deci nici nu se punea problema romanizării limbii și culturii grecești de care grecii (că și romanii) au fost dintotdeauna așa de mândri.

Mai sus este numai o "esență" a concluziei mele personale privitor la formarea limbii și poporului român, o schiță de idee dacă vreți, pe care o voi dezvolta într-un articol ulterior.

° ° °

În imagine una dintre cele patru intrări, "Porta Decumana", poarta de vest la un castru roman, romanii îl denumeau "castellum", aici Castelul de Est de la Welzheim în mijlocul Germaniei. Așezat pe limes, despărțea Imperiul Roman de "Barbaricum", de Magna Germania. Toate castele romane erau identice ca plan de construcție, astfel că legionarii mutați de la o garnizoană la alta, nu trebuiau să se reorienteze, găsind totul standard, din Siria până în Britania.