Turcoaicele între ele

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 Februarie 2019
Timp de citire: 2 minute

Când o femeie turcă are societate la cafea, stăpânului casei i-se interzice întrarea în harem până după plecarea oaspeţilor.

Invitatele sosesc târziu după amiazi, cam pe la orele şase. In antreu îşi lapădă vălurile ce le ascund faţa şi apar în nişte veşminte pestriţe şi bogate. Haina de seară a unei turcoaice distinse e lucrată din stofă scumpă, împodobită cu dantele, broderii şî diamante. Foarte adeseori o asfel de haină înseamnă o avere întreagă.

Frumos e salutul femeilor orientale. Turcoaica când intră într'o casă, duce mâna graţios la inimă, apoi la buze şi pe urmă la frunte. Insemnătatea acestui salut e următoarea; „Iţi sunt devotată cu inima, cu gura şi cu gândul". Când invitatele au sosit în număr complect, s'aşează pe divanuri sau jos pe covoare. Dacă. sunt de faţă şi dame din ţările Apusului, atunci în cinstea acestora iau loc pe scaune. Servitoarele servesc ţigarete, cafea şi tot felul de dulceţuri. Conversaţia de cele mai multe ori e despre toalete. După cafea, damele bătrâne se separă de cele tinere; acestea din urmă se distrează privind jocurile dansatoarelor a căror mişcări fantastice însoţite de tamburina şi castagnette storc totdeauna,admiraţie şi aplauze.

Dansatoarele acestea rareori sunt trecute de 14 ani şi sunt de obicei necăsătorite. O femeie căsătorită nu dansează nicicând.

Nici unul dintre oaspeţi nu poate pleca înainte de-a se servi mâncarea naţională a turcilor: halvaua. După ce s'a servit aceasta, în jurul mesei e purtat un vas de argint cu apă de roze pentru ca oaspeţii să-şi spele degetele într'ânsul.

La plecare, fiecare damă mulţumeşte gazdei pentru cina cea gustoasă şi, primeşte dela aceea ciudatul răspuns: „Sunt fericită că totul a trecut", spus în tonul cel mai drăgălaş. Fraza aceasta curioasă nu vrea să 'nsemne însă nici o vătămare. Ea se'nţelege aşa: „Sunt fericită că seara aceasta plăcută n'a fost tulburată de nici un accident".

Foaia Diecezana, 20 August 1922

Foaia Diecezană” este una dintre cele mai vechi publicaţii bisericeşti, titlul fiind inspirat de utilizarea termenului latin pentru „eparhie” în fostele ţinuturi chesaro-crăieşti (austro-ungare) din Transilvania şi Banat.