Cover Image

Destăinuirile doamnei Lupescu

Publicat de Aurel Băjenaru, 27 Mai 2021
Timp de citire: 48 minute

Desvăluirea aventurei care a costat pe Prinţul Carol tronul.

(iata adevarata poveste si drama a fostului print Carol, undeva pe parcursul istoriei neglijat de mama sa Printesa si apoi Regina Maria, preocupata mai mult de aventurile ei, un barbat caruia i-a lipsit dragostea, in primul dragostea materna n.m.)

In luna Septemvrie anul curent, trustul de gazete "Hearst", din America care cuprinde 47 de cotidiane, a cumpărat de la d-na Elena Lupescu, o serie de articole, care au fost publicate şi răspândite, nu numai în presa americană, dar şi în Europa.

Fără a ne apropia părerile autoarei, şi fără nici un comentar din partea noastră, revista "Realitatea Ilustrată“ socoate interesant a prezintă cititorilor, în traducere fidelă, din gazetele americane, memoriile d-nei Elena Lupescu, însoţite de fotografiile care au fost publicate, în New -York American şi Los Angelos Examiner.

° ° °

DOCUMENT CARE VA RĂMÂNEA IN ISTORIE

Influenta femeilor asupra destinelor popoarelor s’a exemplificat astăzi, în situaţia din România. Documentele istorice ale monarhiilor din Franţa şi Anglia, precum şi a altor naţiuni europene, sunt mărturii îndestulătoare a influenţei femeilor, fascinatoare, în soarta regilor şi împăraţilor.

Astăzi, o tânăra femeie divorţată, are la picioarele sale pe Prinţul de Coroană, Carol al României, care a renunţat la drepturile sale la tron, pentru amorurile sale. Copilul său minor este astăzi Rege, sub o regenţă în care bunica sa, Regina Maria a României, este factor precumpănitor. Prinţul Carol şi-a părăsit soţia, care a fost Prinţesa Elena a Greciei, sacrificând purpura regală, pentru legătura cu Madam Lupescu. Dânsul o cunoştea de când avea 15 ani, iar dânsa 9. Timp de 12 ani căile lor s’au despărţit, in care timp ea s’a căsătorit şi s’a divorţat de un ofiţer român, iar el a încheiat o căsătorie morganatică (casatorie dintre un barbat apartinand unei familii domnitoare si o femeie din alta categorie sociala n.m.), cu Zizi Lambrino, pe care apoi a părăsit-o, acum doi ani, când d-na Lupescu a apărut iar, pe orizontul său.

Situaţia din România prilejuieşte multe griji cancelariilor europene, existând temerea câ înamorata Prinţului Carol, il poate împinge pe acesta, în orice moment, să răstoarne Regenţa, prin revoluţie, şi să se aşeze pe sine, pe Tron. Prinţul se bucură de multe simpatii, în armata naţională. Aşa încât istorisirea d-nei Lupescu, despre legăturile ei de dragoste cu Prinţul, nu sunt numai interesante, ci totodată un document omenesc în sine, şi o contribuţie la o situaţie istorică, care poate avea grave urmări internaţionale.

° ° °

Tratez pe Carol ca pe un copil!

de Elena Lupescu

In cele mai multe cazuri, când dragostea este adevărată, dar împrejurările sunt vitrege, suferinţa cea mai mare o îndură femeea. Eu, Elena Lupescu, sunt socotită, în lume, drept o curtezană, ca multe altele, fără scrupule, o sirenă egoistă, pentru ale cărei mângâieri, un Prinţ, de neam regesc, a renunţat la tronul său.

In interesul acestui om, cât şi pentru justificarea mea, m’am hotărît să scriu adevărul, în această chestiune. Faptele cunoscute sunt că: acest Carol, născut Prinţ de Coroană al României — tară, care după războiu s’a întregit, a fost întărită, şi civilizată de unchiul său, Carol I, şi apoi de tatăl său, Ferdinand I, care a murit de curând - trăieşte în exil împreună cu mine, într’o vilă dela Neuilly, într’unul din faubourgurile Parisului.

ÎNVINUIRI de complot

SUNT arătată drept "aceea evreică cu părul roşu, Magda Lupescu“, iar căminul nostru e numit „Vila misterioasă a unei iubiri neîngăduite“, în care „se complotează împotriva României.“

Voiu încerca să restabilesc adevărul.

Carol a semnat abdicarea la tron, în Ianuarie 1926.

Aceasta n’a fost, după cum presupune lumea, o dezertare laşă, făcută cu sânge rece, dela îndatoririle sale, ca Prinţ de coroană şi moştenitor al tronului, unei ţări, care-şi pusese întrînsul toate nădejdile, de viitor. Pasul său l-a făcut, în împrejurări insuportabile, create de falsificările şi intrigile duşmanilor săi. Intrigile acestea s’au urzit ani dearândul. încă din timpul căsătoriei morganatice a lui Carol, cu Zizi Lambrino — o incursiune romantică de tinereţe, care s’a sfârşit cu o căsătorie, deoarece Carol era prea cinstit şi prea cavaler ca să facă altfel — el a fost hărţuit, ameninţat, silit, terorizat şi pus într’o situaţie insuportabilă, pentru un om de o voinţă tare, imulsivă ca a sa şi de un caracter rigid.

BRUSC ŞI FĂRÂ TACT

A CESTEA sunt însuşirile lui Carol. Este brusc şi adesea lipsit de tact. Ii lipsesc răspunsurile prompte şi e sfios, în manifestările sale. Decât să argumenteze sau să se pnă într’o situaţie penibilă, preferă să recurgă la acţiune.

II cunosc, de aceea vorbesc, căci prietenia dintre Prinţul Carol şi mine durează de multă vreme, şi-l cunosc mai bine, decât însuş mama sa, Regina Maria. Nimeni nu mă poate înşela, în ceeace priveşte pe Carol.

Ne-am întâlnit încă de copii, în România. Asta a fost cu multă vreme înaintp, căci acum eu sunt de 28 de ani, iar Garol de 34. Sunt născută la Bucureşti, tatăl meu fiind român şi mama mea rusoaică. Tatăl meu era chimist. Nu suntem evrei, deşi s’a spus că suntem. Am prieteni foarte iubiţi printre evrei şi dacă aş fi evreică, aş fi mândră de aceasta.

