Cover Image

Obârşia Constantei

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Aprilie 2021
Timp de citire: 8 minute

Timpul legendelor.

Origina oraşului Tomis, — Constanţa de azi, — s'amestecă în trecut, până în misterele legendelor din antichitatea greaca Oraşul acesta mitic, a luat astfel parte la viaţa fantastica a eroilor şi zeilor, pe vremea când poezia îmbrăca în minuni faptele oamenilor.

Poveştile antice spun că eroul Іаsоnе, s'a dus cu argonantii lui, până în ţara Colchilor, la regele Aetes, ca să-i ceară lâna de aur a berbecului sacrificat acolo de Phryxus. Regele bănuelnic şi temător, ca toată puterea lui de stăpân peste o ţară, nu ştia cam să se scape de oaspeţii aceştia nepoftiţi. El auzise de isprăvile lui Iasone şi de vitejia argonauţilor şi atunci ca să-i piardă, i-a pus la nişte încercări grele, fagăduindn-le că numai aşa le va da comoara cea căutată.

Lâna de aur era la loc bun, căci eră păzită de un balaur amarnic şi Iasone ştia că numai cu binele ar fi putut-o luà, de aceea s'a supus încercărilor. Aetes a pus pe Iasone să-i are un câmp, cu un taur care aveà picioarele de aramă şi suflă pe nări flăcări de foc, după care să samene apoi acolo dinţi de balaur.

Iîncercarea erà în adevăr periculoasă. In vremea aceasta însă, Medeea, fiica regelui Aetes, se îndrăgosteşte de falnicul erou grec şi văzând că tatăl său vreà să-i piardă alesul, se hotăreşte să-l scape ea din primejdie. Medeea pe lângă că eră fiică de rege şi fată frumoască, mai ştia şi fermece şi făcea vrăjitorii. Ea întră în înţelegere cu fratele ei mai mic Absyrthe, ca s'o ajute să scape pe Iasone din pericol. Chiar în noaptea aceea au ieşit amândoi din palat şi s'au dus la erou, căruia Medeea i-a dat un amestec fermecat, cu care să se ungă înainte de luptă, ca să-l ferească de arsurile flăcărilor suflate de taur. Iasone numai de foc s'ar fi putut teme, — căci înpotriva focului nu poate luptà nici ferul, — dar de sălbătăcia taurului, nu se îngrijià cu bratele lui vânjoase.

Fata vrăjitoare îi venise ca o trimisă a zeilor. A doua zi eroul se scoală înviorat şi voinic şi dupăce se pregăteşte de laptă ca farmecile Medeei, se duce la grajdul taurului năzdrăvan. Când s'au deschis porţile, bestia grozavă, a năpădit afară ca o sbucnire de vâlvătăi înăbuşite, suflând într'una pe nări vârtejuri de foc.

Jasone mândru şi puternic, învăluit an moment de flăcări ca an brad aprins, se încordează hotărît şi apucând taurul de coarne, îl plecă cu nările în pământ. Bestia sufla şi gâfâià înlănţuită, gemând sub pumnii eroului, ca sub o stâncă prăvălită.

Jasone a silit taurul cel amarnic să are câmpul cerut, în spaima şi mirarea regélni Aetes şi al Colchilor strânşi împrejar. Tot prin farmecile Medeei, — dinţii de balaur semănaţi de Jasone pe câmpul arat, în loc să rodiască balauri ameninţători, a odrăslit fraţi învrâjmăşiţi, cari se sfâşiau între ei, de cum răsăriau din pământ, în Ioc de a se arunca asupra eroului duşmănit.

Ca toate aceste isbânde, Aetes, tot n'a vrut să deà argonauţilor lâna de aur.

Medeea, fata vrăjitoare, — cea fermecată acum de Jasone, uită de tată, de ţara ei şi adormind cu descântece balaurul păzitor, lăsă pe Jasone să-l omoare şi să-i ia lâna de aur. Eroul stăpân pe comoara cea cantată, ia cu el pe Medeea şi pe fratele ei Absyrthe şi fug împreună ca ceilalţi tovarăşi pe corabia „Argos". Ca să-şi piardă urma, de frica regelui o apucă pe un drum non, traversând marea către rniază-noapte, în spre gurile Istrului. Regele Aetes, când înţelege trădarea Medeei şi vede hoţia oaspeţilor, se avântă pe urma fugarilor, împreună c'o ceată de marinari colcheeni. In străbaterea Pontului, duşmanii dela un timp mai-mai să se ajungă, căci dacă „Argos" sbura printre valuri, mânia lui Aetes erà deajans ca să facă pe colchii lai, să vâsliască şi mai iute.

