O calatorie prin Dobrogea la 1641

Publicat de Aurel Băjenaru, 17 Ianuarie 2021
Timp de citire: 3 minute

Intr-o asa numita "DARE DE SEAMA DESPRE MOLDOVA", episcopul catolic al "Sofiei in Bulgaria", monseniorul Pietro (Deodato) Baksic, relateaza despre o vizita in Moldova si la aceasta ocazie descrie drumul parcurs prin Dobrogea in anul 1641.

Trebuie sa remarcam ca scriind despre locatia sa, episcopul vorbeste aici de "Bulgaria" (Bulgariae), iar Dobrogea (Dobruca), o numeste provincie, tot a Bulgariei, asa cum apare si pe hartile infatisand imperiul otoman din aceea perioada. Intr-un pasaj ulterior, scriind despre localitatea Babadag, vorbeste si despre "bulgarii" din jurul localitatii dar care, vorbeau turceste si romaneste. Nu putem decat presupune ca pe romanii imprejurimilor ii numea bulgari, vorbitori de limba romana, altfel de ce ar fi vorbit un neam strain, in mijlocul Dobrogei otomane de secole, romaneste? Sau erau romani bulgarizati?

Calatoria porneste de la la resedinta sa din Chiprovat la 22 august 1641, ajungand la Sofia in ziua urmatoare. Aici se intovaraseste cu negustori ragusani, cu care ajunge la 8 septembrie la Provadia, o localitate in apropiere de Varna. De aici mergand de-a lungul Marii Negre, are nevoie de cinci zile pentru a ajunge la Babadag, un drum care astazi se parcurge in jumatate de zi. Provincia Dobrogea era asezata intre Marea Neagra si Dunare si avea o lungime care putea fi parcursa in sase zile, iar latimea in trei zile sau ceva mai mult.

Despre locuitori spune ca crestini, pe care el ii numeste "schismatici" sunt putini, numai tarmul marii sau cel al Dunariii, iar in rest tatari si turci. Acestia din urma foloseau pentru foc balega de vaci uscata la soare, posedand un mare numar de vite, cai si oi. Caii si boii erau iuti, iar camilele, care aveau doua cocoase, spre deosebire de cele orientale, nu erau folosite la transport, ci la arat. De asemenea, dispuneau de grau, mei si ovaz in cantitati mari, Din mei faceau o bautura alba si fermentata numita "busa" (bere n.r.), cu care se puteau imbata. Pentru a obtine apa potabila, sapau puturi adanci ,"de 60 pana la 70 de pasi mari" din care cate patru oameni deodata, invartind la niste roti mari, scoteau apa cu burdufuri din piele de bou.

Despre tatari de aici ne spune: "In aceastä provincie Dobrogea, se aflä peste 20 de sate de tatari, veniti din Tara tätärascà si pästreazä si astäzi datinele tätäresti, vorbesc limba tätarä si se imbracä in port tätäresc, se hanesc cu carne de cal si beau lapte de iapä si mai fac si alte lucruri dupä obiceiurile acelora. Toate aceste sate nu dau nimic sultanului; locuitorii lor sint datori doar sä trimitä un numär de oameni la razboi, iar de alte sarcini sint scutiti, fiind mahomedani."

Despre salbaticia locurilor mai noteaza: "In toate aceste provincii nu se mai gasesc hanuri la drum, de aceea se doarme in cimp si noaptea trebuie sa stea cineva de straja pentru paza cailor, a bagajelor si chiar si a vietii. Trebuie sa iei de acasa mancare si celelalte lucruri de trebuinta, cu alte cuvinte, trebuie sa-ti iei casa cu tine."

CALATORI STRAINI DESPRE TARILE ROMANE, VOL. V, 1973