Urme de totemism în Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 August 2019
Timp de citire: 7 minute

Un obiceiu ciudat dela noi

In cele ce urmează, îmi iau permisiunea să subliniez un caz ciudat; un obiceiu ce se întâmplă a doua zi de sf. Ion, în satul Cazâlgichi, din Durostor.(sat probabil de bulgari n.r.). A doua zi de sf. Ion, toate femeile din sat se adună la o babă mai cu trecere, mai bătrână, şi prin consimţământ liber, intră sub comanda ei.

Lucrul sta aşa, că în această zi, femeile se duc la locuinţa babei «şef» cu deale mâncărei, unde se ospătează bine şi apoi, pleacă prin sat în chiote şi hărmălae mare. Baba şef merge înainte şi are în mână o cârje. Convoiul întreg este urmat de muzicanţi; în cazul nostru de cimpoeri şi se îndreaptă înspre mijlocul satului, unde fac horă mare. Se întâmplă in tot acest răstimp, un lucru cu totul interesant: în după amiaza acestei zile, cu greu vei vedea bărbaţi circulând pe uliţe. Cine e prins, e judecat de către baba «şef» şi condamnat la x kgr. ţuică sau vin. Dacă cineva nu se supune sentinţei pronunţate, în complectul femeilor din sat, i se ia căciula.

Se întâmplă însă şi altfel: se întâmplă că unul din bărbaţi supără cu ceva pe o femeie; nu în momentul de faţă când are loc obiceiul, ci in timpul anului. Sau că o femeie are pică pe cineva, se'nţelege, dintre bărbaţi; şi că in după masa acestei zile a fost observat că umblă pe drum. In cazul de faţă respectivul, a căzut în capcană, fiindcă, femeile tăbărăsc pe el. In felul acesta, ziua babelor, cum se numeşte acest obiceiu, devine zi de răsbunare, dacă vinovatul e prins. Iar adunarea femeilor devine tribunal de femei.

Obiceiul nu se extinde mai departe de Dobrogea. După cum cunosc eu, el se practică şi în Gagarlâc (Gargalâc ?, Corbu n.r.) , Constanţa, unde baba este «moaşe» în sat, şi unde ziua numită a babelor, este deasemenea socotită o zi de teroare pentru bărbaţi.

Ce spune etnografia europeană şi în genere, la aceasta ? Sunt într'adevăr, pe scara asociaţiilor, a aşa numitelor tovărăşii bazate pe vârstă: copii-fetiţe; dar mai ales feciori şi fete mari, sunt cazuri destul de cunoscute, deşi la noi nestudiate; când, asemenea adunări se formează după toate regulele unei organizaţiuni sociale închise: nu intră nimeni în tovărăşie de ex., decât dacă a satisfăcut unele obligaţiuni impuse tuturor mai dinainte. Trebue să ai o anumită vârstă, să plăteşti o anumită sumă, în bani sau în natură. Nu intră apoi, în asemenea organizaţiuui bazate pe vârstă( «Alterskalssen u. Männerbunde» în termen german) decât aceia cari se supun unor reguli de conduită morală stabilită; abaterea este sancţionată şi aici, drastic, după annmite metode.

In cazul nostru avem întrunite la un loc numai nevestele mai în etate, femeile mai în vârstă, iar baba comandă şi sancţionează pe bărbaţi. Amintesc, că, anumite tovărăşii de fete dela noi, îşi aleg deasemenea pe una mai în vârstă şi mai cuminte, fără însă, ca să aibă niciodată o atitudine duşmănoasă faţă de feciori, ba din contră! Adunarea femeilor, după cât se pare, nu stă atât în celebrarea unui rit oarecare, cât, în faptul că femeile sunt constituite într'o grupare exclusivistă când e vorba de bărbaţi, şi pentru un scurt timp.

Nu am putea spune mai mult, decât, că etnografia a stabilit un «cerc cultural» zis totemic, ce ar corespunde cronologic şi din p. d. v. al culturii europene, paleoliticului superior. Ar fi vorba deci, de aproximativ9000—10.000 ani înainte de Cr. 

