Cover Image

SCRISORI - Constanţa, April 1900

Publicat de Aurel Băjenaru, 6 Ianuarie 2020
Timp de citire: 8 minute

Am plecat din Bucureşti şi m'am tot dus ca gândul. Trenul sbura printre câmpiile întinse ale României. Cât vedeam cu ochii, tot un covor galbin de rapiţă înflorită. Ş'apoi apă, apă şi stuf şi paseri de apă : berze şi raţe, corle şi şorecari, cari se bălăciau prin trestiş şi — secundate de sgomotul ritmic al roatelor trenului — dădeau un concert infernal.

Şi înainte, băiete, tot înainte până la marginea pământului. Rar de tot atingeam câte-un sătşor, — vre o trei-zeci de hurube ascunse în pământ, ear' deasupra nişte muşuroaie. Impregiurul lor sunt târle de vite cu păstori, bëtrâni proptiţi în bâte şi băieţandri ce se tăvălesc pe pajiştea înverzită.In colo zare, zare nemărginită şi curată, cât ţine rotogolul ceriului. Nici o lecuţă de ceaţă, nici un nouraş în această sfântă zide primăvară.

Un şuer prelung al locomotivei vesteşte sosirea la podul delà Cerna Vodă. Un zuruit de câteva clipite te face să tresari şi să încerci un fior, pare-că auzi mii de săbii trăgându-se de-odată din teacă. Şi trenul earaşi aleargă inainte şi podul române indërët, lung şi maiestos, păzit de doi uriaşi Curcani, martori al vremii ce trece şi simbol al puterii române, ce române.

Trecem prin Dobrogea cea scăldată 'n soare' ; incă un ceas şi pământul se sfarşeşte şi in dreapta şi in stânga şi inainte e numai deşert, albastru închis, apă mişcată de-o nevezută putere : e Marea Neagră cea frumoasă.

Am ajuns in Constanţa, in mica Babylonie a Românilor, in locul de osândă al lui Ovid. Străbat cu grăbire câteva străzi, printre Greci şi Tătari, printre Turci şi alte mutre de toate rassele şi ajung In port. Aicie linişte de sorbătoare —căci e Ziua-Invierii — şi 'n ziua de astăzi se închină şi pagâniî. Vapoarele zac ancorate, se pare că dorm. Bărcile şi caicurile goale se leagănă uşor in vălurelele străvezii. Marele deşert doarme şi el, ca închegat tntr'un singur metal. Şi Duchul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apei.. .

O decepţie e intâia impresie primită la vederea mării. Më aşteptasem şi dóriam chiar să vad patima întrupată şi valuri cu furie lovind In mal, vântul hăulind de-a curmezişul şi aruncând valuri ca o ameninţare cătră cer. Dar' eată, Înaintea mea o suprafaţă uniformă, aproape netedă şi liniştita, blândă şi cu expresia credinţei, ca ochii albaştri al unei copile inocente...

Din o biserică frumoasă de pe ţerm sună clopotele de liturghie. Intru şi eu, să më  împărtăşesc cu sfintele Paşti şi să cânt un , "Christos a înviat!" Privesc lumea din biserică şi.. . Doamne, ce surprindere ! Pare că 's acasă. Nu-i vorbă, în biserică ori unde ai fi, uiţi că eşti strein şi te simţi mai aproape de casă. Dar' aici? Tot feţe cunoscute şi porturi de рe la noi şi graiu şi gesturi şi priviri. E mare colonia ardeleană în Constanţa. Aici vezi portul pitoresc din Selişte, femei curăţele şi sprintene ca nişte codobature. Colo un prichindel de Reşinărean cuminte, sărutând icoana cu gura şi cu fruntea; o ţarancă din Topârcea, satul fetelor frumoase, stă lângă o betrână de pe la Cacova, căreia din crătinţă nu i a mai rëmas decât un petec.. . emblema satului sëu. Se pare că marginimea Sibiului, delà poalele Carpaţilor, a venit să facă o altă mărginime aici pe ţermul Mării Negre.

Şi cu câtă dragoste privesc la mine compatrioţii mei, când, după bisercă, le povestesc lucruri de acasă din Ardeal, despre „părintelea" lor, despre munţii cei frumoşi încununaţi cu brazi, despre Sibiul cel bogat în cătane, in preoţi, în intrigi şi fete frumoase .. . Pai'că imi saltă inima, vëzând  pe aceşti exilaţi, cu câtă sfinţenie işi păstrează ei obiceiurile şi calităţile cele bune de acasă şi cu câtă ravnă işi împlinesc misiunea lor culturală şi naţională pe pământul Dobrogei...