M’am întâlnia pentru prima oară, cu Prinţul Garol, în casa administratorului dele una din moşiile Regelui. Intr’o zi, tatăl meu m’a luat şi pe mine la un ceai, cu Regina Elisabeta, soţia Regelui Carol I care era cunoscută sub numele de „Carmen Sylva“, „Regina poetă.“

Regina Elisabeta adora copiii. Unica ei fetită a murit in vârstă de 4 ani şi inima Reginei era plină de duioşie, pentru copii. Era foarte iubitoare faţă de mine şi a trimis să-mi aducă ciocolată. Si când s’au adus bomboanele, Prinţul .Carol, care stătea în apropiere, a luat cutia, ca să mi-o prezinte el. Dânsul era de 15 ani, iar eu de 9.

„De multă vreme am vrut să te cunosc“, a spus dânsul. Ai un păr atât de frumos"!

Această intervenţie bruscă şi acest compliment copilăresc era caracteristic Prinţului meu. Inima sa este atât de bună, dar nu ştie totdeauna să se exprime. Cu toate acestea complimentul mi-a plăcut mult, căci părul era una dintre vanitătile mele. M’a costat multä durere de cap

Mi-a părut bine când s’a născocit moda părului scurt. Acum port părul bubikopf, nu scurt băieţeşte; la ceafă puţin mai lung.

Am surâs tânărului Prinţ şi dânsul m’a îmbiat să deschid cutia. „Mănâncă"! a spus dânsul, cu felul său rece şi brusc, întinzându-mi' cutia de ciocolată, cu un gest energic. Am luat o bomboană, dar nu apucasem s’o mănânc, când Carol mi-a oferit alta. Am ezitat. Atunci dânsul a apucat o bonbonná, cu două degete, şi mi-a pus-o în gură.

„Nu mai vreau alta“. am spus eu.

„Ba da, mănâncă", a insistat dânsul.

Era încăpăţânat, şi a stăruit, spunând: „Vreau s’o mănânci şi pe asta “ Nu înţelegeam pe atunci ce înseamnă această insistentă, şi m’am supărat. Mândră, m’am uitat încruntat la dânsul, ,şi am împins cutia de bomboane, şi nimic nu m’ar fi putut, hotărî să mai iau una.

De câte ori n’am râs îmnreună de acest episod al bomboanelor de atunci.Il cunosc acum atât de bine! Dar atunci nu puteam să înţeleg dedesubtul acestei maniere brusce a sa; care nu era altceva decât dorinţa de a prelungi şederea, oferindumi bomboanele una câte una. Prefera această metodă, deoarece nu era obligat la conversaţie.

GREŞIT JUDECAT

Bietul băiat! Cum l-am judecat de greşit! Şi câţi nu-l judecă şi astăzi greşit!

Eu insă. mai mult, nu l pot judeca astfel. Din întâlnirile ulterioare cu Carol, am învătat foarte multe, deşi uneori treceau luni şi ani, când abia ne mai vedeam unul pe altul. Cu toate acestea între noi exista prietenia, şi simţiam că eu îl înţeleg, pe acest om. Vedeam sub maniera brutală o inimă adevărată şi un caracter ferm.

La vârsta de 16 ani, m’am căsătorit cu un ofiţer român. Un timp scurt, am trăit fericiţi împreună, dar mai apoi ne-am dat seama că caracterele noastre se deosebesc prea mult şi gusturile diferă atât, încât o viaţă armonioasă era cu neputintă. A venit însă războiul şi preocupările personale au trebuit să fie lăsate la o parte. Imediat tatăl meu s’a pus, dânsul şi activitatea sa, la dispoziţia guvernului. A mers pe front, unde l-a însoţit şi mama. Am fost şi eu împreună cu soţul meu. Toţi patru ne-am pus în slujba Patriei. Eu şi mama mea dădeam ajutor soldaţilor şi copiilor mici şi părăsiţi, în urma groaznicelor evenimente, care au urmat. Şi erau atât de mulţi cei fără ajutor! copii şi soldaţi muriau ca muştele.

REÎNOIREA VECHEI PRIETENII

P RINŢUL s’a căsătorit cu Zizi Lambrino în ţinupul războiului. Bineînţeles ca această căsătorie m’a interesat şi pe mine mult, deşi pe atunci, gândul unei legături, între Carol şi mine, nu se născuse încă şi poate dea ceea, am considerat căsătoria sa cu sentimente altruiste, dori ndu-i fericire. Când s’a terminat războiul am rămas împreună cu părinţii mei, socotind că eu şi bărbatul meu nu ne potrivim împreună, deşi eram foarte buni prieteni şi suntem încă. De comun acord, am hotărît să divorţăm, lucru care se face foarte uşor, în România. Am intentat procesul de divorţ şi legea ne-a separat. Am rămas mai departe cu părinţii, făcând bineînţeles, din când în când, călătorii prin străinătate. In decursul uneia dintre aceste călătorii, la Paris, s’a întâmplat că Prinţul Carol a venit ,să-mi facă o vizită. Era pe la începutul lunii Decemvrie 1925.Carol se înapoia dela funerariile reginei văduve Alexandra, din Londra, unde fusese trimis, ca să reprezinte familia regală.

Ne-am întâlnit la o recepţie, în casa unui ataşat al Legaţiunii române, din Paris.

„Aş dori“ — a început vorba Printul — ,,Sâ reînoim vechea noastră prietenie, din zilele când eram în Romănia.“ Am observat că e foarte obosit şi deprimat, şi n’am putut să-i rezist. Răspunsul meu a fost din adâncul sufletului, fără alt gând decât acela de a mi-l face prieten, l-am răspuns: ,,Te aştept, mâine, in apartamentul meu.“ Astfel au început a înmuguri în mine sentimente noui pentru băiatul sfios de odinioară, care voia, cu deasila, să mă hraniască cu bonboane.

In ziua următoare Prinţulmi-a făcut o vizită, acasă la mine, şi a fost cât se poate de corect cu mine, deşi afectuos.

LEGATURI SUFLETEŞTI

M’AM străduit să-l liniştesc pe Carol, să-l fac să se simtă bine, în tovărăşia mea, amint i ndu-i de timpurile când dânsul era băiat de 15 ani iar eu eram în vârstă de 9 ani. Acum puteam să-l înţeleg mai bine.

Femeile, in genere nu pot să găsiască pe Carol prea atrăgător. EI nu are dibacia pe care o au alţii, de a linguşi, şi este prea sincer si brusc spre a fi un om de salon. Desgustat de faptul că prietenii săi îl judecă greşit, adesea e în stare, pe neaşteptate, să-şi schimbe toată activitatea, să lase un lucru baltă, spre a se apuca de automobilism, de aviaţie sau de călătorii îndepartate Poporul isi spune atunci; "Iar s'a salbaticit:nu poti pune nici un temeiu pe dansul!"

