Ceamcu și crucea în frunte

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Februarie 2023
Timp de citire: 10 minute

Obiceiuri armânești

Pornit cândva pe cont propriu în "călătoria" de cunoaștere a Dobrogei, am aflat o grămadă de lucruri noi despre acest tărâm și oamenii săi, ceea ce mi-aș fi dorit să aflu mai demult de la strămoși sfătoși sau învățători carismatici, am descoperit tărziu și cu greu selectând din mulțimea prăfuită a publicațiilor din decenii sau secole trecute, comori ale unor arhive care, în sfârșit s-au deschis în parte și lumii digitale. Și pe toate acestea am încercat, relativ puțin selectiv, să le împart și cu voi cei interesați, aici pe aceste pagini.

Cu atât mai mult m-a umplut de uimire autosuficienta unor cititori care, nici măcar nu și-au pus întrebarea, sau nu au avut curiozitatea să caute și în alte surse pe internet, daca cele publicate de mine aici sunt adevărate sau nu, sau să le accepte ca pe o informație nouă, nu, spunandu-mi ce stiu ei și asta că etalon absolut în orice eventual schimb de păreri.

Și acum revenind la aromâni, după cum o mai pomeneam aici, o citioare, referitor la întrebarea mea apropo de antarţi și de adevărată cauza a migrării aromânilor spre Romania, îmi raspunde:

"Din cîte mi-a spus bunica mea andartili erau turci. Eu m-am născut în România deci ea e cea care a trăit acolo și așa mi-a spus."

Pentru mine, o lipsa surprinzătoare de cunoștinte minime despre trecutul și istoria neamului propriu. De aceea încerc aici, lamurindu-mi mie astfel de aspecte ale istoriei neamurilor conlocuitoare sau ale istoriei comune, să le fac poate și altora familiare, fară a avea nici o pretenție de "cercetare istorică" ... ce pompos sună.

Am crescut în Dobrogea alaturi de turci, tătari, nemți și machedoni fară să fi făcut sau să fi auzit vreodată în familie o diferențiere xenofoba și consider că și istoria aromânilor, alături de celelalte, este una care ține în mod special și de noi dobrogenii.

Revenind la antarți (bande de teroriști naționaliști greci), una dintre cauzele emigarii multor aromâni, atacurile acestora au pornit în anul 1905, anul în care sultanul Abdul Hamid al 2-lea emite o iradea (un act) în favoarea aromânilor din Balcani. Acest act a fost respins vechement de Grecia, iar intervenția în obținerea lui dar și imixtitudinea României în proces au fost aspru criticate, Grecia vazandu-și periclitate interesele în urmărirea "Megali Idea" (realizarea Greciei Mari), scăpând de sub control o comunitate etnica, până atunci supusă Patriarhului grec de la Constantinopol.

Despre atrocitățile comise apoi împotriva comunității aromâne de bandele de naționaliști greci sprijinite de guvernul de la Atena , am publicat aici diferite articole apărute în ziarele vremurilor, acestea fiind și motivul care i-a împins pe aromâni să ia calea pribegiei.

Se pare însă că, mulți aromâni vor uitata aceasta parte a istoriei comune din fosta Macedonie, multe din sentimentele negative fiind permutate împotriva otomanilor, stăpânitorii de drept, dar nu întotdeauna de facto ai provinciei.

Am scris în urmă cu ceva timp într-o alta postare: "Țin minte că până în anii 1980 mai întalneam pe strada bătrâne îmbrăcate în negru și cu o mică cruce în frunte. Uneori mă întrebam de ce un asemenea tatuaj, dar am pus-o pe seama vreunui obicei religios, fară să-mi dau seama că acele vârstnice erau toate aromânce. "

În ultimul timp m-am lovit repetat de fenomen, tatuajele minorităților din Balcani și urmărind ideea până la capăt, am descoperit câteva aspecte interesante. Tatuajele cu însemne religioase, o cruce pe frunte intre sprâncene sau pe mâini,împreună cu alte inscripții precum, numele fratelui sau anul nașterii, se făceau fetelor aflate la pubertate 11-12 ani , dar chiar și direct după naștere, că ritual pseudoreligios, ajuta împotrivă deochiului și altor boli dar în special pentru a nu fi rapite de turci pentru haremurile musulmane, turcii considerand mutilate astfel de femei tatuate.

Interesant este că acest obicei se pare că se întâlnește numai la aromânii creștini și nu la majoritarii (tot creștini) greci sau bulgari , dar și la minoritățile croaților catolici din Bosnia.

Interesant este și când au apărut astfel de tatuaje în sânul celor două comunități. La croați astfel de tatuaje care fereau de răpire au apărut deja în secolul XV în urma cuceririi teritoriului de către otomani.

La aromâni obiceiul se pare că nici nu a fost răspândit în toate comunitățile, ci numai printre fărșeroți din Epir și Macedonia și se pare că tatuajele au apărut numai odată cu stăpânirea lui Ali Pașa din Ianina.