Pe stradele povarnite, pe lângă geamiile ţuguiate ale Turcilor, ajung in o piaţă.  La mijloc o statuia represintă pe autoriul "Artei de-a iubi", pe Ovid. Jos, răzimati de postamentul statuei, câţi-va Turci habotnici, soioşi şi uraţi se ghemuiesc, făcandu-'şi picioarele colac şi sorindu-se.  E trist poetul deasupra lor, pare-că 'şi plânge amorul sëu nefericit. ...Hehei, dragă Ovide!

Nu fi supërat! Sunt mulţi exilaţi ca tine in lumea asta. Poate tot din pricina dragostei. Şi ei peri-vor, neştiuţi de nime, in cine ştie ce colţ al lumii, fără a fi jeluiţi zilnic de valurile mării, cum eşti tu, fără să li-se ridice statuie ca ţie, dulce poete...

Se face seară. Pe-o barcă mititică si uşoară ca o nucă ies la largul mării. O boare lină umflă pânza şi barcagiul ajută cu cele doue lopeţi. Mândru flutură in aer doue steguleţe tricolore. Pe nesimţite barca trece înainte, brezde tăind, taine şoptind. Oraşul cu turnuleţele geamiilor, via cu villele şi portul cu digurile ramân departe, ca o cetate din "o mie şi una de nopţi". 

Ear eu plutesc, un punct infim pe larga si frumoasa gradina a marii. Trecem pe langa semnalmente: un clopot suna lin si argintiu, apoi o geamandura, o mare caldare prin care urla vantul producand un dangat sinistru, de care se cutremura trecatorul.

Soarele apune in nouri indepartati. De lumina galbuie marea se inalbeste. E o stralucire de-ti fura  vederea ochilor. Lin ca dorul plutim inainte. Pustiul intins e linistit. Numai cate o pasare pescarus inoata prin aer, taind spirale cu aripilei albe.

In intoarcerea mea la mal vad pe "Achille", - nu pe fiul eroic a lui Poseidon si Thetis, ci vaporul societatii "Lloyd", un vapor semet si urias, ce soseste in port luand loc langa "Medea" si "Amfitrita"... O mareti zei si semizei ai Eladei! Azi popoarele nu vi-se mai inchina, poetii nu va mai canta, numai vapoarele va mai poarta numele vostru! Ati ajuns niste firme conventionale, - voi simbolurile conceptiilor idealei Timpul, mai mare in nemarginirea lor decat Marea, va inchit cu toata vraja imparatiei voastre.

Si noaptea tarziu, cand imi inchid pleoapele obosite, capul mi-e plin de cate am vazut si creerul tese mai departe, brodeaza minuni pe panza realitatii.

Din valuri ies zine, sirene, fecioare resfăţate cu coadă de peşte. îmi cântă în cor. Şi pintre ele frumoasa Loreley, blajina şi frumoasa zină a Germaniei, cu flori de nufôr în përul de aur ce fâlfăie in vant. Ea stă pe o stâncă şi'şi plânge cântecul lugubru; acela ce sfăşie inima 'n doue... Aşa e de tristă, de duios de frumoasă marea în vis !...

Dar dimineaţa o viforniţă më deşteaptă Ceriul e acoperit de nori şi un vajăit de vent cumplit de-asupra oraşului. Ies pe ţerm şi vëd marea în turbare. Valuri vin groaznice, munte după munte prăvălindu-se de mal şi sfârmându-se. Un linţoliu de spumă e marea la mal şi un clocot de cazan diavolesc. Ear vantul, sbiciul Iul D zeu, goneşte val după val...

Aşa — da ! Aşa-'mi placi şi mie, frumoasă mare. Eri, în seninătatea ta erai o baltă întinsă, ca o babă betrână şi bună, ce spune mii de taine şi basme despre peştii năprasnici şi despre împerăţia de jos. Azi însă, o mare, eşti o fecioară frumoasă, frëmêntata de patimi, cu përul despletit in valuri, cu sinul alb ca helgea şi cu ochii negri rigizi de desperare, — o fată nebună, ce plânge, se sbuciumă după fericirea perdută. Da, aşa'mi placi, frumoasă mare. Sufletul meu ţi-se 'nchină, când te vede aşa fără stare şi far' alinare. Un crâmpeiu din tine 'mi e şi sufletul. Durerea lui numai cu mânia ta o pot asemëna.

Fidelio

Tribuna Poporului,  22 APRILIE (5 MAIŰ) 1900

 

In imagine Constanta in jurul anului 1900.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

236
Techirghiol
24.01.2020 21:43
Actual: -2° C
Viteza vantului: 3,1 m/s