MAREA - capul Tuzla

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Noembrie 2020
Timp de citire: 3 minute

Trăsura ieşise din cătunul Carmen Sylva si înainta pe ţărmul mărei. ocolind şanţurile săpate de ploi. Pe dreapta se întindea câmpul mănos a cărui recoltă, strânsă în clae, strălucea, sub  razele unui soaге măreţ, care începuse să apună, trimiţând o dungă luminoasă pe imensitatea mărei.

Era pe înserate, când ajunserăm la picioarele frumosului far, Tuzla, strajă neadormită pe ţărmul maréi, într'o pozitie înaintată si izolată cu totul de orice locuinţă omeneaesă, având, parcă, nevoie de întreaga-i linişte spre a călăuzi cu clipirile ochiului său luminos, pe drumul cel drept, vasele avantatge pe întinsiul mărei.

Farul, pe are îl vizitam şi eu pentru prima oară, era înconjurat de o grădină cultivată cu multa îngrijire. Umbră deasă şi binefăcătoare pretutindeni. Brazde de flori, tufişuri de trandafiri ne intâmpinau pe cărările netezi. Intr'o parte, mica locuinţă a supraveghetorului, în faţă locuinţa paznicului, văruite în alb. O  curăţenie migăloasă peste tot si o tăcere care te faceau să crezi că nici-o suflare omenească n'ar trăi pe acolo.

La mijloc, farul, alb şi el, proţăpit de un tub roşu de fier, prin care trece scara in spirală ce conduce în vârf. Nici nu se poate închipui un far mai cochet ca cel delà Tuzla. Un adevărat giuvaer. Traversarăm grădina şi ajunserăm pe terasa strâmtă ce da pe mare. Câteva scăunele erau puse la dispoziţia vizitatorilor.

Marea, privită din înălţimea aceasta, era superbă.

Nu există o cochetă mai rafinată ca marea şi care să-şi reînoiască aşa de des găteala. Marea e tot ce poate fi mai schimbăcios pe lume şi în aceasta constă chiar întreaga-i frumusete. Aci adoarme ca un lac cuminte, cu undele lenevoase, poftindu-te pe sânul ei legănător, aci se înfurie şi spumegă bătând, în mânia-i de uriaş, stâncile nepăsôtoare ce i se împotrivesc si pun stavilă drumului ei năvalnic; cand  e azurie, intrecând cerul prin frumuseţe, când mohorâtă ca geana încruntată a unui monstru. Uneori e de un verde de pajişte sau de un albastru de vis, în cari se contopesc miile de nuanţe adunate din reflexul norilor alburii, diafani, sombri, din părticelele de cer neacoperite, din razele de lumină rătăcite în văzduh şi din jocul etern al apelor sa-le neastâmpărate, cari primesc şi oglindesc tot ce-i mai frumos pe cer, tot се-i mai groaznic în sbuciumările vijelioase ale firei, înfăţişând aspecte de o infinită varietate şi scoţând efecte de artă superioară pe cari nu le-ar putea concepe nici cei mai dibaci pictori.

In ziu aceea marea, isi îmbrăcase podoabele cele mai frumoase şi se gătise cu diamantele arzătoare ce i le trimeteu soarele in apus. Undele ei mărunte săltau voios, se fugăreau, aparând şi dispărând in dansul lor vesel. Venea marea, venea spre noi năvăimd din toate punctele orizontului ca o cascadă monstră. Pe intinsa-i suprafaţa nu sé zărea decât im singur vas care disparu şi el în depărtări, lăsând in urmă-i o dungă negricioasă de fum. 

Fragment din romanul GETTA -  V. MESTUGEAN

Universul Literar, 14 august 1916

In imagine Capul Tuzla cu farul, 2020.