Lucrul nu e adevrata. Carol nu este un fanatic si te poti bizui totdeauna pe dansul. Totdeauna e atent si isi iubeste prietenii. E generios, binevoitor, loial si patriot.

Dragostea sa pentru mine e blanda si lipsita de egoism. Daca ar putea sa divorteze de sotia sa, Printesa Elena a Greciei, Carol m'ar lua in casatorie, öa cea mai mica indicatie a mea, ca aceasta este datoria lui.

Cand, pentu prima data, s'au inodat intre noi legaturi de dragoste, primul sau gand a fost pentru mine si la pretul pe care voiu avea sa-l platesc. In mod sincer insa, declar ca nu doresc o casatorie morganatica. Si eu imi iubesc tara. Il iubesc si pe Carol. dar nu recunosc obligatiile sale fata de poporul sau.

Casatoria lui Carol cu Zizi Lambrino a fost o greseala a tineretii. Sa fiu eu oare a doua femeie, care sa-l duca la o greseala identica? Nici nu ma pot gandi la asa ceva. Nici un moment nu mi.a trecut prin gand ideia unei casatorii intre noi. D-na Lambrino, pana mai deunezi , a trait in apropiere de noi, la Paris. N'am discutat cu Carol niciodata aceasta dragoste de tinerete si nici despre casatoria lor, desi pentru dansul aceasta intamplare a fost un izvor nesecat de necaz si nedumeriri. Nu am nici un drept sa ma amestec in aceasta chestiune si in nici un caz nu se cuvine sa o discut in public.

Descriere imagine

[...]

Mai deunezi am fost siliti sa concediem pe camerier si pe sotia lui, descoperind ca amandoi faceau spionagiu pentru d-na Lambrino, careia ii raportau zilnic, tot ce faceam. In urma am aflat ca s'au depus staruinte mari pe langa acesti servitori, spre a-i ademeni sa ne otraveasca mancarea. EI insa au refuzat sa comita crima. N'avem dovezi concrete despre acest complot, dar sunt multe altele, care au fost dezvaluite pe deplin si de care omul ramane inmarmurit.

Inca din timpul cand la Paris Carol si cu mine nu eram decat prieteni, au inceput sa circule svonurile cele mai fantasatice. S#au facut rapoarte si s'au trimis in Romania in care se arata ca eu si Carol traiam o viata degradatoare. Dela Bucuresti sosiau mustrari atat de aspre, de o nedreptate atat de evidenta, incat Carol s'a infuriat si s'a gandit ca poate ar fi mai bine sa renunte la drepturile pe care le avea, prin nasterea sa.

Asprimea mustrarilor care sosiau din Romania era tot mai mare si asta sporia furia lui Carol care pe neasteptate a parasit Parisul plecand la Milano. Poate ca din partea mea a fost prea multa graba, ca sa-l urmez imediat, dar nu am putut sa fac altfel, decat sa-l urmez. Stiam ca el isi doreste un insotitor sincer si simplu, ceea ce i-a lipsit toata viata lui. Eu de asemenea eram o femeie, care nu avusesem parte de prea multa fericire in viata so a carei inima se revarsa catre acest baiat izolat si neinteles.

Eram si eu o supusa a tarii sale. Cunosteam copilaria sa; respectul pe care-l avea fata de parinti si de bunicii sai; cunosteam pe mandra lui mama Regina Maria. Si tocmai aci vreau sa spun cat imi este inima de sincera, fata de dansa. In acest moment dansa sufera mai mult decat oricare, de pe urma acestei tragedii dureroase.

Regina Maria este o femei de inima, adesea rau inteleasa datorita spiritului ei vioiu, neinfricat si nerabdator, cand e pus sub control. De multe ori face greseli, dupa cum fac toti acei care se emotioneaza. Dansa are insa iubire si bunatate in sufletul ei. Regina maria nu este nici vicleana si nici nu se preteaza la intrigi.

Ea de asemenea iubeste pe Carol. Fiind insa Regina, n'are dreptul sa fie mama. Controlul apropiat al copiilor sai si supravegherea educatiei lor - mai laes inceeea ce priveste primii copii - n'au fost lasate pe dea'ntregul in mainile sale. Influente putrenice au lucrat impotriva acestei dorinti a ei.

Am fost si eu de doua ori mama, si cu toate ca ambele fetite au murit, una la nastere si una dupa un an, am in sufletul meu instinctul de mama si incerc sentimentele tuturor celorlalte mame. As dori sa pot ingenuchea la picioarele Mariei sa-i povestesc toata suferinta, toata tragedia lui Carol, in aceste momente de criza, din haosul carora, pentru un moment nu vede nici o scapare.

Isi iubeste mama

Carol isi iubeste frumasa mama. Intrigantii au reusit insa sa-i invenineze mintea, impotriva copilului ei. Ea este atat de cinstita si de dreapta, incat nici nu-i vine in minte ca povestile ce i-se raporteaza, spre disgratia lui Carol. sunt false. Acei care o inseala sunt in anturajul sau. Desigur ca Regina trebuie sa fie infuriata impotriva mea. Dansa nu poate vedea ambele laturi ale situatiei. Pentru dansa sunt o "Sirena fara scrupule", care i-am atras copilu in pacat, sunt "femeia patimasa", care am ispitit pe un barbat, mai presus de puterea lui de rezistenta, cautand prin toate mijloacele sa-i distrug caracterul.

O, daca ar sti dansa cat mi-e de scump, in sufletul meu, binele si fericirea lui Carol. Am toata nadejdea ca odata ea va intelege. Poate ca exista in mine ceva matern, in ceea ce priveste iubirea mea fata de dansul. In tot cazul, urmandu-l la MIlano, n-am facut-o cu alta intentie, decat aceea de a-l ingriji cu toata dragostea mea. Am tras la un hotel si Carol a venit si dansul la acelas hotel, aratandu-se vesel si multumit ca am venit.

Am ramas ascunsa, insa printul mai esia cateodata. Oriunde se ducea se gasiau emisari romani cari faceau fel de fel de planuri, spre a-l supara si a-l jigni. Ne faceau viata nenorocita. Spionagiul devenise atat de plicticos, incat am curmat sederea la Milano si am plecat la Venetia. Dragostea noastra crestea tot mai dulce. Nenorocirea ne legase la olalta si ne-am cufunddat intr-un fel de fericire furtunoasa...