Medeea văzând pericolul care se ţinea răsbunător de urma lor şi ştiind că nimic n'ar puteà oprî în drum pe tatăl său, se gândeşte la o crimă stranie, pe care numai iubirea o poate face şi ertà. Ea îndeamnă atunci pe Jasone, ca să tae în bucăţi pe Absyrthe şi să-i împrăştie membrele desprinse, pe ţărmul mărei de-acolo. Eroul îndeplinind grozava însărcinare, a atârnat capul şi manile copilului de colţurile unei stânci dela mal.

Priveliştea aceasta negândită, a oprit pe Aetes din goana lai şi-а dat răgaz fugarilor sà se depărteze. Regele îndurerat, a strâns bucăţile împrăştiate ale lui Absyrte şi plângândn-şi amar soarta blăstămată şi-a îngropat odrasla ucisă acolo pe malul mărei.

Colchii cari însoţise în goană, pe regele Aetes, au colonizat pe colţul acela de mal şi au fondat oraşul Tomis, al cărui nume e tras din vorba grecească — a îmbucătăţi, — adică locul unde s'a îmbucătăţit trupul nenorocitului fiu de rege.

Slugile acestea credincioase, au înălţat pentru pomenire, deasupra mormântului lui Absyrthe, movila cea mare delà marginea de sus a Constanţei, pe care turcii au numit-o Avratük-tépe, iar romanii Ponticum.

Ovidiu pomeneşte şi el de aceasta legendă: „inde Tomis dictus locus hic, quia fertur in Шо membra soror fratris cousecuisse sui" (Acest loc a fost numit apoi Tomis, fiindcă acolo se zice că, o soră a tăiat membrele fratelui său).

O altă legendă atribue fondarea oraşului Tomis, unui erou închipuit care s'ar fi numit Tomos şi pentru pomenirea căruia s-au bătut şl monede, cu inscripţiunea :

TOMOS KTIETIE

adecă Tomos ctitorul, fondatorul oraşului.

N'avem şî noi pentru Bucureşti, legenda lui Bucur? Totuşi numele de Tomis ascunde în etimologia lui şi origina oraşului : In vremile primelor dibuiri de navigaţiune, corăbierii nu poposiau şi nu fondau colonii, decât pe ţărmurile smăcinate şi rupte de golfuri naturale, ocrotite, — căci pe atunci nu se puteau face lucrări de apărare, care să învingă natura.S'o fi întâmplat ca navigatorii primitivi, plecaţi din Milet şi de pe aiurea, să dea peste malul îmbucătăţit şi primitor delà noi şi să fondeze o colonie comercială, care a devenit cu timpul înfloritorul Tomis, adecă cel pus pe un mal îmbucătăţit.

Constanţa noastră de azi, cu trecutul îndepărtat al Tomisulni, ale cărui legende le-a moştenit, ne leagă de amintirea uriaşă a lai Homer, readucând între noi poezia timpurilor primitive, când geniul şi gloria se împărţea de cătră zei, între eroi şi rapsozi... Totuşi timpul legendelor eroice n'a trecut cu totul, căci intrarea românilor din zilele noastre în vechea lor stăpânire, ia şi ea proporţiunile unei legende miraculoase.

Portul şi oraşul, cu ajutorul podului de peste Dunăre, s'au deschis deodată ca într'o feerie visată şi ceeace s'ar fi părut mai înainte un basm născocit, străluceşte azi într'o desăvârşită realitate, ca o podoabă neîntrecută, prinsă pentru veşnicie, în cadrul de piatră al zăgazurilor delà mare. Amintirea uriaşă a lui Homer, cu toată lumea eroilor şi legendelor delà început, nu s'ar găsi străine şi strâmtorate, în înconjurul măreţ, îndeplinit de români la Constanţa.

Toată poezia îşi are şl adâncul ei. Jasone, pentru ca să cucerească lâna de aur a berbecului mitic, — care simbolisează tendinţele primitive de extindere şi cucerire economică ale grecilor, — a călcat peste toate greutăţile, scumpind jertfa lui, cu preţul unei iubiri şi cu sângele unuit frate nevinovat.

Simbolul ѳ îngrozitor, criminal, dar cadrează voinţa şi instinctul de viaţă a celor cari înving. Jasone a cucerit lâna de aar pentru el şi pentru gloria şi mândria neamului helen. In cucerirea noastră nouă, prin care am smuls valurilor mării şi împrejurărilor, o comoară tot aşa de scumpă, — cu jertfe de sânge frăţesc şi sforţări de eroi, — nu trebue să uităm că simbolul ѳ al nostru şi pentru noi, ca să nu se zică că Jasone cel nou, după ce-a cucerit ca un erou lâna de aur, a aruncat-o neştiutor pe umerii unui trecător străin.

Din volumul : «Constanţa Pitorească» de Ioan Adam, 1908

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

216
Techirghiol
15.05.2021 22:56
Actual: 14° C
Viteza vantului: 3,09 m/s