Cultura totemică, după cât se ştie,are un sistem religios; un totem: plantă, animal, de care nu e permis să te atingi şi care este venerat. In acest cerc cultural, se impune anumite restricţiuni când e vorba de femei şi bărbaţi. Tribul, clanul, este patriarhal, exogamic. Riturile bărbaţilor sunt ascunse femeilor, zice G. Montandon, în «L'Ologenese Culturelle »

1). E vorba de un stadiu de organizaţie socială, unde familia este singura formă precizată, care prin înmulţire firească, dă loc la hoardă, trib, cu două .deosebiri naturale: aceea a clasei bazată pe vârstă şi aceea a genului, bazată pe deosebirea de sex. In aceste societăţi de ex. bărbaţii sunt legaţi mai puternic de cei de o vârstă cu ei şi cu cei de acelaş sex — mai puternic legaţi chiar decât de femeile lor — chiar după căsătorie,observă Weule

2); când ei formează societăţi de bărbaţi şi trâesc între ei ca într'o adevărată familie. In aceste 'grupări, organizate astfel, cu caracter exclusivist, se poate mai cu uşurinţă impune asprimea grupăriişi a practicelor legate de cult. Faţă de aceste societăţi de bărbaţi, femeia s'a izolat; ambele sexe rămân legate strâns de propria lor grupare...

Nu este exclus, ca adunarea amintită de noi, a femeilor în cazul nostru, să prezinte ceeace odată a putut să fie baza organizaţiunii sociale; adică baza organizaţiunii sociale de felul acela, că bărbaţii erau pe cât se poate, îndepărtaţi de către femei şi excluşi de-a lua parte la săvârşirea cultului ce îndeplineau ele în onoarea simbolului lor totemic. Aşa precum în zilele noastre, în unele părţi din Sud-Estul Australiei, aflăm aşa numitul «Geschlechtstoteimismus»: femeile organizate la un loc şi bărbaţii la fel. Fiecare organizaţie, femeile cât şi bărbaţii, au câte un totem ce simbolizează şirul strămoşilor. Totemul nefiind altceva decât, supravieţuirea strămoşilor. 

Aşa stând lucrurile,spun învăţaţii, (W. Schmidt- W. Koppers: «Volker und Kulturen» cele două grupări cu totemuri deosebite obişnuiesc să se vrăşmăşească  între ele. Adeseori, spun autorii de mai sus, că bărbaţii caută să-şi bată joc de totemul femeilor şi chiar să'l nimicească; având loc odată cu aceasta între bărbaţi şi femei, un fel de zeflemisire grotească.La unele triburi din partea locului, (Kurnai) pregătirile de nuntă, încep chiar cu lupte de ambele părţi; cu hărţueli între bărbaţi şi femei. Sfârşesc deci prin a crede în această apropiere, oricât de hazardată s'ar părea explicaţiunea faptului; altă exemplificare nu găsesc pentru justificarea obiceiului descris mai sus.

Multă lume — se'nţelege, chiar dintre învăţaţi — se miră că Europa mai păstrează astfel de urme, ale unor timpuri demult îngropate în noianul vremii. Aceste resturi, precum şi identităţile de fond ce se constată la depărtări mari, etnografia le explică pe baza difuziunii culturii, pe baza cercurilor de cultură. In cazul nostru, având de-a face cu o adevărată Europă etnologică, cum spune Montandon; Europă ce ar corespunde cronologic după arheologi, paleoliticului superior, când cercul cultural totemic cuprindea şi părţile noastre ; de unde ici colea slabe rămăşiţe de totemism bazate pe deosebirea de sex, ce se mai găsesc refugiate în stratele de adâncime — la unele popoare din Sud- Estul Europei, cum spre ex. este cazul de faţă.

ION CHELCEA

Societatea de Maine, mai 1935

In imagine taranci din Cernavoda la fantana, 1918.