E mandru de copilul rege

Printul Carol isi iubeste copilul, pe Mihai, care ocupa patetica situatie de Rege la varsta de 5 ani. Carol este mandru de el. A avut insa nefericirea de a nu petrece prea mult impreuna cu copilul sau datorita nepotrivirilor care au existat intre Carol si sotia sa Elena. Intre dansii a fost respect reciproc, dar casatoria lor nu era decat o casatorie de stat.

Unirea noastra este o unire de dragoste! Elena lupescu zugrăveşte viaţa intimă a Iui Carol "Printul spalâ vasele"

Oriunde eu si Carol am fost in decursul irenii 1926, guga noastra era vestita totdeauna prin ziare. Se publicau povestile cele mai fantastice si toate erau crezute. La Venetia - paradisul dragostei si al poetilor - am gasit o clipa de odihna. Adesea ne furisam nopatea tarziu, cand nu mia era nimeni care sa ne spioneze, ca sa facem o plimbare pe canalele mai dosnice ale Venetiei, in gondole conduse de oameni care habar nu aveau cine suntem. In leganarea "barcii nevinovate", sub rezele reci ale lunei, plutiam fara scop si fara destinatie, turburand arareori linistea noptii cu cate o vorba doua, deabia soptita, ambii cuprinsi in suflet de pacea pe care o inspiram unul altuia si care este cea mai dulce forma a prieteniei omenesti.

Cateodata Printul spunea; "inteleg ca sunt tapul ispasitor. I-am dezamagit: stiu ca ma vor numi las si dezertor, ma vor deplange, ca pe unul care cutreera fata pamantului ca pe un alungat, fara familie si fara tara!"

La aceasta ii soptiam; "Poti sa te inapoiezi; nu incerca sa indrepti singur lucrurile, se vor indrepta ele de la sine. Oricand te poti reintoarce, daca socoti ca e bine. Nu te necaji". El niciodata nu raspundea la acesta si o simtiam bine ca el se necajeste, fara sa spuna o vorba. "Dansa sufere" spunea el adesea si eu stiam ca se gandeste la mama sa, Regina Maria.

Stiam si eu ca dansa sufere si ca Printul meu nu pate face nimic spre a-i alina intristarea. De aceea cea mai mare parte din timp taceam si prin tacere il faceam sa inteleaga ca ii impartasesc grijile. Nimeni nu se poate increde in intrigile meschine care inconjura tronul. Lumea dinafara nici nu banuieste cat de multiple sunt aceste conspiratiuni.

DORINŢA DE A RĂMÂNEA ASCUNŞI

DELA Veneţia, care a însemnat pentru noi amândoi pace şi romantism, Carol -şi cu mine am plecat la Nizza, Monte Carlo şi Cannes. Ne-am amestecat în lumea de petrecere a Cazinoului îşi am încercat să ne pierdem pe noi şi toate grijile noastre, pe mesele de joc, pe plajele si prin cafenelele de lux. Dar totdeauna oahii iscoditorii ne urmăriau şi limbile viclene cleveteau.

Eram însetaţi de dorinţa arzătoare de a ne izola, ca să fim numai noi amândoi, doi inşi cari se îmbiau într’adevăr, şi cari voiau si se ascundă de ura şi în vălmă-vigul lumii. Un prieten ne-a considerat odată că am fi în „luna de miere". Am zâmbit cu amărăciune, gândind u-rnă la această caractprizare a timpului, pe care îl în atâtea griji. Totuşi noi aveam iubirea. Nimeni nu nie-o putea răpi. „Să încercăm la Biarritz", a sugerat odată Prinţul.

Ideea a fost bună, pentru că pe coasta Bască am putut să ne pierdem în lumea de spanioli, francezi, italini, greci şi argentinieni. Am locuit la Hotel Palace şi petreceam ceasuri întregi, pe ţărmul mării. Amândorura ne place baia de mare şi aci am căpătat. cei doi câini, ai noştrii, perechea minunată de Schnauzer-Pincers, pe oare îi avem cu noi, la Neuilly.

De fapt, avem o familie numeroasă de câinii cari mă iubesc ş si mă privesc fără mustrare, în ochii lor. Câinii au însuşirea să te înţeleagă cu inima, şi nu judecă după legile şi calapoadele omeneşti. Sunt o adâncă mângâiere pentru mine.

Cea mai multă vreme am stat la Biarritz.

Descriere imagine

Când a sosit primăvara şi a început să fie prea cald şi cei mai mulţi oameni plecau în ţinuturile dela nord, am fost cuprinşi de dorinţa să ne întoarcem la Paris.

„Să mergem şi să ne adăpostim într’o casă liniştită, departe de mulţime, şi să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor... “ Această ideie a venit dela Prinţul meu, dar n’aş putea fi sigură că mi am exprimat şi eu aceeaş dorinţă. „Ba ...“ şi de fapt nu ştiu care dintre noi a dat acest răspuns.

Astfel „luna noastră de miere“ a luat sfârşit.

Am venit la Paris, şi am găsit această casă. A fost nevoie de mult curaj, spre a ne afişa in faţa lumii, ca o pereche de , indrăgostiţi - un soiu de sinceritate' eroică, căci ne dedeam scama că vom fi priviţi ca nişte oamenii, cari păcătuiesc împotriva precedentelor sociale. Intre timp. s’a stârnit o adevărată furtună pentru noi, şi avalanşe de mustrări veniau furioase împotriva noastră, din România» Carol — niciodată nu voiu putea insista destul — nu are aceaînsuşire aleasă, care se numeşte tact. Dânsului i repugnă să se ascundă îndărătul unei măşti de cuvinte ticluite şi de maniere dibace. Pentru dâsul aceste subterfugii înseamnă neonestitate. Toată viaţa lui a suferit de această lipsă de „savoir faire". Astfel,, ân urma nesfârşitelor dojeniri, Caroll s’a oţelit şi sub impulsul mâniei, a renunţat la drepturile sale la tron. După cum am spus, Primu ministru Brătianu, care caută tăpânească România, nu are nevoie de un om ou voinţă, ca Prinţul Carol. Partidul său voieşte să-l scoată din linia de succesori ai tronului. Pentru a^şi atinge acest scop dânşii trebuie să rupă orice legătură intre Carol şi familia sa. Dânişii i-au otrăvit mintea, infăţisând „afacerile de iubire ale lui Carol“ şi chipul în care el îşi „înjoseşte ţara“. I-s’a dat ordinul să se înapoieze imediat la Bucureşti şi să semneze abdicarea sa. Dânsul a refuzat aceasta. Emisarii guvernului au promis că, dacă el va semna abdicarea, dânşii se obligă să ţină secret acest act, mai multe luni, în timpul căruia el va avea timp să se răsgândească. Carol a semnat. Promisiunile au fost călcate în picioare. Imediat s’a anunţat în public, actul în vreme ce trimişii au căutat să interpreteze greşit, atât sentimentele lui Carol către familia sa, cât şi pe ale familiei sale, către Carol.

