Un damblagiu la Constanta - 1908

Publicat de Aurel Băjenaru, 4 Decembrie 2019
Timp de citire: 7 minute

— Note şi impresii de vilegiatură. —

Ori că ai trece pe lângă un câine care doarme, ori că ai trece printr'o sală de bal, tot una e: trebuie să umbli cu băgare de seamă ca să nu calci pe coada... rochiilor cucoanei.

La Cazino de la Constanţa, unde se dau baluri de două ori pe săptămână, avem însă, cititori, avantagiul de a intra fără atâta precauţiune şi fără multă ceremonie. Nici rochii decoltate şi cu «trenă», nici fracuri şi smokinguri, nici o solemnitate.

Poţi să intri chiar cu bastonul în mână şi cu ţigarea în gură ca să priveşti perechile ce danţează şi cari nici ele nu se jenează de loc purtând toaletele cele mai pestriţe, bunăoară cucoanele valsează cu pălării de panama în cap şi cu ghete galbene in picioare.

 

N'avem nimic de zis; contrariul ar fi fost nenatural, adică panamalele in picioare şi ghetele în cap, pe câtă vreme aşa era foarte firesc: ce să se mai decolteze damele la bal, când sexul urât le vede zilnic în cel mai complect decolteu posibil sburdând ca nişte naiade în valurile mărei la Mamaia?

 

Şi afară de asta, «â la guerre comme â la guerre», apoi cu atât mai mult cuvânt «â la mer comme â la mer» ; unde­-i jenă nu mai încape plăcere, de aceea foarte bine fac gentilele doamne ca nu dau o îngrijire specială toaletele lor pentru balurile de la Cazino. Fireşte, nu înţeleg prin această aprobare ca să le sfătuesc să lepede orice jenă până într'atâta încât să vie la bal în costumele în care sunt admirate de ochii indiscreţi de pe plaja de la Mamaia ; nici nu înţeleg să încurajez pe unele reprezentante ale sexului slab şi cu slăbiciuni cari împing această «sans gène» recomandabilă în vilegiatură până a transforma sala de bal de la Cazino în o adevărată casă de întâlniri galante.

 

De altminteri, cine se mai duce la balul de la Cazioul unei staţiuni balneare numai pentru plăcerea danţului în sine? Un asemenea bal coprinde de obiceiu trei categorii de asistenţi :

Mai întâiu câţiva studenţi universitari, elevi din şcoala militară sau liceani şi 3—4 minore cu pârul încă pe spate şi cu rochile deocamdată decoltate de jos in sus până la genuchi, aşteptând cu nerăbdare vârsta de a se decolta de sus in jos. Aceştia sunt singuri cari în adevăr se dedau la exerciţii coreografice în mod conştiincios, dând aşa zisului bal mai mult fizionomia unei şcoli de dans. Vr'un sublocotenent tinerel din cea mai proaspătă promoţiune conduce cadrilul, şi să­-l auziţi ce nostim este când îşi umflă guşa silindu­-se ca vocea lui să pară mai solemnă şi mai marţială decât chiar glasul lui Napoleon când comanda armata la Austerlitz ! In materie de comande la danţ, eu unul prefer spiritualele «strigări» la horele voioase ce se incing la sate duminica subt umbrarele cârciumilor; şi mărturisesc, cu riscul de­a fi taxat de «espâce de mitoquain», că ofiţăraşului care cu glas piţigăiat comandă pe franţuzeşte «en place» sau «blancez» îi prefer pe flăcăul chipeş care chiuie de răsună văile, de pildă:

Bate-­mă Doamne cu bâta,

Nu mă bate cu urâta !

Ştiu insă că cucoanele sunt de altă părere, şi că ele preferă pe ofiţer. Ş'aici e vorba de a doua categorie de persoane cari vin la balurile de la Cazino: anume de damele şi bărbaţii cari vin să înceapă sau să continue un flirt, să puie la cale «o combinaţie», să «se ploteze» fără sfială în strângerea în braţe permisă a valsului, chiar subt ochii soţilor legitimi.

Din această a doua categorie, ofiţerii noştri obţin cele mai mari succese, trebue să fim mândri de armata română. E de speriat ce trecere la dame au ofiţerii noştri, cavaleria in primul rând, spre marea ciudă a marinei care se consideră armă mai subţire şi care vede cu disperare cum cavaleria face cuceriri chiar la mare, ce ar trebui să rămâie domeniul exclusiv al flotei.

Se vor găsi probabil unii ţivili cicălitori cari se deplângă vremurile când ofiţerii obţineau «Trecerea Dunărei». Eu unul însă socotesc că nu-­i de dispreţuit nici generaţia actuală de ofiţeri a căror vitejie se exercitează mai ales pentru a avea trecerea...la dame !

In sfârşit, în a treia categorie de azistenţi la balurile de la Cazino intră d'alde cască­gură ca mine, foarte numeroşi, cari stăm afară pe terasă, bem bere caldă, ascultam ca muzica numai valsuri si cadriluri, ne apărăm cum putem de milioanele de gândaci ce fac invazie in fiecare seară in jurul globurilor electrice, şî — vorba nostimului meu Trâscău—petrecem ca la 'nmormântare

 

Dar, vom continua cu povestirea impresiilor noastre in numărul viitor. Deocamdată să lăsăm pe gentilele dănţuitoare să valseze şi să flirteze in pace, reamintindu­-le numai in treacăt câteva versuri din cuminţile «Conseils â une Parisienne» ale lui Musset :

 

Je ne voudrais pas, â la contredanse,

Sans quelque prudence,

Livrer mon bras nu;

Puis, au cotillon laisser ma main blanche

Trainer sur la inanche

Du premier venu.

Chacun, en valsant, vient sur votre epaule

Réciter son role

D'amoureux transi;

Ma beauté du moins, sinon ma pensée,

Serait offensée

D'etre aimée ainsi.

Voyez vous, ma chere, au siecle oii nous sommes,

La plupart des hommes

Sont très inconstants,

Sur deux amoureux pleins d'un zèle extreme,

La moitie vous aime

Pour passer le temps.

Quand on est coquette, il faut ètre sage...

 

Jorj D'Amblagy .

Conte de Tekir Ghiol

Furnica, Joi 14 August 1908

 

* * *

Titlul articolului cu termenul "damblagiu" face referire la o persoana  paralitica/reumatica venita la tratament/bai.

In imagine  ofiteri, domni si doamne in vechiul "Casin" (1893 - 1910)  al Constantei, aici probabil in jurul anului 1905.