STATIUNEA ZOOLOGICĂ MARITIMA REGELE FERDINAND DELA AGIGEA
Acum 9 ani, pe locul unde azi ea se ridică maiestoasă, nu era decât un câmp acoperit cu dune care cutropeau şi aproape acopereau dinspre mare, ci clădire scundă şi ruinată, rămasă din timpul ocupaţiei germane. Bălâriile înalte până la brâu, care creşteau pretutindeni din abundenţă, acopereau cu grije aceste ruşinoase resturi din timpul răsboiului. Şerpi, broaşte ţestoase, popândăi, dihori şi vulpi se furişeau nestânjenite de nimeni prin acest paradis al singurătăţii.
Spre mare, doar câţiva pescari lipoveni care trăiau ca troglodiţi în peştera săpată în lutul ţărmului, mai tulburând din când în când cu cântecele lor tărăgănate, liniştea scurtului popas al păsărilor călătoare.
Dar acest singuratic paradis al stepei, avea marea calitate de a cuprinde într'un spaţiu relativ mic o variaţie infinită de condiţii de viaţă animală, terestră şi· mai ales marină - unde fără o anumită pregătire technică se putea strânge de către oricine un important şi variat material de studi.Intr'un cuvânt, toate condiţiile necesare pentru fundarea unei staţiuni zoologice .
Trecând intr'o zi pe aici dL Prof. Ioan Borcea, direc-torul Laboratorului de Zoologie al Universităţii din laşi„ care lucrase în diferite laboratoare şi staţiuni zoologice din streinătate - a fost isbit de diversitatea condiliilor de viaţă din acest punct şi-s'a hotărît a înfiinţa aici o staţiune zoologică căreia i-a şi pus bazele la 1 Martie 1926,.când guvernul de-atunci a recunoscut oficial înfiinţarea acestei instituţii. Se cuvine să arătăm că încă dela început.
Staţiunea zoologicii dela Agigea s'a bucurat de tot sprijinul moral şi material al d-tui ministru Dr. C. Angelescu, care s'a interesat îndeaproape de staţiune, fiind de părere să se facă o terasă de-asupra clădirii principale, terasă ce s'a şi făcut şi de pe care privitorul are o admirabilă privelişte asupra mării şi împrejurimilor, atât ziua, cât mai ales noaptea, când luminile electricece se'ntind pe litoral dela Constanţa la Carmen-Sylva, fac ca acesta să apară ca un adevărat şirag de mărgăritare.
Azi staţiunea zoologică e formată din 5 clădiri: clădirea centrală, principală, cu locuinţele naturaliştilor, biblioteca şi laboratorul de fisiologie animală; apoi clădirea aquariilor, cu colecţiile, laboratoarele şi locuinţa directorului; clădirea administraţiei cu bucătăria şi sala de mâncare; în fine sala de disecţie şi pescaria cu instalaţiile de pescărie şi dragaj, ca şi uzina de apă şi electricitate.
Secondaptul cel ma{ principal al d-lui Borcea, care prin priceperea şi rara sa energie i-a fost de cel mai mare folos în cele mai grele împrejurări, este dl. I. Gavrilescu,. administratorul staţiunii.
Din 'staţiunea zoologică dela Agigea au ieşit ceie maivaloroase studii asupra faunei Mării Negre în genere şi asupra Peştilor în special; aici s'au pus .la punct o mulţime de probleme ştiinţifice şi s'.a făcut revizia multor grupe de animale insuficient cercetate.
Profesor dr. R. I. Călinescu Cutreerând Dobrogea meridională, 1935
° ° °
Statiunea Zoologica Agigea si apararea coastei
Iata cateva amanunte despre cum a ajuns Universitatea "Cuza Voda" din Iasi, proprietara Statiunii Zoologice din Agigea (astazi Staţiunea biologică marină "Prof. Dr. Ioan Borcea"), sa cedeze 15,69 hectare de teren Ministerului Apararii Nationale, pentru constructia de instalatii pentru apararea coastei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Decretul de Lege semnat de Maresalul Antonescu, "Conducatorul Statului" in ianuarie 1944, hotaraste ramele legale ale unui fapt cu doi ani in urma implinit, cele aproape 16 hectare de teren au trecut de fapt in folosinta Subsecretariatului de Stat al Marinei inca din 1940 - 1941 pentru constructii necesare apararii Constantei, aici fiind amplasata una din bateriile de de coasta ("Elisabeta"). Asta se specifica intr-un raport publicat alaturat decretului de lege. Intr-un alt decret se specifica cele 8 hectare de teren pe care Statiunea zoologica le primeste in compensatie din mosia alaturata "Butarescu", in doua loturi separate dar alaturate, Ministerul Apararii fiind cel care trebuie sa plateasca pretul acestei compensatii.
Monitorul Oficial al României, 26 ianuarie 1944
In vara lui 2020 am vizitat Statiunea biologica marina de la Agigea (care pentru studenti si cercetatori este deschisa tot timpul anului), cu vestitele dune marine, precum si o parte a complexului de constructii pentru apararea coastei, in mare parte subteran, care are inca vestigii care se pot vizita si dupa cum am aflat, intr-un proiect viitor, va fi deschis si publicului larg.