„AM FOST LÂSĂŢI IN PACE“

DIN cilipa semnării, a.m fost lăsaţi într’o pace relativă. Aveau acum în mână ceea ce doriau — renunţarea sa la tron. Ceeace mai rămânea de făcut pentru complotisii din întuneric era să continue să prezinte, într’o lumină proastă, purtarea lui CaroL să-l arate ca nepăsător şi ingrat, faţă 'de interesele României, precum şi viiata sa „desfrânată, cu mine la Neuilly. Dintre pereţii muţi ai vilei noatere, înicerc să trimit lumii acest mesagiu de simplu adevăr. Mulţimea trece prin faţa casei noastre şi priveşte îndelungat la dânsa, închipuindu-şi scenele care se petrec înlăuntru perechea veselă care se desfătează, în dragostea nepermisă, într’o atmosferă sensuală — o femeie îndrăzneală, rea, care a înlănţuit şi ţine în ghiarele ei ascuţite, un Prinţ de neam regesc, exilat din ţara sa, o victimă a dragostei!

Cât die 'deosebit sunt faptele! In casa noastră se găseşte puţină veseliile, afară doar când suntem în disperare, şi încercăm să râdem şi să glumim, spre a nu ne cufunda prea mult, în marea întristării.

Actualmente trăim la fel cu unii de tineri căsătoriţi, înconjuraţii de respect, fiindcă au fost bineauvântaţi de biserică şi au aprobarea societăţii. Menagiul nostru este simplu. Avem trei servitori: camerierul care totodată conduce şi automobilul lui Carol, când nu şi-l con[ duce singur, o cameristă, 'şi o bucătăreasă, toţi trei români. Am avut un bucătar francez, dar ne place 'bucătănia românească —- ostropel de pui, plăcintă cu carne şi altele asemenea — şi n’am putut învăţa vre-un bucătar francez să ni le facă, poate pentru că parizienii socot că arta lor culinară e cea dintâi în lume. Noi însă ţinem la bucătăria noastră din ţară.

CAROL ŞTERGÂND TACÂMURI

CAND am închiriat vila, nu ne-am putut găsi servitori.

Timp de şase săptămâni nici nu am avut vr'un slujitor, şi Prinţul. împreună cu mine, făceam toate treburile casei. Eu nu sunt gospodină rea — mama mea a ; îngrijit de aceasta — şi cu plăcere am văzut de curăţenie, am şters praful, am pregătit mâncarea si am spălat vastele.

Prinţul mă ajuta cu voie bună, făcându-şi toată partea lui de lucru, în facerea paturilor, maturatul odăilor, ştergerea tacâmurilor şi a farfuriilor şi deschizând uşa, dacă suna cineva. Dacă, cu umerit săi largi, lovea vreun vas, sau, cu degetele neobişnuite, strica vre-o farfurie, rădeam amândoi şi eram mândră de dânsul, cum ar fi fost oricare femee, când îşi vede bărbatul că-i sare într’ajutor.

Comandam tot ce ne trebuia la telefon, dar uneori mergeam singură să târguesc carnea, fructele şi legumele, după cum ar fi făcut oricare soţie de funcţionar. Imi plăcea, aceasta. Şi dacă n’aş fi urmărită cu atâta insistenţă a,ş face-o şi acuma. Ce lucru minunat este să iu: beşti şi să descoperi aceasta în viaţa intimă! Nu am gusturi extravagante; Ca şi nici el. li place autoturismul şi Sborul, dar în afară de aceste două sporturi costisitoare, socot că dânsul ar putea trăi fericit, cu 12 mii dolari pe an, în America.

PRINŢUL PLÂTEŞTE 265 DOLLARI CHIRIE PE LUNA

ÎNTRUCÂT mă priveşte pe mine, şi de sigur mă vor crede toate femeile, declar că mai bucuros aş fi femeea iubită a unui om sărac, într’o casă. mică, a noastră, cu perdele albe curate, cu o mică grădină în jurul ei, in în tovărăşia copilaşilor şi a căţeilor, cari să se joace, iama în preajma focului, decât să fiu o regină nefericită — şi numai Dumnezeu ştie că toate reginele sunt nefericite.

Voiu încerca acum să zugrăvesc, în cuvinte, casa noastră „plină de păcate“ şi o zi oarecare din viaţa noastră ,,destrăbălată“. Prinţul Carol plăteşte chirie 80 mii de franci pe an, pentru vila sa din Neuilly. Cred, că aceasta reprezintă cam 265 dollari pe lună, în banii voştri, americani.

Este o 'Casă simplă şi era partiiall mobilată, când am ocupat-o. Am mai adus şi noi câteva lucruri personale — cărţi, tablouri, tapiţerii, bibelouri, lucruri salvate din prăbuşirea casei mele de mai înainte, inclusiv un piano mare. Am brodat un şal, cu motive româneşti, pe care l’am întins peste piano şi pe care aşez fotografiile, pe care le preferă Carol, copilaşul său Mihai, Regina Maria, fratele său Nicolae, surorile sale şi tatăl său mort, Regele Ferdimand. Mai am atârnate nişte colivii de păsări în faţa ferestrelor odăii de culcare, de unde o pereche de canari ne înveselesc, cu cântecul lor, şi o draperie simplă încreţită. Vila noastră se găseşte pe Bulevardul Binneau, în fundul curţii şi un zid de piatră desparte grădina, din faţa vilei, de trotuar, având o poartă de fier, care se deschide pe un drum pietruit, care conduce la verandă. Avem, un salon, o bibliotecă, o sufragerie, toate la parter, cu bucătărie, cămară şi toate celelalte dependinţe, în partea -dinapoi, pe unde se poate eşi în grădiină şi la garaj. La etaj avem 6 camere — -apartamentul nu se deosebeşte cu nimic de camerele hotelelor obişnuite, în care locuesc călătorii comuni, ou faimiliile lor. Carol primeşte lunar, din România, bani, venituri ale imobilelor, castelelor şi moşiilor sale, moştenite dela tatăl şi unchiul său. Rareori ne sculăm dis de dimineaţă, fiind obişnuiţi să ne culcăm târziu, dejunul îl luăm în camera mea — cafea cu brioşe (un fel de cozonac) şi fursecuri. Aceasta, de obiceiiu,, cam pe la amiază. Ne îmbrăcăm apoi, spre a primi pe vizitatori. Câteodată, de dimineaţă, eşiim şi mergem călare la „Bois de Boulogne“. Vara trecută am jucat din când în când, tennis, anul acesta, ne lipseşte însă energia necesară.