Despre Ali Pașa (1741 - 1822) , Ali Pãșelu pe armaneste, se știe că a fost un pasa otoman de origine albaneza care stăpânea părți mari ale Albaniei și Greciei otomane, fost conducător de tălhari care operau în tot Epirul și Tessalia. A intrat în grațiile sultanului vanzandu-și camarazii de tălharii și astfel a ajuns pașă, plătind tribut sultanului, dar el devenind stăpânul absolut al teritoriului. A stăpânit ani buni (1807 - 1820) până când s-a înfrățit cu grecii în mișcarea lor de independența și fiind disgrațiat de sultanul Mehmed al ÎI-lea, a fost ucis. Un călău sinstru despre care am mai publicat ceva și aici:

https://techirghiol.com/pasa-de-la-ianina

Și pentru că tot suntem la Ianina, vă redau aici o legendă din acea regiune, publicată de Steliana Duliu-Bajdechi. Spune multe despre cutumele sociale ale locului și timpului.

Povestea unui dans – Ceamcu - (... se înclină în fața turcului, dar în sens invers...)

Trăiau odinioară, pe vremea stăpânitorilor turci, pe piscurile înalte ale Munţilor Pind, mai mulţi păstori, care vorbeau o limbă diferită de limbile greacă sau turcă pe care le auzeau în satele de la câmpie.

Conducătorii lor se numeau celnici şi aveau nenumărate turme de oi. Oamenii aceştia trăiau acolo de pe vremea Imperiului Roman…Fiecare, pe câte un versant de munte. Vara, urcau aproape de cele mai înalte vârfuri, iarna coborau către şes, acolo unde îi aşteptau bătrânii, femeile şi copiii. Tinerii stăteau pe lângă ei, gata să înveţe din poveţele lor, din experienţa lor. Erau viteji şi iubeau libertatea.

Într-o zi de vară, un tânăr păstor, pe nume Steryiu, porni să coboare muntele. Avea de trecut peste o punte şi pe un drum foarte pietros şi se grăbea. Urma să se întâlnească cu alt armân, să strângă turmele şi să le dirijeze spre un alt versant. Deodată, exact în locul în care începea cărarea îngustă, îi apăru în faţă un turc. Purta veşminte alese, semn că nu era vreun sărăntoc şi avea la brâu un iatagan mare. Părea uşor dezorientat, se rătacise probabil de ceata lui de arnăuţi, dar atitudinea îi rămăsese sfidătoare.

— Vlahule, închină-te în faţa mea, eu îţi sunt stăpânul!

Steryiu era greu de supus; mândru şi neînfricat sfida pe oricine şi orice încercare de a-l umili. Aşa că se înclină, dar în sens invers, adică, lăsându-se pe spate!

— Vlahule, cum îndrăzneşti, nu vezi că eşti un biet păstor, cu haine şi încălţări prăfuite?!

Iar Steryiu începu să-şi aranjeze hainele şi simulă că-şi potriveşte ciucurii de la ţâruhii.

— Vlahule, eşti prea sfidător, pleacă din faţa mea!

Steryiu, începu să facă nişte paşi, simulând o alergare, cu picioarele aruncate ciudat, înspre înainte, rămânând totuşi pe loc… Furios de-a dreptul, turcul îi spuse trăgând iataganul:

—Eşti un caraghios, nu vezi că eşti singur, că un cuc, îţi voi tăia capul într-o clipită! (Acum, să fim sinceri, crime de acest fel, oricum şi oricând, nu puteau fi făcute fără că să nu se declanşeze o răzmeriţă, iar turcul ştia prea bine acest lucru, numai de o revoltă a vlahilor nu avea nevoie Paşa din Ianina)

Iar armânul nostru deschise gura pentru prima dată şi îi spuse turcului, pe limba lui:

— Da, aşa e, sunt singur, că un cuc! Şi începu să strige uşor: “Cu-cu, cu-cu!”.

Atunci se ivi dintre brazi un alt armân, Cola, care se apropie de cei doi şi îl prise de mână pe tânărul Steryiu. Cei doi cuci din Munţîi Pind făcură front comun în faţa arogantului stăpânitor. De undeva, de departe, clopotele oilor intonau o melodie: ding daga dang, ding daga dong…Acelaşi ritm pe care îl are dansul numit “Ciamcu” de azi.

Ceamcu

Haidi s'inshits tora tuts' tu ubor
S'giucăm ceamcul pi'un cicior,
Haidi s'inshits tora tuts' tu ubor
S'giucăm ceamcul pi'un cicior.

Haidi fciori s'giucăm
Shi'amia s'u anâltsăm
Câ'i numtâ armâneascâ,
Nâ fâtsem…

Ia mutrits grambolu că un soari
Cu'nveasta ciudii mari !
Ia mutrits' grambolu că un soari
Cu'nveasta uidii shi'ari !

Haidi fciori s'giucăm
Shi'amia s'u anâltsăm
Câ'i numtâ armâneascâ,
Nâ fâtsem…

Aidi vini oara s'gioacâ'n cor
Fciorii ceamcul pi'un cicior,
Aidi vini oara s'gioacâ'n cor
Fciorii ceamcul pi'un cicior !

Haidi fciori s'giucăm
Shi'amia s'u anâltsăm
Câ'i numtâ armâneascâ,
Nâ fâtsem…

° ° °

Una dintre cele mai melodioase interpretări împreună cu o virtuozitate și expresivitate deosebita a dansului "Ceamcu" veți găsi aici:

https://youtu.be/GhBnfRp_duQ

° ° °

In imaginea articolului dansatori aromâni din Techirghiol.