Pentru şcoala din Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Mai 2019
Timp de citire: 2 minute

Dintre toţi învăţătorii din România, aceia, cari au avut să înfrunte mai multe greutăţi, au fost învăţătorii din Dobrogea, cari, pe lângă o situaţie materială destul de grea, au mai avut să lupte şi cu greutăţile provenite din împrejurarea că activitatea lor aveau să şi-o desvolte într'un ţinut, unde mare parte dintre locuitori nu cunoşteau limba românească. 

Dacă astăzi Dobrogea prin sentimentele ei este românească, faptul se datoreşte, pe lângă influenţele pe cale socială ale transilvănenilor emigraţi acolo, şi ale celorlalţi Români veniţi ulterior, stăruinţelor depuse de harnicii învăţători trimeşi în provincia recucerită şi întrăinată din timpul lui Mircea, să samene ideia conştiinţei naţionale. Satele unde locuitorii Bulgari şi Turci nu ştiau nici o vorbă românească, prin blândeţe şi stăruinţă de adevărat apostol, le-a schimbat astăzi învăţătorul dobrogean.

Pentru ca activitatea în senz naţional să dea roade cât mai satisfăcătoare în Dobrogea,  ministerul de instrucţie a luat hotărîrea să nu se mai numească în această provincie învăţători decât fii de ai dobrogenilor, cari, cunoscând mai bine locul şi oamenii, vor putea desvolta o activitate şi mai rodnică. De asemenea, pentru a-i atrage pe fiii dobrogenilor la şcoalele de pedagogie, s'a luat măsura ca o optime dintre elevii bursieri ai şcoalelor de învăţători să fie fii de dobrogeni, cari, după absolvirea cursurilor, să fie numiţi ca învăţători în comunele rurale din judeţul Tulcea şi Constanţa 

Tribuna, Arad, Joi 6/19 Ianuarie 1911.