La început, eram vizitaţii de puţini oameni. Acum vizitatorii s’au înmulţit în mare parte aviatori români, printre care Carol are mulţi prieteni. Ne place să avem oaspeţi, dar noi nu ne ducem la nimeni. Prinţului îi place să facă lungi călătorii cu automobilul şi să c.ălătoriască.

„EU NU MĂ PLÂNG"

IN timpul după amiezii ies uneori la plimbare, cu câinii şi mă joc, în fiecare zi cu dânşii, în grădină căci sunt atât de drăguţi. Adesea avem la masă oaspeţi aleşi, din numărul restrâns de amici, carii me iubesc şi cari nu vin ca să ne spioneze şi să ne criti.oe. Printre aceştia este un scriitor francez, un deputat din Franţa şi o artistă româncă: Elvira Popescu. -care actualmente uimeşte Parisul.

Nu ne obosim jucând cărţi, în deosebi bridge. Partidele noastre se termină noaptea târziu. După aceea mâncăm, cu puţin vin, dar cu multă voie buna. Nu discutăm, chestiuni grave şi nici afaceri politice, despre care Carol se opreşte să vorbiască. decând aceasta l’a înstrăinat de familia sa Regală. Acei cari il numesc pe Carol încăpăţânat, rigid şi sfidător, ar trebui să-l vadă serile acasă, fericit, între prietenii săi, simplu, binevoitor, iubitor şi făcând tot ce poate, spre a nu întrista pe prietenii săi, cu grijile sale. Ceea ce îi lipseşte lui Carol este o mamă iubită, care să-l înţeleagă. Şi uneori sunt în situaţia ca să-l tratez, ca şi când ar fi un copil, iar eu mama sa încerc să-i îndrept gândurile şi conversaţia, în oarecare măsură, mă ascultă. Aceasta a dat naştere poveştilor despre „influenţa mea“ şi „acapararea mea vicioasă“ asupra sa. Este natural ca mulţimea să fie pornită împotriva unei femei care s’a devotat din iubire, încercând să mângâie pe un om, în nenorocire.

Nu mă plâng. Eram dela început pregătită -la, sacrificiu şi la suportarea oprobriului public pentru CaroL Sunt gata să înfrunt orice adversitate ce ni s’ar pregăti. Intre acestea pentru mine e o fericire să fiu cu Carol, care este un om al culturii şi un gentleman adevărat. Ce se numeşte un gentleman? Un om de creştere aleasă cu consideraţie, îndrăzneală şi fidelitate, în principiile sale. Aceasta e ideea mea despre un gentleman şi aceasta este Prinţul Carol. II plac cărţile ştiinţifice. îmi amintesc de o seară, care a urmat unei zile de grele încercări, în care toate se păreau că au mers pe dos. Dâsul şedea în odaia din etaj, tăcut, descurajat, cu totul abătut, ţinându-şi capul în mâini, în semi-obseuritatea lămpii de masă. Servitorul a adus un pachet, care pentru mine nu prezenta nici un interes şi l-am lăsat. nedesfăcut.

Ochiul obosit al lui Carol a căznit, asupră-i şi, diesfăcănd pachetul, s’a înviorat ca electrificat. M’am apropiat să văd ce-l poate interesa atât de mult. Şice era? Nimic alta decât două volume, scrise de un aviator francez, asupra mecanicei, pilotajul şi construcţiei aeroplanelor! Carol a stat până la trei dimineaţa, absorbit de ele, nepăsător la tot ce-l înconjura, inclusiv la mine.

Citeşte mult şi englezeşte — gazete şi reviste. Adesea îl invidiez, văzând cât de bine stăpâneşte o limbă de care eu am atât de puţină cunoştinţă. îmi place literatura românească, istoria ţării mele şi folklórul; citesc uneori şi nuvele franţuzeşti. îmi place, în mod deosebit, Maurice Dekobra. Acasă, în mod obişnuit vorbim cu Carol franţuzeşte, limbă care poate fi socotită drept grai de societate, în România. Toţi românii cu educaţie vorbesc franceza, germana şi uneori engleza.

Engleza, pe care o vorbeşte Cárod, e foarte frumoasă. Câteodată stă cu mine de mă înrvaiţă engIezeşte. Viaţa noastră e atât de liniştită! Hotărît că nu suntem fluturi socialii, eu nu mai mult cât Carol. Elena Lupescu apára pe Carol de duşmani - îngrijorata de viitorul ei

Probabil că ati auzit lucruri grozave despre mine, dar eu nu cred că sunt chiar atât de groaznică. E natural ca o femeie, care nu-i urâtă, să aibe prieteni şi să iubiască desfătarea. Toate acestea însă, n’au ocupat un loc prea mare în viata mea — altminteri n’aşi trăi viaţa închisă, pe care o duc astăzi. Am evitat reclama, deşi îmi place să fiu admirată şi să apar îmbrăcată cu gust.

HAINE DUPĂ MODELE PROPRII

IN Biaritz, am obţinut un premiu, ca „cea mai bine îmbrăcată femee,.“ Aceasta m ’a măgulit — şi mi-a făcut plăcere. Haina premiată a fost de culoare gri şi croită după un model propriu, având un cordon foarte frumos, dăruit de Carol. Prinţul meu are un ochiu foarte atent, la formele frumoase, nu-i plac însă atitudinile extravagante şi purtarea bătătoare la ochi. El însuşi totdeauna este foarte bine îmbrăcat şi-i stă bine, căci are o statură dreaptă. Este blond, cu ochi albaştrii, ca ai mamei sale, poartă o mustâţă tunsă, şi cu toate că în general este foarte prezentabil, n’aş putea spune că este extrem de elegant, deşi în uniform ă, sau în haină de seară atinge eleganta! Nu dăm interviewuri şi nu vorbim ziariştilor. Aceste capitole sunt absolut primele cuvinte scrise pentru presă, şi înainte de aceasta n’am autorizat să se publice nimic, nimic, scris de mine.

PUŢINE VIZITE

CAROL şi eu nu mergemnicăeri. deşi nu există vre-un motiv special pentru aceasta. Cel m ai modest funcţionar şi cu drăguţa lui, văd mai mult din viata Parisului decât vede Prinţul şi Elena Lupescu! Carol a fost la Montmartre numai de două ori în toată viata lui. Cea mai obicinuită distracţie pentru noi: este cinematograful. Suntem mai puţin observaţi aici, decât la Teatru sau la Operä.

Amândorora ne plac „comediile“, acele în care joacă Buster Keaton, Charlie Chaplin ,. Harold Lloyd, Douglas Fairbanks şi dulcea lui Mary Pickford. Cinematograful este o binecuvântare: ne putem uita grijile aci. Am primit oferte, dela societăţile americane, ca să apar în film. Să nu credeţi însă că sunt atât de proastă, ca să cred că au făcut această ofertă, pentru că văd în mine talent, sau o mare frumuseţe.

Nu e vorba de calitătile mele personale; îi interesează situaţia mea. Este groaznic să fii o curiozitate de Barnum ; totuş mi-ar plăcea să intru la film, dacă am vreun merit pentru aceasta. M i se spune că nu toate femeile apar la fel pe ecran, chiar dacă sunt mai frumoase decât mine — şi de aceea socot aceasta un noroc — ca şi jocul de cărţi. Sunt cu totul nedibace pentru afaceri, lucru de care îmi pare rău.

Sunt de părere că fiecare copil — băiat sau fată — trebuie să fie deprins cu o meserie sau o profesiune, aşa încât să-şi poată câştiga existenta. Doresc aceasta din toată inima, căci nu sunt ameninţată oare eu de o soartă întunecată şi nesigură?

Cine ştie, se apropie poate ziua, când voiu trebui să trăiesc- independentă. Inevitabilă trebuie să vie aceea îngrozitoare separaţiune de Carol. Desigur că num ai gândul la aceasta, cauzează durere, dar trebuie să prevăd.

Nu-mi pot băga capul îm nisip, ca un struţ, şi să fiu oarbă la grijile prezente şi la teama de viitor.

EXILATĂ DE ACASĂ SUNT o exilată, o alungată, o expatriată, din tara în care m ’am născut, din ţara, pe care o iubesc. De doi ani de zile nu mi-am văzut părinţii şi nu ştiu dacă-i voi mai vedea, vre-odată. Au fost totdeauna buni faţă de mine şi viitorul lor mă îngrijorează. Visul meu este să pot face ceva pentru dânşii, căci ei îmbătrânesc şi aşteaptă ajutorul meu.

Părinţii mei sunt români curaţi, şi deoarece au idei severe, în privinţa umilirii tării lor, nu li se dă paşapoarte, de teamă să nu comploteze, pentru restaurarea lui Carol.

I-SE REFUZĂ PAŞAPORTUL

NICI eu nu capăt pasaport. Dacă aş vrea să plec în România, numai spre a-mi vedea familia, desigur că aş fi oprită la graniţă. Situaţia mea nu este dintre cele mai plăcute. Carol îmi este fericirea — tot ce am pe lume. Va veni oare timpul când nu-l voiu mai vedea? Nu vreau să mă amăgesc pe mine. Această eventualitate ar fi singura soluţionare, a problemei noastre.

Când a venit vestea că Regele Ferdinand al României aste grav bolnav şi situaţia disperată, Carol a fost cuprins de adâncă durere. S’a rugat mult să-i fie îngăduit să meargă la Bucureşti. Şi eu însumi m ’am rugat de dânşii, să i-se permită, să îngenunche lângă patul tatălui său şi să-şi ia rămas bun. Nu s’a putut însă. Cu sânge rece a fost oprit să plece. A fost chiar amenintat că. da­că va încerca să intre în tară, va fi oprit la graniţă. Astfel Carol n’a putut face altceva decât să se resemneze, în faţa situaţiei şi adânc întristat să participe, la slujba funerară, din Capela românească, dela Paris. A fost aceasta o situaţie crudă, dar Carol „renunţase la tron“ şi eră un exilat, trăind în străinătate, cu o „femeie arătată coa vicleană, care l-a răpit şi-l tine pentru dânsa. “

NI SE TINE SEAMA DE DRAGOSTE

S’A gândit oare cineva că „această femeie" iubeşte cu adevărat pe Prinţul Carol. într’atat, încât este în stare să se jertfiască pe dea'n tregul, pentru dânsul?

De sigur că nu. Cu toate acestea, în acest moment, dorinţa mea vie este să mă dau într’o parte, şi să-i las libertatea să se înapoieze, la Prinţesa Elena, femeea sa, dacă pentru aceasta, i-s'ar netezi calea.

Lucrul nu este însă atât de simplu. Se pierd din vedere faptele care sunt ţesute, într’o pânză de intrigi, pânză care cuprinde întreaga familie regală. Se depun sforţări neobosite, spre a face lumea să creadă că însăşi mama lui Carol ar fi o conspiratoare, care doreşte să devină ..împărăteasa Balcanilor." Până şi soţia lui Carol, Prinţesa Elena, nu este scutită de aceste intrigi. I seascund scrisorile personale, se răspândesc tot felul de minciuni despre soţul ei şi se pun tot soiul de obstacole, spre a împiedeca o înţelegere, între dânşii. Prinţesa Elena doria de multă vreme un divorţ, întocmai cum îl doreşte şi Carol. Sunt în mod radical nepotriviţi, unul pentru celalt, din pricina temperamentelor lor şi în parte s’au şi înţeles, asupra unui aranjamnt mutual. Dar duşmanii lui Carol au convins pe Elena, să refuze să-i dea libertatea.

FALSA PROPAGANDA

PRIETENII ne-au prevenit asupra unui plan prin care se încearcă să se influenţeze opinia publică, cu minciuni şi propagandă falsă, încât orice interes şi simpatie pentru România să dispară. Atunci, la momentul potrivit, agitatori străini să porniască o revoluţie, care să răstoarne dinastia şi să instaleze o republică sovietică, în România.

Oare nu e uimitor, că lumea a rămas cu totul indiferentă, faţă de revoluţia ruseascá? De când ne aflăm aci, la Neuilli, am fost. arătaţi ca lo cuind în diferite locuri, deşi n’am părăsit vila noastră. Aşa bunăoară presa scria despre sosirea lui Carol, la Rappalo, spre a-şi întâlni soţia şi copilul, când de fapt Prinţul era bolnav de gripă şi stătea în casă cu mine. Toate aceste minciuni şi poveşti sunt răspândite. Spre a-l diescredita pe el şi familia sa, în faţa publicului.

SPIONII RECURG LA TOT SOIUL DE ISCODIRI

ALTĂ dată ne găsiam la un restaurant împreună cu doi prieteni, dintre care unul s’a îmbolnăvit. Spionii cari ne pândiau pe fereastră, au răspândit imediat vestea despre „orgii bacanale“, La care prietenul nostru s’ar fi îmbolnăvit de prea multă băutură.

Apoi, vărul meu George Bogdan, de la Iaşi, a căzut victimă unui complot drăcesc, în scopul de a fi discreditat Carol. Bogdan trăia de câtăva vreme la Paris, şi bineînţeles era totdeauna bine venit, la noi în casă. Şi atunci, duşmanii noştrii s’au dus la Poliţia din Paris şi la ambsada engleză, cu dovezi false, cum că vărul meu se ocupă cu falsificare de paşapoarte şi vize false, ca să înlesnească treccrea românilor, in Canada.

A fost arestat, dar în ziua următoare a trebuit să fie liberat, cu scuze din partea poliţiei, căci dovezile aduse nu se puteau confirma. Astfel complotul a fost zădărnicit, însă complotiştii au putut să se folosească de publicitatea afacerii, cu arestul, spre a susţine că Prinţul Carol duce o viaţă nevrednică de un Prinţ şi că stă în legătură cu escrocii.

Este vre-o mirare că urmăriţi de atâţia duşmani, Carol şi eu stăm unul lângă altul, găsind mângâiere în iubirea noastră? Lumea ar putea întreba că de ce nu părăsesc pe Carol şi astfel să dezarmez pe duşmani, de armele lor? In primul rând pentru că-l iubesc. II iubesc atât de mult, încât sunt în stare siv-mi sacrific iubirea mea, pentru a lui şi de sigur a-ş putea să-l părăsesc, dacă aş şti că aceasta este o soluţie a situaţiei sale. Dacă l’aş părăsi, s’ar răspândi cele mai scandaloase aserţiuni. Aş fi înfăţişată ca o femeie care „caută alte cuceriri" sau că „am trecut în tabăra duşmanilor, ca spioană“. Sau dacă dânsul m’ar părăsi, imediat s’ar spune că „m’a părăsit pentru altă femeie“, sau că „i-am periclitat viaţa fiindcă voieşte să mă părăsiască“.

Şi dacă s’ar putea înapoia, în România, fără de mine, cum aş putea fi sigură că duşmanii săi politici nu se vor răzbuna? Nu; locul meu este aci împreună cu el!

OBOSIT ŞI DESCURAJAT

CAND îl văd obosit şi des' curajat, privesc în ochii săi şi văd că are nevoie de mine, de dragostea mea — tot ceeace pot să-i dau! Carol nu poate fi împins, mânat; el trebue să fie câştigat, prin iubire, şi înţelegere.

Dar cine altul l-ar putea câştiga? Nu pot decât iubindu-l, să-i arat, grija şi gratitudinea mea, faţă de dânsul. A fost atât de bun cu mine! In timp ce scriu aceste rânduri, privirea mea se plimbă asupra dăruirilor sale — giuvaericale şi iarăş giuvaericale: briliante în inele şi brăţări; un colier de perle; bracelete de diamante şi safire; impreuna pendatif de emeraude — toate dăruite cu inima voioasă şi dra goste.

Ori de câte ori îmi citeşte în ; ochi întrebarea: „N’ar fi bine să-l părăsesc?, îmi spune: „Cine sa va îngriji de tine? De sigur că nu există răspuns la aceasta. Mă străduiesc să găsesc răspuns, la această întrebare, căutând în bătrâneştile cântări şi poezii ale României, care toate sunt scrise, în ton minor. Nu cânt prea mult la piano, deşi obişnuiam să cânt. Când eram fată tânără — şi acuma sunt de 28 de ani — aveam o voce minunată, pe care părinţii mi-o cultivaseră, în oarecare măsură. Acum însă n’am curajul să cânt şi nici dispoziţie.

ZÂMBETUL OBLIGATORIU

TREBUE să mă arăt totdeauna, într’o dispoziţie bună, orice s’ar întâmpla şi să mă silesc a lua lucrurile filozofic. Lumei nu-i plac oamenii trişti. Astfel de oameni sunt numiţi ,.posaci", şi posacii n’au nici o căutare, oricât ar fi cerul de întunecat, soarele poate să se iviască şi să spargă -’n razele sale, nourii grei.

Dacă sunt mai întristată şi mă simt singură, caut pe biroul meu, o mica epistolă de simpatie, trimisă mie, de o doamnă americana cu un citat din filozoful Emerson: „Lumii îi este uşor să trăiască, după părerile lumii; este lesne pentru cel solitar să trăiască după voia lui; dar omul cu adevărat mare este acela, care, în mijlocul mulţimii, cu o pricepere desăvârşită, ştie să-şi păstreze independenţa singurătăţii.“ Găsesc acest citat foarte frumos şi aflu într'însul multă mângâiere.

UN OM AL VIRTUŢII

MA apropiu de încheerea acestor memorii, scrise în mod nedibaciu şi pline de nepotriviri. Dacă prin ele am izbutit să-l zugrăvesc pe Carol, Prinţul României, ca pe un om de multe virtuţi şi de calităţi alese, care nu e lipsit de oarecare greşeli, în jurul căruia însă s’au ţesut nenumărate intrigi, spre folosul duşmanilor, a cărui inimă, cu toate acestea, păstrează dragostea şi spiritul de datorie, atunci aceste memorii şi-aiu atins scopul lor.

In ceeace mă priveşte, eu sunt pur şi simplu Elena Lupescu, al cărei trecut e îngropat în România, al cărei prezent este, cu voinţă, legat de soarta unui Prinţ exilat şi nefericit şi al cărei viitor este cu totul incert. Vai, aci nu pot să pătrund! Eu sunt „românca cu părul roşu“ care-l iubeşte pe Carol.

(semnat) Elena Lupescu

Paris, 1927.

REALITATEA ILUSTRATA No. 43. — 22 Noemvrie 1927

° ° °

Vezi si :

https://techirghiol.com/o-lovitura-de-stat-care-a-fost-impiedicata

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

158
Techirghiol
28.09.2021 19:08
Actual: 16° C
Viteza vantului: 5,22 m/s